Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 394/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA Nr._/2013

Ședința publică de la 26 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier C. C.

Pe rol fiind judecarea plangerii contraventionale formulata de petentul L. B., cu domiciliul în G., . bis, ., . ,împotriva procesului verbal . nr._ din 18.12.2011 întocmit de intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B..

La apelul nominal facut în ședintă publica au lipsit petentul L. B. și intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B..

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de ședinta care arata ca procedura de citare este legal îndeplinita, după care ;

În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civila, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANTA:

Prin plângerea înregistrată la data de 05.01.2012 sub nr._ pe rolul Judecatoriei Buzau, petentul L. B. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B. ,anularea procesului verbal . nr._ din 18.12.2011.

În motivarea plângerii petentul a învederat ca în timp ce conducea autoturismul marca Daewoo Matiz cu nr. de înmatriculare_ , dinspre orașul Urziceni catre Buzau, în localitatea Limpeziș, pe raza județului Buzau a fost oprit pentru control de catre un echipaj de politie care i-a comunicat că a depășit viteza legala, având 78 km /h, ca nu a depășit viteza legala, iar acuzația agentului de politie este nefondata, ca a circulat cu o viteza de maxim 55-59 km / h, că in mașina era cu sotia sa si se îndreptau spre Buzau, dar agentul constatator nu a făcut mentiune la rubrica „ martor asistent „ despre aceasta .A mai aratat petentul, că masina politiei rutiere era staționata pe partea dreapta a directiei sale de deplasare, fiind orientata cu fața masinii către directia de deplasare, respectiv catre Buzau, ca în mod evident, pentru a putea înregistrat viteza cu care se deplasa, masina politiei ar fi trebuit sa fie orientata in sens opus, spre orașul Urziceni, aparatul radar fiind montat pe bordul masinii, orientat catre orașul Buzau, ca acest fapt se coroboreaza cu refuzul agentului de politie de a-i arata filmul prin care s-a constatat viteza de deplasare a masinii sale, apreciind ca aparatul radar nu a înregistrat corect, solicitand ca intimatul sa depună la dosar, urmatoarele înscrisuri: atestarea aparatului radar, buletinul de verificare metrologica al aparatului radar, proba cum ca aparatul radar și-a făcut autoverificarea la pornire, atestatul agentului constatator ca operator radar, ordinul de serviciu al operatorului radar, proba video .

Referitor la nerespectarea conditiilor de forma a procesului verbal conform art. 16 din OG 2/2001, pentru care legea prevede nulitatea procesului verbal in caz de nerespectare, face urmatoarele precizari :lipsa dreptului la apărare, prin neaducerea la cunoștință a dreptului de a face obiectiuni, întrucat in momentul in care i-a fost prezentat procesul verbal pentru a-l semna, acesta era deja completat cu mențiunea „ nu are „, ca din procesul verbal lipsesc semnatura si datele de identitate ale martorului, considerand ca este un abuz din partea agentului de politie, solicitând față de cele expuse mai sus admiterea plangerii si constatarea nulității procesului verbal de contraventie,iar în subsidiar solicita înlocuirea sancțiunii amenzii, cu avertisment si restituirea sumei de 134 lei, reprezentand 1 /2 din cuantumul amenzii aplicate, dovada platii facand-o cu chitanta . PMG nr._, solicitand judecarea plângerii in lipsa sa conform art. 242 alin.2 C.pr.civ.

În drept, petentul și-a întemeiat plangerea pe dispozitiile art.31-35 din OG 2 /2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu modificari .

La dosar petentul a depus în copii urmatoarele înscrisuri: procesul verbal de contraventie, chitanța . PMB nr._ din 20.12.2011.

Intimatul a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată,anexand acesteia cazierul contraventional la contravenientului si înregistrarea abaterii pe suport C.D., în 2 exemplare .

Analizand probele dosarului, instanta a retinut in fapt urmatoarele:

Prin procesul verbal contestat petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala in suma de 268 lei, contravaloarea a 4 puncte amenda si 2 puncte penalizare pentru incalcarea dispozitiilor art.121din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002.

Acesta a criticat procesul-verbal sub aspectul temeiniciei, motivand ca a circulat cu o viteza mai mica decat cea retinuta de agentul constatator.A mai criticat procesul verbal si sub aspectul legalitatii, sustinand ca a fost incheiat cu incalcarea dispozitiilor art.16 si art.17 din OG nr.2/2001.

Analizand procesul-verbal, instanta constata ca petentul a fost sanctionat, contraventional ,retindu-se ca la data de 18. 12. 2011 a condus autoturismul cu nr. de inmatriculare_ , pe DN 2E85, in localitatea Limpezis cu viteza de 78km/h.

Conform art. 34 al.1 din OG2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta verifica legalitatea, temeinicia procesului verbal, pronuntindu-se, de asemenea, si cu privire la sanctiunea aplicata de agentul constatator prin acesta.

Referitor la legalitatea procesului verbal instanta va verifica indeplinirea cerintealor in raport cu forma procesului-verbal, precum si cele in raport cu fondul acestuia.

In primul rand, insanta, verificand forma procesului-verbal retine ca agentul constatator este competent in raport cu art.15 al. 2 din OUG 2/2001 si art.2din OUG 195/2002.

De asemenea, constata ca actul contestat cuprinde mentiunile obligatorii prevazute de art. 16 si art.17 dinOG 2/2001.

Sustinerea petentului ca i s-a incalcat dreptul la aparare este neantemeiată. Acesta nu a dovedit ca procesul verbal era deja completat la rubrica obiectiuni.De asemenea, nu era necesara semnatura vreunui martor ,atâta vreme cât petentul a semnat procesul verbal.Potrivit art.19 din OG nr.2/2001, procesul verbal se semneaza de un martor atunci cand contravenientul nu poate sau refuza sa semneze actul, rolul martorului fiind acela de a confirma aceste imprejurari.

In al doilea rand, referitor la conditiile de fond ale procesui verbal, acesta se subsumeaza corectei incadrari a faptei si a legalitatii sanctiunii.

Obligatia de a respecta viteza legala este cuprinsa in Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, care la art.121 prevede: conducatorii de autovehicule sunt obligati sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare.

Potrivit art. 49 din OUG195/2002, limita maxima de viteza in localitati este de 50km/h.

Petentul si-a condus vehiculul cu viteza de 78km/h pe raza localitatii Costesti. Aceasta fapta constituie continutul constitutiv al contraventii pentru care a fost sanctionat, astfel ca fata de cele expuse rezulta ca procesul –verbal este legal intocmit

In ceea ce priveste temeinicia, instanta considera ca intreg materialul probator administrat in cauza vine sa sustina mentiunile din cuprinsul procesului-verbal atacat. Astfel, din buletinul de verificare metrologica nr._ din 16.03. 2011,

rezulta ca aparatul radar era omologat si verificat metrologic, functionand in mod corect.Din cuprinsul filmarii abaterii de pe CD rezulta ca autoturismul cu nr. de inmatrculare_ , condus de petent, a ciculat pe raza localitatii Limpezis, cu viteza de 78km/h.

F. de imprejurarea ca probele administrate in cauza se coroboreaza cu mentiunile din procesul –verbal atacat, instanța dă curs constatarilor personale ale agentului constatator si le retine ca fiind reale. Pentru considerentele expuse, instanta considera ca procesul-verbal este temeinic.

Referitor la proportionalitatea sanctiunii, apreciaza drept justificat cuantumul amenzii aplicate.

In conformitate cu dispozitiile art.21al. 3 din OG nr.2/2001, sanctinea trebuie sa fie proportională cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit ,de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul –verbal.

Instanta apreciaza ca nivelul amenzii corespunde pericolului social al faptei si conduitei petentului.Fapta acestuia de a conduce autoturismul cu o viteza mai mare decat cea legala pe raza unei localitati denota o atitudine de indiferenta fata de normele legale instituite pentru a proteja atat conducatorii auto, cat pe ceilalti participanti la trafic.Fapta are un grad ridicat de pericol si putea avea urmari grave pentru ceilalti conducatori auto ,pietoni si chiar pentru petent.Fapta de a circula cu o viteza mai mare decat cea legala nu este consecinta unei culpe usoare a petentului, ci a lipsei vadite de interes fata de dispozitiile legale si fata de siguranta traficului rutier.

In atare imprejurari, instanta urmeaza sa respinga plangerea ca neantemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulata de petentulLAZAR B., cu domiciliul în G., . bis, ., . ,împotriva procesului verbal . nr._ din 18.12.2011 întocmit de intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B..

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 26.06. 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. M.M.

Tehnored. C.C.

4 ex.

16.08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BUZĂU