Plângere contravenţională. Sentința nr. 2284/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2284/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 4511/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 2284/2013
Ședința publică de la 08 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. I.
Grefier M. E.
Pe rol fiind solutionarea plangerii contraventionale formulata de petenta . SRL cu sediul în municipiul București, Podul Giurgiului, nr.1, ., . împotriva procesului verbal de contraventie .>R 11 nr._ din 26.07.2011, încheiat de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-CESTRIN cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinita .
S-a facut referatul cauzei de grefierul de sedinta care arata ca actiunea este la primul termen, este scutita de taxa judiciara de timbru, intimata nu a depus întâmpinare, după care:
Procedând potrivit prevederilor art. 1591 alin.4 C.proc.civ., instanța își verifică din oficiu competența, constatând că în temeiul art. 32 alin.2 din OG nr.2/2001 Judecătoria B. este competentă atât din punct de vedere material, cât și teritorial sectorul de drum DN 2 km 115+80m, intrând în circumscripția acesteia.
In temeiul art. 167 si urm. Cod proc civila, instanta incuviinteaza proba cu inscrisurile aflate la dosar, apreciind că aceasta este pertinentă, concludentă și utilă dezlegării pricinii.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civila, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 09.02.2012, petenta . SRL a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție .> R 11 nr._ din 26.07.2011 încheiat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-CESTRIN și a sancțiunii aplicate.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că autoutilitara marca F.,cu număr de înmatriculare_ a fost proprietatea sa, dar pe data de 31.03.2010 l-a vândut numitei I. D. M. L. conform facturii nr.398.
Probabil cumpărătorul a circulat fără a efectua formalitățile de înscriere pe numele său, iar sancțiunea aplicată este nelegală, fiind aplicată pentru o faptă pe care nu a comis-o.
În drept, plângerea contravențională nu a fost motivată.
A solicitat judecarea în lipsă.
Intimata, deși legal citată, nu s-a prezentat și nici nu a formulat întâmpinare, dar a depus planșă fotografică.
În dovedirea plângerii, petenta a depus în copii: factura nr.398 din 31.03.2010, certificat de atestare fiscală, proces verbal de contravenție contestat.
Analizând mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Pe data de 31.01.2011, ora 09,32 vehiculul cu nr. de înmatriculare_ a circulat pe DN2 km 115+80m fără a deține rovinietă valabilă. Din baza de date verificată de către intimată a reieșit că autoturismul ar fi proprietatea petentei.
Din înscrisurile depuse de petent – factura nr.398 din 31.03.2010 pentru un vehicul folosit, certificat de atestare fiscală – rezultă că aceasta a înstrăinat autoturismul respectiv la data de 31.03.2010 către numita I. D. M. L..
Potrivit art. 34 O.G. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor articolelor 16 și 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța constată că, potrivit articolului 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, în temeiul căruia a fost aplicată amenda contravențională în cuantum de 250 lei, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Pentru a soluționa prezenta plângere, instanța urmează să verifice dacă situația de fapt reținută în cauză se suprapune peste tiparul legal prin care este descrisă și sancționată contravenția.
În conformitate cu prevederile art. 1 lit. b) utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.
La momentul constatării contravenției, petentul nu mai avea în proprietate autoturismul respectiv și nu se mai folosea în niciun mod de acesta.
Instanța reține, de asemenea, că potrivit art.1 din OG nr.2/2001, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.
Prin urmare, pentru tragerea la răspundere contravențională a unei persoane fizice sau juridice ar trebui să se constate că a fost comisă o faptă reglementată ca și contravenție de unul dintre actele normative anterior menționate, că aceasta a fost săvârșită de persoana respectivă și cu vinovăția prevăzută de lege. Răspunderea intervine doar dacă există concordanță între persoana care se face vinovată de săvârșirea faptei contravenționale și persoana ce urmează a fi sancționată.
Aplicarea sancțiunii contravenționale unei alte persoane decât celei care a comis fapta nu poate conduce decât la anularea actului prin care s-a constatat fapta și s-a dispus sancționarea.
Din conținutul textului legal în baza căruia a fost sancționat petentul rezultă că subiect activ al acestei contravenții nu poate fi decât utilizatorul, astfel cum această noțiune este definită în ordonanță. Cum la data respectivă petenta nu avea calitatea de utilizator nu este subiect activ al contravenției.
Față de cele de mai sus, instanța reținând situația de fapt existentă la 31.01.2011, astfel cum a fost consemnată de agentul constatator în procesul verbal, apreciază însă că aceasta nu corespundea situației juridice reale care interesează raportul juridic contravențional, constatând netemeinicia procesului verbal . 11 nr._ din 26.07.2011.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța urmează să admită plângerea formulată de petent în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, să anuleze procesul verbal contestat, exonerând, în consecință, petenta de la plata amenzii în cuantum de 750 lei și dispune înlăturarea tuturor măsurilor dispuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respins excepția de nulitate a procesului verbal de contravenție invocată de petentă.
Admite plângerea formulata de petenta . SRL cu sediul în municipiul București, Podul Giurgiului, nr.1, ., sector 5 împotriva procesului verbal de contraventie .>R 11 nr._ din 26.07.2011, încheiat de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-CESTRIN cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.
Anulează procesul verbal de contravenție . 11 nr._ din 26.07.2011.
Exonerează petenta de plata tarifului de despăgubire în sumă de 404,71 lei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 08.02.2013.
Președinte,Grefier,
Red./I.V.C-tin
Tehnored./E.M./19.02.2013/ 4 ex
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|