Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 7462/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.11.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE C. I.
GREFIER N. A.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul D. I. cu domiciliul în municipiul B., . 2B, . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, cu sediul în București, Sector 6, .. 401 A.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petentul D. I., lipsă fiind intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că dosarul este la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, prin Serviciul registratură intimata CNADNR-CESTRIN a depus întâmpinare, planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator.
Instanța de judecată, conform dispozițiilor art.159 alin.3 din C.pr.civ. verifică competența și în temeiul art. 126 al.1 și al.2 din Constituția României și art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001, privind regimul contravențiilor, constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material și teritorial.
Instanța identifică petentul cu CI . nr._, îi înmânează un exemplar al întâmpinării și, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, acordă cuvântul pe probe.
Petentul D. I. solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Instanța, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ, încuviințează ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Petentul D. I. apreciază că fapta s-a prescris și nu mai poate fi sancționat, pentru că au trecut 6 luni și 18 zile de la data contravenției. Arată că semnătura de pe dovada de primire este a soției sale. Nu știa că podul este drum național. Solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată și anularea procesului verbal de contravenție.
Instanța, potrivit disp. art.150 C.pr.civ., constată cauza în stare de judecata și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 02.03.2012 petentul D. I. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . 12 nr._ din 31.01.2012 solicitând anularea acestuia.
În fapt, petentul a arătat că are un imobil casă de locuit în ., așa cum reiese din adeverința emisă de Primăria comunei Mărăcineni, înregistrată sub nr. 8114/07.11.2013.
Plângerea a fost motivată în drept în baza OG 2/2001.
Intimata a formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.proc.civ, solicitând respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal contestat, a depus planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator, precum și mențiunea că solicită judecarea în lipsă.
În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Analizând cererea dedusă judecății, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . 12 nr._ din 31.01.2012, petentul a fost sancționat cu amenda de 250 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat la data de 13.08.2011, fără rovinieta valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ . Petentul a fost obligat și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 120,34 lei.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.
Examinând excepția prescrierii sancțiunii invocată de petent, potrivit art. 137 alin 1 C.p.civ, instanța va avea în vedere că în cuprinsul actului sancționator agentul constatator a înscris că acesta a fost întocmit la sediul intimatei.
Tragerea la răspundere juridică a făptuitorului și aplicarea sancțiunilor contravenționale nu se poate face în anumite situații, determinate de lege.
Potrivit dispozițiilor OG nr. 2/2001 răspunderea contravențională este înlăturată în cadrul prescripției.
Prescripția constituie un caz legal de neangajare a responsabilității făptuitorului pentru contravenția săvârșită și neaplicarea unei sancțiuni contravenționale după împlinirea termenului de prescripție.
Conform art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Examinând cuprinsul procesului verbal în discuție instanța constată că acesta a fost întocmit la 31.01.2012, dată la care i-a și fost aplicată petentului amenda contravențională pentru o faptă săvârșită la data de 13.08.2011, petentul nefiind prezent.
Pe cale de consecință, nefiind încălcate dispozițiile arătate anterior, instanța urmează să respingă excepția analizată.
Potrivit art. 137 cod proc. civ., asupra excepției invocată de petent cu privire la lipsa semnăturii agentului constatator, instanța constată că potrivit art.7 din Legea nr.455/2001 „în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii”. În cauză, procesul verbal se circumscrie acestei reguli, acesta fiind generat și tipărit în mod automat cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR, având asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice. În concluzie, în baza considerentelor de mai sus, instanța respinge această excepție invocată de petent.
Instanța apreciază astfel că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 din OG nr.2/2001.
Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.
Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentului care era proprietara autovehiculului.
Așadar, este evident faptul că pentru autoturismul proprietatea petentului la data de 13.08.2011, momentul săvârșirii contravenției, nu exista achiziționată o rovinietă pentru autovehiculul înmatriculat sub nr._, aspect ce rezultă din planșa foto anexată la dosar și din faptul că petentul nu a făcut dovada achitării rovinietei.
În cauză sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă.
Cu toate acestea, în temeiul art.34 din OG 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională coroborat cu art. 38 alin.3 din același act normativ, care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientei, instanța consideră că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, având în vedere că tariful de utilizare se achită pentru a folosi drumurile naționale, iar petentul a dat dovadă de bună credință, achiziționând rovinietă la data de 15.09.2011, ulterior săvârșirii contravenției dar anterior comunicării procesului verbal contestat.
Instanța apreciază că înlocuirea cu sancțiunea avertismentului, a amenzii aplicate prin procesul verbal de contravenție . 12 nr._ din 31.01.2012 este o măsură suficientă pentru atingerea scopului preventiv al sancțiunii contravenționale, în măsură să determine petentul să respecte în viitor dispozițiile legale.
Opinia instanței are la bază pe de o parte dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și art.7 alin.3 din OG 2/2001 potrivit cărora avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede în mod expres această sancțiune.
În ceea ce privește tariful de despăgubire în cunatum de 28 euro, aplicat conform art. 8 alin. 3 din OG 15/2002, instanța urmează a-l anula având în vedere dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012 potrivit căreia tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanța până la data intrării în vigoare a prezentei legi (24 iulie 2012), se anulează.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța urmează să admită în parte plângerea să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul și să anuleze tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro, adică 120,34 lei. De asemenea, va atrage atenția petentei ca pe viitor să respecte legislația în vigoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția prescripției răspunderii contravenționale.
Respinge excepția nulității absolute a procesului verbal de contravenție.
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul D. I. cu domiciliul în municipiul B., . 2B, . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, cu sediul în București, Sector 6, .. 401 A.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate petentului prin procesul verbal de contravenție . 12 nr._/31.01.2012 cu avertisment și anulează tariful de despăgubire.
Atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei sale și recomandă pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.11.2013.
Președinte, Grefier,
C. I. N. A.
Red. C.I./Tehnored. N.A./4 ex/30.12.2013
Operator de Date Cu Caracter Personal_
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2013.... → |
---|