Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 18-12-2013 în dosarul nr. 12547/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr._/2013

Ședința publică de la 18 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. A.

Grefier R. B.

Pe rol fiind judecarea plangerii contraventionale formulata de petentul I. N., cu domiciliul în . Câlnău, jud. B., in contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul in municipiul Bucuresti, .. 401, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul si intimata.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecata, cererea este scutita de taxa judiciara de timbru, procedura este legal indeplinita, prin serviciul registratură al instantei au fost depuse la dosar de catre intimata inscrisuri, dupa care:

Verificându-și din oficiu competența conform art. 1591 alin.4 C.pr.civ. instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin.1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr.304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, material, în temeiul art. 1 pct.1 C.pr.civ. și teritorial în temeiul art. 10¹ din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare.

In baza art. 167 C.p.c. instanta incuviinteaza pentru parti proba cu inscrisuri, respectiv cele depuse la dosar si avand in vedere solicitarea partilor de solutionare a cauzei in lipsă, retine cauza spre solutionare și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele :

Prin plângerea contravenționala înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 17.04.2012, petentul I. N. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ /21.03.2012.

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional pentru că la data de 13.10.2011 ora 16:46 a circulat pe DN 2 Km.115+80 m Mărăcineni, județul B. vehiculul înmatriculat sub nr._, fără a deține rovinietă valabilă. A invocat petentul motive de nelegalitate a actului constatator, față de prevederile art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001. A mai precizat că, din proprie inițiativă, și-a achiziționat rovinietă.

În drept plângerea a fost întemeiată în drept pe prevederile OG nr. 2/2001.

Plângerea contravențională este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.

Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat si nu a solicitat administrarea de probe, insa, la solicitarea instanței, a depus planșe foto aferente procesului verbal de contravenție și certificat calificat de semnătura electronica a agentului constatator.

Instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt și în drept următoarele:

La data de 21.03.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 13.10.2011 a circulat cu autovehiculul având nr. de înmatriculare_ pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatorului, sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei și a fost obligată la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro, în echivalent 121,74 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției.

Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor articolelor 16 și 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Potrivit art. 16 alin.1 din OG nr.2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Articolul 17 din același act normativ stipulează că lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, nulitate ce se constată și din oficiu.

Din coroborarea celor două articole anterior redate, rezultă că nu orice omisiune a elementelor enumerate de articolul 16 atrage nulitatea absolută a procesului-verbal, ci doar lipsa elementelor prevăzute de art. 17 din OG nr.2/2001.

Nu s-ar putea susține că nerespectarea altor dispoziții legale sau omisiunea inserării celorlalte mențiuni prevăzute de art. 16 alineatul 1 ar rămâne fără sancțiune, motiv pentru care încălcarea acestor prevederi legale conduce la nulitatea procesului-verbal, devenind aplicabil regimul nulităților virtuale, așa cum este conturat în dispozițiile Codului de procedură civilă, întrucât art. 47 din OG nr. 2/2001 prevede că dispozițiile acesteia (OG nr. 2/2001) se completează cu prevederile Codului de procedură civilă. În baza art. 105 alin.2 C.proc.civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea sa.

Fapta este suficient descrisă și în mod corect individualizată, fiind posibilă încadrarea sa în norma de incriminare.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că, potrivit articolului 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, în temeiul căruia a fost aplicată amenda contravențională în cuantum de 250 lei, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Pentru a soluționa prezenta plângere, instanța urmează să verifice dacă situația de fapt reținută în cauză se suprapune peste tiparul legal prin care este descrisă și sancționată contravenția.

În conformitate cu prevederile art. 1 lit. b) utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.

Petentul nu a făcut dovada achitării rovinietei valabile pentru data de 13.10.2011 pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ .

Instanța constată că rațiunea legii (ordonanței) este aceea de a fi sancționate persoanele care nu plătesc tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România. În acest sens, prin art. 1 alin. 2 se prevede obligativitatea pentru toți utilizatorii români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România. În același articol, alin. 11 din O.G. 15/2002, se prevede că rovinieta matcă și rovinieta electronică. De asemenea, articolul 7 din aceeași ordonanță are următorul enunț: „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”.

Față de cele de mai sus, instanța, reținând situația de fapt existentă la 13.10.2011, astfel cum a fost consemnată de agentul constatator în procesul verbal, constată că aceasta întrunește elementele constitutive ale contravenției reglementate de art. 8 din OG nr.15/2002, fiind evidentă temeinicia procesului verbal contestat.

Cu privire la sancțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Având în vedere aceste circumstanțe, precum și că faptul că petentul, ulterior, a intrat în legalitate și a achiziționat rovinietă cu valabilitate un an, așa cum rezultă din conținutul înscrisurilor aflate la fila 8 din dosar, instanța apreciază că aplicarea unei sancțiuni contravenționale cu avertisment este de natură reflecte gradul concret de pericol social al faptei comise.

În temeiul dispozițiilor art. 7 alin. 1 din OG nr. 2/2001 instanța va atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Cu privire la aplicarea tarifului de despăgubire, instanța va constata că între data săvârșirii acestei contravenții, 13.10.2011, si data judecării prezentei cauze, 18.12.2013, OG nr. 15/2002, în temeiul căreia a fost sancționată petentul, a fost modificată prin Legea nr. 144/2012. Ca urmare a acestui act normativ, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă ( art. 8 alin.2, în variantă modificată), art. 9 alin.3 statuând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

De asemenea, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează (art. II din Legea nr. 144/2012).

Potrivit art.15 alin.2 din Constituția României coroborat cu art. 12 din OG nr. 12 din OG nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; in cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.

Cum caracterizarea faptei ca și contravenție continuă, prevederea că o persoană nu poate fi sancționată decât o singură dată în 30 de zile și anularea tarifului de despăgubire sunt aspecte care se circumscriu noțiunii de regim sancționator, care este mai favorabil în noua reglementare, acest din urmă regim va fi aplicat petentului.

Prin prisma prevederilor legale anterior menționate, instanța constată că se impune anularea tarifului de despăgubire aplicat petentului prin procesul-verbal contestat pentru o faptă comisă pe data de 13.10.2011.

În temeiul considerentelor expuse, instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională formulată de petentul I. N. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN, în privința procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/21.03.2012 încheiat de intimată.

Prezenta hotărâre, definitivă potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului, potrivit dispozițiilor articolului 34 alineat 2 din O.G. nr. 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite, în parte, plângerea contravențională formulata de petentul I. N., cu domiciliul în . Câlnău, jud. B., in contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul in municipiul Bucuresti, .. 401, sector 6.

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate petentului, în cuantum de 250 Ron, cu sancțiunea avertismentului.

Anulează obligația de plata a tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro.

Atrage atenția petentului ca ,pe viitor, să respecte dispozițiile legale.

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuielile de judecata.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.12.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. C. B. R.

Red.: A.C.

Tehnored.: B.R.

4 ex./06.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU