Plângere contravenţională. Sentința nr. 2503/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 2503/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 25825/200/2011

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA BUZAU – SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR. 2503

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 13 februarie 2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

P.: A. C.

GREFIER: F. L.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile,având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petenta V. D.cu domiciliul în . în contradictoriu cu INTIMATA C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA-CESTRIN, cu sediul în mun. București, .. 401A, sector 6, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 10.10.2011, emis de către intimată.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta V. D. și intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, acțiunea este scutită de taxă de timbru, iar intimata prin serviciul registratură a depus la dosar planșa foto obținută în sistemul SIEGMCR, certificatul calificat privind semnătura electronică al agentului constatator și autorizația de control aparținând agentului constatator, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 alin. 4 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct. 2 C. proc. civ și teritorial în temeiul art. 32 alin.2 din OG nr. 2/2001.

Constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 07.11.2011,petenta D. V. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 10.10.2011, solicitând anularea acestuia.

Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

În fapt, petenta a arătat că,cele reținute de organul constatator în sensul că, în data de 13.04.2011,autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ , ce îl deține în proprietate,a fost înregistrat circulând pe DN 2 km 115+80 m Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă,nu corespund realității.

Nu are cunoștință de existența vreunei fapte care să cuprindă abaterea menționată și nu este de acord cu cele consemnate în procesul verbal.

A mai susținut că,procesul verbal este lovit de nulitate fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 16 alin.1 și alin.7 din OG 2/2001, întrucât nu cuprinde ocupația și locul de muncă al contravenientului și nici obiecțiunile acestuia cu privire la conținutul actului de constatare.

De asemenea,a învederat că,pentru a fi folosită ca mijloc de probă,înregistraea trebuie să fie constatată cu ajutorul unui mijloc certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și să îndeplinească cerințele înscrise sub pct.3.5.1 din Norma de metrologie legală 021-05 NML.

A mai invocat petenta jurisprudența CEDO – art. 6,referitoare la prezumția de nevinovăție a acuzatului.

Ca temei juridic a invocat dispozițiile OG nr.2-2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În dovedirea plângerii,a depus copie de pe următoarele înscrisuri:procesul verbal de constatare a contravenției contestat.

Intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN nu a formulat întâmpinare, dar a depus în probațiune, la dosarul cauzei, adresa BRML,certificat calificat, autorizatie de control,planșa foto care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 10.10.2011 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea că,la data de 13.04.2011, ora 11.02,a circulat autovehiculul categoria A, cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2 km 115+80 m,pe raza localității Mărăcineni,aparținând petentei D. V.,fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatoarei, sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei și a fost obligată la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 Euro, adică 121,01 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura electronică a agentului constatator.

În ceea ce privește dispozițiile art. 16 alin 1 paragraful 2 din O.G. 2/2001, în sensul că procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: descrierea faptei contravenționale cu indicare datei, orei și locului în care a fost săvârșită fapta, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei,acestea au fost respectate de organul constatator.

Instanța nu va reține ca întemeiat nici motivul de nulitate a procesului verbal invocat de petentă referitor la lipsirea acesteia de posibilitatea formulării obiecțiunilor întrucât, chiar dacă acestea ar fi reale, nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 atrage sancțiunea nulității, care, potrivit dispozițiilor art. 150 alin. 2 Cod procedură civilă (aplicabile și în procedura contravențională potrivit art. 47 din O.G. nr. 2/2001), intervine numai cu condiția dovedirii unei vătămări. Cum petenta și-a valorificat dreptul la apărare prin formularea plângerii contravenționale în fața instanței de judecată, unde a avut posibilitatea să supună analizei legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, cu menționarea tuturor obiecțiunilor la procesul-verbal de contravenție, nu poate fi justificată o vătămare a intereselor procesuale ale petentei, astfel încât nu intervine sancțiunea nulității procesului verbal de contravenție.

Concluzionând,instanța apreciază că,procesul-verbal atacat cuprinde toate mențiunile esențiale a căror lipsă este sancționată, prin dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cu nulitatea absoluta.

Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.

Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentei care era proprietarul autovehiculului.

Din planșa fotografică depusă la dosar de intimată reiese că autovehiculul cu număr de înmatriculare_ a fost înregistrat cu mijloacele tehnice, la data de 13.04.2011,pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deținea rovinietă valabilă.

Așadar,instanța constă că,fapta reținută în sarcina petentei corespunde realității, dar în același timp, verificând sistemul informatic Ecris, se constată că petenta a fost sancționată în mod repetat pentru fapte similare, iar în mai puțin de 30 de zile, i-au fost întocmite mai multe procese-verbale de contravenție (cu titlu de exemplu proces verbal . nr._ din data de 10.10.2011, contestat în dosar nr._/200/2011;procesul-verbal de contravenție . nr._/04.10.2011 contestat în dosarul nr._/200/2011,pentru o fapta comisă la la data de 06.04.2011, ora 7,03,procesul-verbal contestat în prezenta cauză fiind ulterior.

Prin Legea nr.144/2012 a fost modificat art.8 alin.2 din OG nr. 15/2002, în sensul că fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, iar potrivit art.9 alin.3 procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

Conform art.12 din OG nr.2/2001, coroborat cu art.15 lin.2 din Constituție, în materia sancțiunilor contravenționale operează excepția de la principiul aplicării legii numai pentru viitor, în sensul că dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta (principiul aplicării legii mai favorabile).

Deși în prezenta cauză fapta a fost săvârșită anterior modificării legislative, constatând că noua lege prevede caracterul de contravenție continuă, că interzice încheierea unui nou proces-verbal până la comunicarea primului și stabilește anularea tarifului de utilizare, instanța apreciază că noua lege este mai favorabilă și urmează să dea relevanță acestor prevederi.

Referitor la tariful de despăgubire, potrivit art.II din Legea nr.144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită și să dispună anularea procesului verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge excepția de nulitate a procesului verbal,invocată de petentă.

Admite plângerea formulată de petenta V. D. cu domiciliul în . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.

Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 10.10.2011, încheiat de intimată și înlătură toate măsurile aplicate în baza acestuia.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 13.02.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. A. L. F.

Red. A.C

Tehnored. F.L

Exempl 4/04.03.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2503/2013. Judecătoria BUZĂU