Plângere contravenţională. Sentința nr. 3/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 3/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 9697/200/2012
Dosar nr.9._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
JUDEȚUL B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3.303
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.02.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. S.
GREFIER: P. L. – S.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta D. V., domiciliată în com. Cernătești, ., jud. B., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/22.02.2012, întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta D. V. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ- CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct. 2 Cod procedură civilă și teritorial în temeiul art. 32 al. 2 din OG nr. 2/2011.
Instanța, constatând că intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., încuviințează petentei - proba cu înscrisurile existente la dosar, iar intimatei – proba cu inscrisuri si plansa foto, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta constată cauza în stare de judecată și, avand in vedere ca intimata a solicitat judecarea cauzei in lipsa, o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele :
Prin plangerea contraventionala înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 9._ din 19.03.2012, petenta D. V. a solicitat în termen legal, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/22.02.2012. În subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment, precum și exonerarea de la plata tarifului de despăgubire.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că pentru o scurtă perioadă de timp nu a achitat rovinieta, iar în urma primirii unui prim proces verbal de constatare a contravenției a achitat amenda aplicată, învederând că a primit mai multe procese verbale, prin care a fost sancționat pentru aceeași faptă.
În dovedirea plângerii, petenta a depus, in fotocopii, procesul verbal de contravenție . nr._/22.02.2012, ordinul de încasare din 04.10.2011, chitanța . nr._ din 04.10.2011, rovinieta cu perioada de valabilitate 29.09._12, bonul fiscal nr. 580/29.09.2011
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
În drept, petenta nu și-a întemeiat cererea.
Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat in instanta si nu a solicitat administrarea de probe. La solicitarea instantei, aceasta a inaintat adresa nr._/18.12.2012, însoțită de planșa fotografică a abaterii, dovada comunicării procesului verbal contestat, certificat calificat pentru semnătura electronică și autorizație de control ale agentului constatator.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție .>R12 nr._/22.02.2012 (fila 4) încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) și sancționate de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 26.08.2011, orele 10.16, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă. Totodată, în temeiul art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, petenta a fost obligata la plata echivalentului în lei al sumei de 28 euro (121,35 lei), reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și adresa contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura electronică a agentului constatator.
Examinând în continuare temeinicia procesului verbal, instanța notează că potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare (in forma de la data savarsirii presupusei contraventii), fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin. (2), în Anexa nr. 2, de la 250 lei la 500 lei, pentru autoturisme. Potrivit art. 8 alin. (3), contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, o sumă stabilită potrivit Anexei nr. 4, pentru vehiculele mai sus menționate, de tip A, fiind prevăzut un tarif de despăgubire în cuantum de 28 de euro.
Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin. (2), începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit. (e), acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”
Art. 1 lit. (j) definește rovinieta ca fiind „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”. Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) definește utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.
Instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție corespunde realității, în sensul că vehiculul cu nr. de înmatriculare_ deținut de petenta, a circulat, într-adevăr, la data de 26.08.2011, orele 10.16, pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără rovinietă., fapt probat prin plansa foto depusa la dosarul cauzei la fila 9, din dosarul cauzei.
Totusi, instanța constată că, între data săvârșirii presupusei contravenției imputate petentei și data soluționării prezentei cauze, actul normativ care prevede și sancționează contravenția, O.G. nr.15/24.01.2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, a suferit modificări și completări prin Legea nr.144/23.07.2012, publicata in Monitorul Oficial nr.509/24.07.2012.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.
Principiul constituțional al aplicării legii contravenționale mai favorabile a fost transpus în O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, care, la art.12 alin.2, prevede că „dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; în cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.”
Ca urmarea a modificarii O.G. nr.15/2002, prin Legea nr.144/2012, fapta de a circula fara rovinieta valabila constituie contraventie continua si se sanctioneaza cu amenda, conform art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002, in forma actualizata.
De asemenea, potrivit art.9 alin.3 din O.G. nr.15/2002 actualizata, in cazurile prevazute de art.9 alin.2, procesul verbal de constatare a contraventiei se poate incheia si in lipsa contravenientului, dupa identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administratiei si Internelor-Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor sau a conducatorului auto, in cazul utilizatorilor straini. Procesul verbal se intocmeste si se comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese verbale de constatare a contraventiei pentru incalcarea prevederilor art.8 alin.1.
Mai mult decat atat, conform art.II din Legea nr.144/2012, tarifele de despagubire reglementate de art.8 alin.3, inainte de abrogarea acestuia prin Legea nr.144/2012, aplicate si contestate in instanta, pana la data de 27.07.2012, se anuleaza.
Din analiza comparativă a textelor legale mai sus menționate, instanța constată că legea contravențională mai favorabilă petentei este cea în vigoare la momentul pronuntarii cauzei, care prevede posibilitatea sanctionarii petentei in termen de 30 de zile, decat o singura data. Prin urmare, instanța va avea în vedere, ca lege aplicabilă cauzei dedusă judecății, prevederile O.G. nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare în forma ulterioara intrării în vigoare a Legii nr.144/2012.
În cauza de față, procedând la verificarea sistemului informatizat ECRIS, instanța constată că, din fișa dosarului nr. 6._, în intervalul de timp de 30 de zile anterior emiterii procesului verbal . nr._/22.02.2012, petenta D. V. a mai fost sancționată prin procesul verbal . nr._/31.01.2012, pentru săvârșirea unei contravenții similare, cu autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ .
Or, cum, prin procesul verbal contestat, petenta a fost sanctionat în termenul de 30 de zile de la data constatării unei contravenții similare, sancționată prin alt proces verbal de contravenție, se constata ca măsurile dispuse prin intermediul său au devenit lipsite de suport legal prin efectul retroactiv al legii mai favorabile intervenite după încheierea procesului verbal de contravenție . nr._/22.02.2012, ceea ce atrage nulitatea sa și a sancțiunilor dispuse prin acesta.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va admite plângerea contravențională și va anula procesul verbal de contravenție . nr._/22.02.2012 întocmit de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, exonerand petenta de la sanctiunea amenzii in cuantum de 250 lei.
Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanța hotărăște nu numai asupra sancțiunii (amenda), ci și asupra despăgubirii menționate în procesul verbal și al cărei cuantum a fost stabilit prin înștiințarea de plată.
Ca efect al aplicarii legii contraventionale mai favorabile, potrivit dispozitiilor art.II din Legea nr.144/2012, instanta va anula obligatia de plata a tarifului de despagubire in valoare de 28 euro, respectiv 121,35 lei.
In temeiul art.129 alin.6 C.proc.civ. raportat la art.274 C.proc.civ., instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plangerea contraventionala, formulată de petenta D. V., domiciliată în com. Cernătești, ., jud. B., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/22.02.2012 întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Anuleaza procesul-verbal de constatare a contraventiei.
Exonereaza petenta de la sanctiunea amenzii in cuantum de 250 lei.
Anuleaza obligatia de plata a tarifului de despagubire in valoare de 28 euro.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 25.02.2013.
PREȘEDINTE GREFIER,
M. S. P. L. – S.
Red. M.S./Tehnored. PLS
4 ex./29.03.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7166/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5194/2013.... → |
---|