Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 14/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 7822/200/2012

DOSAR NR ._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 14.11.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – V. A. M.

GREFIER – T. D.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta D. G. A FINANTELOR PUBLICE BUZAU, cu sediul în mun. B., ., județ B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta D. G. A FINANTELOR PUBLICE BUZAU și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, prin Serviciul registratură intimata CNADNR-CESTRIN a depus planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator.

Instanța de judecată, conform dispozițiilor art.159 alin.3 din C.pr.civ. verifică competența și în temeiul art. 126 al.1 și al.2 din Constituția României și art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001, privind regimul contravențiilor, constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial.

Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ, încuviințează ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 04.03.2012 petenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 19.09.2011, emis de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.

In motivarea plângerii, petenta a arătat în esență că în cursul anului 2011 nu a achitat rovinieta de utilizare a drumurilor publice conform dispozițiilor legale, însă după ce li s-au comunicat procesele verbale a achitat tariful de utilizare.

În drept petentul își întemeiază plângerea pe dispozițiile OG nr.2/2001 și OG nr.15/2002.

La dosarul cauzei s-au depus în copie, procesul verbal de contravenție contestat (fila 7), ordin de plată nr.131/24.03.2011.

Intimata nu a formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.proc.civ, dar a depus la dosarul cauzei imaginea foto detaliu captată de camera video tip ANPR, certificatul calificat al agentului constatator.

În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Analizând cererea dedusă judecății, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 19.09.2011, petenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. a fost sancționată cu amenda de câte 250 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără rovinieta valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ . Petentul a fost obligat și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 118,21 lei.

Procesele-verbale de contravenție au fost încheiate în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.

Instanța apreciază că procesul-verbal contestat cuprinde toate mențiunile esențiale a căror lipsă este sancționată, prin dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cu nulitatea absoluta.

În ceea ce privește temeinicia proceselor verbale, instanța reține că situația reținută în procesul-verbal este reala, ptenta recunoscând că în cursul anului 2011 nu a deținut rovinieta valabilă pentru autovehiculele în cauză.

Instanța constată că potrivit art. 1 lit. e din OG 15/2002 prin tarif de utilizare se înțelege o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A..

Din ordinul de plată nr.131/24.03.2011 depuse la dosar, reiese că petenta a achitat tariful de utilizare pentru o perioadă de 12 luni pentru autovehiculele ce formează parcul de mașini al instituției.

Verificând sancțiunea aplicata, instanța are în vedere dispozițiile art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Instanța consideră așadar că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, întrucât acesta a achitat contravaloarea rovinietei, astfel că ar fi excesivă obligarea acestuia la plata altor tarife de utilizare.

Referitor la tariful de despăgubire, potrivit art.II din Legea nr.144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

In consecință, în raport de considerentele arătate, instanța va admite în parte plângerea, va înlocui amenda contravențională cu avertisment, exonerând petenta de plata amenzii aplicate și va anula tariful de despăgubire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea formulată de petenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în mun. B., ., județ B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 19.09.2011, cu sancțiunea avertisment.

Anulează tariful de despăgubire la care petentul a fost obligat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 14 noiembrie 2013.

Președinte, Grefier,

V. A. M. T. D.

Red. V.A.M

Tehnored. T.D

26.11.2013/4 ex

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2013. Judecătoria BUZĂU