Pretenţii. Sentința nr. 04/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 04/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 18812/200/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA BUZAU – JUDETUL BUZAU
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR._
SEDINTA PUBLICA DIN 04.10.2013
P.: F. L.
GREFIER: D. A.
Pe rol fiind solutionarea actiunii civile avand ca obiect pretentii, promovata de reclamanta M. G., cu domiciliul in comuna Parscov, ., in contradictoriu cu paratul T. S. S., cu domiciliul in Buzau, . C, etj. 7, ..
Prezenta si dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 27.09.2013 si au fost consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a analiza actele si lucrarile dosarului a amanat pronuntarea la 04.10.2013, data la care in urma deliberarii s-au hotarat urmatoarele:
I N S T A N T A,
Deliberand asupra prezentei actiuni civile, retine urmatoarele:
Prin cererea introdusa la aceasta instanta la data de 0l.06.2012 si inregistrata sub nr. l_, reclamanta M. G. a chemat in judecata pe paratul T. S. S., solicitand ca prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta sa se dispuna obligarea la plata sumei de 500 lei reprezentand daune materiale, suma de 7000 lei daune morale, precum si la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii, reclamanta a invederat instantei ca la data de 14.04.2011 a formulat plangere penala prin care a solicitat pedepsirea numitilor T. S. S. si I. Ninel, intrucat in noaptea de 23/24.02.2011 a fost lovita de acestia, suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare un numar de 8-9 zile ingrijiri medicale.
In aceeasi plangere s-a constituit parte civila pentru plata daunelor materiale si morale cauzate prin faptele lor culpabile.
Prin ordonanta din 22.11.2011 data de P. de pe langa Judecatoria Buzau in dosarul nr. l961/P/2011, s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a invinuitului T. S. S., pentru savarsirea infractiunii de lovire sau alte violente, intrucat fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni si s-a dispus aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ, in cuantum de l000 lei.
S-a mai mentionat ca in seara zilei de 23.02.2011 in jurul orelor 20,30, paratul, cunoscand ca este ziua de nastere a reclamantei, a mers la imobilul acesteia din Buzau, . B, . sarbatori.
In jurul orelor 2,30 s-a ivit un conflict intre parat si numitul P. C., a incercat sa aplaneze acest conflict, ocazie cu care a fost lovita cu un scaun in zona capului.
Cu privire la daunele materiale solicitate, face precizarea ca acestea reprezinta cheltuielile necesare pentru tratarea in mod competent si eficient a leziunilor suferite, suma solicitata fiind rezonabila si cu totul justificata in raport de probele pe care intelege sa le administreze in aceasta cauza.
Cu privire la daunele morale subliniaza ca acestea constituie o reparatie justa si echitabila in raport cu suferinta psihica provocata ca urmare a atingerii integritatii personale si a sanatatii.
In drept, reclamanta si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 1349 Cod civil.
In sustinerea actiunii reclamanta a depus dovada achitarii taxei de timbru, precum si imputernicire avocatiala.
In termen legal, paratul a formulat intampinare, in conformitate cu dispozitiile art.114 -115 Cod pr.civ., prin care a solicitat respingerea in totalitate a cererii de acordare a daunelor morale si admiterea in parte a cererii de acordare a daunelor materiale, in sensul stabilirii de catre instanta atat in sarcina reclamantei cat si in sarcina paratului a unei fractiuni din suma reprezentand cuantumul daunelor materiale, deoarece intrunesc calitatile de victima cat si de agresor.
Se arata ca in seara zilei de 23.02.2011 impreuna cu numitul I. Ninel, cunoscand ca este ziua de nastere a reclamantei si invitati de aceasta s-au deplasat in locuinta sa pentru a o sarbatori. In locatie se aflau si surorile reclamantei, iar la un moment dat si-a facut aparitia si numitul P. C. care se afla in stare de ebrietate, moment in care atmosfera din apartament a devenit tensionata.
La un moment dat, in jurul orelor 20,30 s-a ivit un conflict intre acesta si P. C., pe care reclamanta a incercat sa-l aplaneze, intervenind sa-i desparta.
Precizeaza ca nu a lovit-o pe reclamanta cu scaunul in zona capului, ci la randul sau, a fost agresat de numitul P. C., aspect ce rezulta din certificatul medical anexat.
Mai precizeaza ca cele intamplate nu au avut un caracter public, iar surorile reclamantului nu au asistat la conflictul dintre ei.
La dosar paratul a depus certificatul medico legal nr. 137/25.02.2012, sentinta pnala nr. 382/10.04.2012 pronuntata de Judecatoria Buzau in dosarul nr._, ordonanta de scoatere de sub urmarire penala si aplicare a unei sanctiuni cu caracter administrativ pronuntata in dosarul l961 si l962/P/2011, ordonanta de respingere a plangerii din 13.01.2012, imputernicire avocatiala (fila 8).
In conformitate cu dispozitiile art. 167 Cod pr.civ. instanta a incuviintat partilor un probatoriu cu inscrisuri, martorii si interogatoriu paratului.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt si de drept.
La data de 23.02.2011 paratul a fost invitat de reclamanta in locuinta sa, deoarece era ziua sa de nastere, aspect recunoscut de parat la rapsunsul la intrebarea nr. l din interogatoriu.
La aceeasi data, pe fondul consumului de bauturi alcoolice, intre numitul P. Ciuprian si parat s-a ivit un conflict, reclamanta a incercat sa-l aplaneze, intervenind intre cei doi, ocazie cu care a fost lovita, suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare un numar de 8 – 9 zile ingrijiri medicale.
Paratul nu a recunoscut ca ar fi lovit-o pe reclamanta, sustinand ca la randul sau a fost agresat de numitul P. C., suferind leziuni care deasemenea au necesitat un numar de 4 - 5 zile ingrijiri medicale, asa cum rezulta din certificatul medico legal nr. 137/2011 eliberat de SJML Buzau.
Prin ordonanta de scoatere de sub urmarire penala din 22.11.2011 pronuntata de P. de pe langa Judecatoria Buzau in dosarul nr. l961/P/2011, s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a paratului pentru savarsirea infractiunii de lovire sau alte violente, intrucat fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.
Cu toate acestea, paratului i s-a aplicat o amenda cu caracter administrativ in cuantum de 1000 lei.
In prezenta cauza instanta a procedat la audierea martorilor B. I. V. si P. G., propusi de catre parat, care au declarat ca sunt soferi pe taxi, l-au vazut pe parat in urma cu aproximativ 2 ani de zile lovit in zona fetei, cand il transportau la domiciliu si din discutiile purtate cu acesta au inteles ca a fost lovit de un prieten al sau.
Martorii au mai declarat ca nu au urcat in locatia respectiva, astfel ca nu au putut declara ce s-a intamplat de fapt intre reclamanta si parat.
Dealtfel nici martorul propus de catre reclamanta, T. D., nu a fost de fata la data producerii incidentului si nici nu a auzit de cele intamplate, dar fiind proprietarul imobilului inchiriat reclamantei a sesizat ca in locuinta era rupt un maner la usa, iar rigipsul din hol era infundat.
Chiar daca in prezenta cauza martorii nu au putut declara cele intamplate, din probele administrate in cursul urmaririi penale in dosarul penal nr. l961/P/2011 s-a retinut vinovatia paratului prin aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ in cuantum de 1000 lei.
In drept instanta retine ca incidente dispozitiile art. 998, 999 Cod civil, privind raspunderea civila delictuala si nu dispozitiile Noului Cod civil, intrucat fapta s-a intamplat la data de 23.02.2011 cand erau in vigoare dispozitiile legale mentionate.
Astfel, orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat a-l repara, omul fiind raspunzator atat prin faptele cauzate prin neglijenta, cat si prin imprudenta sa.
Pentru angajarea raspunderii civile delictuale trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii si anume: existenta unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, precum si a unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul cauzat.
Fapta ilicita reprezinta o actiune sau inactiune a unei persoane care, incalcandu-se normele dreptului obiectiv se aduc prejudicii dreptului subiectiv al unei alte persoane.
Prejudiciul produs in dauna persoanei vatamate reprezinta efectul negativ suferit de aceasta, care trebuie sa fie in legatura de cauzalitate cu fapta ilicita in sensul ca acest efect negativ trebuie sa fie rezultatul direct si nemijloicit al actiunii autorului faptei ilicite.
Prejudiciul moral in cauza de fata consta in suferinta psihica ce a fost cauzata reclamantei prin fapta ilicita a paratului.
Astfel, instanat considera ca acordarea unor daune morale reclamantei reprezinta o reparatie justa si echitabila in raport cu suferinta psihica ca urmare a atingerii integritatii personale si a sanatatii, cu atat mai mult cu cat era ziua sa de nastere.
Desi in practica judiciara cuantificarea prejudiciului moral nu este supusa unui criteriu legal de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, luandu-se in considerare consecintele negative suferite in plan fizic, psihic si afectiv, precum si importanta valorilor lezate.
In acest sens instanta considera ca suma de 500 lei la care va dispune obligarea paratului privind daunele morale este o suma rezonabila in raport cu criteriile mentionate mai sus si cu numarul de ingrijiri medicale acordate reclamantei.
Prin urmare apreciind ca sunt intrunite conditiile raspunderii civile delictuale prevazute de art. 9998 – 999 Cod civil, va admite in parte actiunea formulata de reclamanta ca intemeiata si va dispune obligarea paratului la plata sumei de 500 lei reprezentand daune morale.
Referitor la daunele materiale solicitate de catre reclamanta reprezentand cheltuieile materiale necesare pentru tratarea leziunilor suferite, instanta urmeaza sa le respinga ca nedovedite.
In temeiul art. 274 – 275 Cod pr.civ., motivat si de faptul ca actiunea reclamantei a fost admisa in parte, fata de cuantumul daunelor morale acordate, va dispune obligarea paratului sa plateasca reclamantei suma de 5l lei reprezentand cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Admite in parte actiunea formulata de reclamanta M. G., cu domiciliul in comuna Parscov, ., in contradictoriu cu paratul T. S. S., cu domiciliul in Buzau, . C, etj. 7, ..
Respinge capatul de cerere privind obligarea paratului la plata daunelor materiale.
Dispune obligarea paratului sa plateasca reclamantei suma de 500 lei reprezentand daune morale.
Dispune obligarea paratului sa plateasca reclamantei suma de 5l lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Cu recurs in termen de l5 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 04.10.2013.
P., GREFIER,
RED: F.L.
TEHNORED: D.A.
4 ex./04.11.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5124/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2013.... → |
---|