Plângere contravenţională. Sentința nr. 3/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 3/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 9224/200/2011
DOSAR NR. 9._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3.268
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 25.02.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – M. S.
GREFIER – P. L. - S.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta S.C. M. T. S.R.L., cu sediul în ., .. 145, județ Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata A. R. ROMĂNĂ, cu sediul in mun. Bucuresti, sector 1, .. 38, prin Agentia B., cu sediul în mun. B., ., județ B., si cu sediul procesual ales în mun. Constanta, ., jud. Constanta.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta S.C. M. T. S.R.L., și intimata A. R. ROMĂNĂ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen după suspendarea judecății la termenul de judecată din 05.12.2011.
Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită, instanța de judecată, în temeiul art. 252 alin. 2 C.pr.civ., invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr. 9._ din data de 29.04.2011, petenta S.C. M. T. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata A. R. ROMĂNĂ, anularea procesului verbal . nr._/05.04.2011, prin care, în temeiul art. 9 lit. G din OG nr. 37/ 2007, a fost sancționată cu amendă în cuantum de 4.000 lei, întrucât la data de 05.04.2011, conducătorul auto M. M. – I., angajat al societății petente, nu a respectat perioada minimă de odihnă zilnică cu două ore sau mai mult. În subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului, iar în cazul respingerii cererii proncipale și subsidiare, repunerea în termenul de 48 de ore, calculat de la data aducerii la cunoștință a procesului verbal.
În motivarea cererii, petenta a invocat excepția nulității absolute a procesului verbal, apreciind că procesul verbal a fost întocmit cu nerespectarea prevederilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, arătând că deși din descrierea faptei rezultă că a încălcat dispozițiile art. 8alin. 1 pct. 6 din O.G. nr. 37/2007, dispozițiile privind sancționarea nu sunt clare, făcând practic imposibilă încadrarea pretinsei contravenții.
Mai mult, petenta a arătat că încălcarea dispozițiilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr.37/2007 nu este sancționată cu amendă în cuantum de 4.000 lei, motiv ce atrage nulitatea procesului verbal.
Pe de altă parte, societatea petentă a arătat că nu poate fi sancționată pentru o faptă care ține strict de conduita conducătorului auto, care a înțeles să respecte prevederile contractului colectiv de muncă și fișa postului, asumându-și astfel toate implicațiile care implică activitatea de transport intern și internațional.
În drept, petenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1, 15 alin.1, 31, 32 alin.3, 34 și urm. din O.G. nr.2/2001, precum și ale Regulamentului CE 561/2006, solicitând judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea cererii, petenta a depus, în fotocopii, procesul-verbal de contravenție . nr._/05.04.2011, contractul individual de muncă, permis de conducere, certificat pentru conducătorii auto care efectuează transport rutier de mărfuri, fișa postului, declarație pe proprie a angajatului, formular de control în trafic.
Fiind legal citata, intimata A. R. ROMĂNĂ a înaintat la dosarul cauzei adresa nr. 1239/17.06.2011, prin care a solicitat să i se înainteze un exemplar de pe plângerea contravențională și eventualele înscrisuri, în vederea pregătirii apărării.
Având în vedere prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii și ținând cont de excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
La termenul de judecată din 05.12.2011 instanța a suspendat judecarea cauzei, în temeiul art. 1551 alin. 1 din Codul de procedură civilă, deoarece petenta a împiedicat desfășurarea normală a procesului, întrucât nu s-a conformat dispozițiilor exprese ale instanței de a înainta la dosar copie de pe acțiune și de pe înscrisurile depuse în probațiune, în vederea comunicării lor către intimată.
Încheierea de suspendare a judecății a fost comunicată părților din cauză, însă nici una dintre acestea nu a formulat recurs împotriva ei.
Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 C.pr.civ., orice cerere de chemare in judecata se perima de drept chiar si împotriva incapabililor, daca a rămas in nelucrare din vina părții timp de 1 an, iar potrivit art. 252 alin. 1 și 2, perimarea se poate constata si din oficiu, pe cale de excepție.
Întrucât de la data de 05.12.2011, când a fost suspendată judecata în prezenta cauză, nu a mai fost îndeplinit nici un act de procedură, dosarul rămânând in nelucrare mai mult de 1 an, din vina parților, fără a interveni vreo cauză de suspendare sau de întrerupere a cursului perimării, instanța va admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu și va constata perimata cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia perimarii cererii, invocata de catre instanta din oficiu.
Constata perimata cererea formulată de petenta S.C. M. T. S.R.L., cu sediul în ., .. 145, județ Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata A. R. ROMĂNĂ, cu sediul in mun. Bucuresti, sector 1, .. 38, prin Agentia B., cu sediul în mun. B., ., județ B., si cu sediul procesual ales în mun. Constanta, ., jud. Constanta.
Cu recurs in termen de 5 zile de la pronuntare.
Pronuntata în sedinta publica, azi, 25.02.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
M. S. P. L. - S.
Red MS/Tehnored PLS
2 ex/ 29.03.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2013.... → |
---|