Plângere contravenţională. Sentința nr. 1116/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 1116/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 25384/200/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA Nr. 1116

Ședința publică de la 23 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier C. C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul T. I.,cu domiciliul în . ,împotriva procesului verbal de contravenție . 11, nr._ din 03.10.2011 incheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN cu sediul în Sector 6, București, .. 401A.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petentul si intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:

În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civila, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petentul T. I. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/03.10.2011, solicitând anularea acestUIA.

Plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 36 din O.G. 2/2001, rap. la art. 15 lit. p din Legea 146/1997, și de aplicarea timbrului judiciar, conform art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995.

În fapt, petentul a arătat că deține rovinieta din data de 29.09.2010, valabilă pentru perioada 29.09._11, pentru vehiculul cu nr. de înmatriculareVN05NCE ,însă pe bonul fiscal eliberat s-a trecut greșit numărul de înmatriculare ca fiindVS50CNA.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: bonul fiscal din 29.09.2010, procesul verbal de constatare a contravențiilor,certificatul de inmatriculare.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține în fapt și în drept următoarele:

La 03.10.2011 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la de 4.04.2011 a circulat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatorului, sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei și a fost obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.

Din bonul fiscal aflat la fila 6 dosar, instanța constată că pentru autoturismul_ rovinieta era achitată la data controlului, având valabilitate pentru perioada 29.09._11,numărul unic de identificare menționat în bonul fiscal fiind același cu numărul din certificatul de înmatriculare al autovehiculului,iar eroarea strecurată cu privire la numărul de înmatriculare fiind evidentă în condițiile în care în matca cupon s-a trecut numărul corect la solicitarea petentului.

Potrivit art. 1 lit. e din OG 15/2002 prin tarif de utilizare se înțelege o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.;

Așadar instanța constă că fapta reținută în sarcina petentului nu corespunde realității, întrucât la data de 4.04.2011 petentul avea achitată rovinieta, pentru autoturismul respectiv.

Prin urmare în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, nefiind întrunit elementul material al contravenției, întrucât instanța constată că nu se poate susține că rovinieta nu era valabilă doar pentru simplu motiv că în baza de date informatizată a intimatei nu au fost introduse datele corecte și complete referitoare la achitarea rovinietelor, din culpa angajaților intimatei sau a celor care comercializau roviniete,de vreme ce există elemente determinante pe bonul fiscal respectiv nrumărul de identificare al autovehiculului, în raport de care se poate stabili autoturismul pentru care s-a achitat rovinieta.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța văzând și dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001 apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită, și să dispună anularea proceselor verbale de contravenție contestate.

Prezenta hotărâre, definitivă potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului, potrivit dispozițiilor articolului 34 alineat 2 din O.G. nr. 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul T. I.,cu domiciliul în . ,împotriva procesului verbal de contravenție . 11, nr._ din 03.10.2011 incheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN cu sediul în Sector 6, București, .. 401A.

Anulează procesul verbal, amenda aplicată si obligația de plata a despăgubirii.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 23.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. M.M.

Tehnored. C.C.

4 ex.

13.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1116/2013. Judecătoria BUZĂU