Plângere contravenţională. Sentința nr. 1964/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 1964/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 25886/200/2011

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1964

Ședința publică de la 05.02.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: P. E.

GREFIER: E. M.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petentul L. P. P. cu domiciliul în oraș T., ., nr.129, ., . în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România-CESTRIN, cu sediul în mun. București, .. 401A, sector 6, împotriva procesului verbal de contravenție . 11 nr._ din 03.10.2011, emis de către intimată.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit, petentul L. P. P. și intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, acțiunea este scutită de taxă de timbru, iar intimata prin serviciul registratură a depus la dosar planșa foto obținută în sistemul SIEGMCR, certificatul calificat privind semnătura electronică al agentului constatator și autorizația de control aparținând agentului constatator, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 alin. 4 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct. 2 C. proc. civ și teritorial în temeiul art. 32 alin.2 din OG nr. 2/2001.

Constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 07.11.2011, petentul P. L. P. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/03.10.2011, emis de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.

In motivarea plângerii, petentul a arătat în esență că i s-au comunicat patru procese verbale de contraventie si a fost sanctionat contraventional că a circulat fără rovinietă valabilă.

Învederează că a achitat rovinieta si a observat că din eroare pe dovada achizitionării rovinietei în loc de_ a fost trecut_, astfel, nu a existat intentia de a circula fără rovinietă, motiv pentru care apreciază că nu se justifică sanctiunea amenzii si nici obligarea la plata tarifului de despăgubire.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

Intimata nu a depus întâmpinare.

În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: procesul-verbal de contravenție . nr._/03.10.2011 (fila 7), procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare (fila 8), certificatul de înmatriculare (fila 9), bon fiscal nr. 729/16.06.2011 si rovinieta talon seria_ (fila 10).

Analizând cererea dedusă judecății, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/03.10.2011, petentul P. L. P. a fost sancționat cu amenda de 250 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat, la data de 12.04.2011, ora 09,05, fără rovinieta valabilă, pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ . Petentul a fost obligat și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 121,01 lei.

Procesul - verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

În afară de această faptă comisă pe data de 12.04.2011, în sarcina petentului s-a reținut că a mai circulat fără a deține rovinietă valabilă și înainte și după data de 12.04.2011, fiind sancționat contravențional de mai multe ori. Spre exemplu, din verificarea sistemului Ecris al instanței, se constată că petentul a mai fost sancționat pentru aceeași faptă de mai multe ori, spre exemplu și prin procesul verbal de contravenție . nr._/26.09.2011, ce face obiectul dosarului nr._/200/2011, aflat pe rolul Judecătoriei B..

Intre data constatării săvârșirii faptei, 12.04.2011, si data judecării prezentei cauze, 05.02.2013, OG nr. 15/2002, în temeiul căreia a fost sancționat petentul a fost modificată prin Legea nr. 144/2012. Ca urmare a acestui act normativ, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă ( art. 8 alin.2, în variantă modificată), art. 9 alin.3 statuând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

De asemenea, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează (art. II din Legea nr. 144/2012).

Potrivit art.15 alin.2 din Constitutia Romaniei coroborat cu art. 12 din OG nr. 12 din OG nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; in cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.

Cum caracterizarea faptei ca și contravenție continuă, prevederea că o persoană nu poate fi sancționată decât o singură dată în 30 de zile și anularea tarifului de despăgubire sunt aspecte care se circumscriu noțiunii de regim sancționator, care este mai favorabil în noua reglementare, acest din urmă regim va fi aplicat petentului.

Având în vedere că procesul verbal de contravenție . nr._/03.10.2011, ce face obiectul cauzei, a fost încheiat la data de 03.10.2011, deci la un interval mai scurt de 30 de zile de la data încheierii procesului verbal de contravenție . nr._/26.09.2011, ce face obiectul dosarului nr._/200/2011, aflat pe rolul Judecătoriei B., prin care petentul a fost sancționat pentru aceeași faptă, instanța constată că sunt incidente prevederile art. 9 alin.3 din OG nr.15/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 144/2012, și va dispune anularea procesului verbal, în integralitate.

În temeiul considerentelor expuse, instanța urmează să admită plângerea contravențională formulată de petent în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN.

În aceste condiții, instanța consideră că este de prisos analiza celorlalte motive de nelegalitate a procesului verbal invocate de către petent prin plângerea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul P. L. P. cu domiciliul în mun. T., ., nr. 129, ., . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.

Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/03.10.2011.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 05.02.2013.

PREȘEDINTEGREFIER

Red./tehnored./P.E/14.02.2013/ 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1964/2013. Judecătoria BUZĂU