Plângere contravenţională. Sentința nr. 7166/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 7166/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 10341/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7166
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.04.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE C. I.
GREFIER N. A.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, promovată de petentul M. N., cu domiciliul în A., ., J. V., împotriva procesului verbal de contravenție . 11 nr._ din data de 06.07.2011 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.
La apelul nominal făcut in ședința publică nu a răspuns nicio parte.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, plângerea, este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. p din Legea nr. 146/1997, și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, la dosar s-a depus de către intimata adresa prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă, planșa fotografică privind autoturismul în cauză, certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.1591 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.1 pct. 2 C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 și teritorial în temeiul art.32 alin.2 din OG nr. 2/2001.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 167 alin 1 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii și în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., cu aplicarea art. 242, constată cauza în stare de judecata și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 22.03.2012 Judecătoria B. a fost învestită, prin declinarea competenței Judecătoriei A., cu soluționarea cauzei privind pe petentul M. N. care a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . 11 nr._ din data de 06.07.2011, solicitând anularea procesului verbal.
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. p din Legea nr. 146/1997, și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
În fapt, petentul a arătat că la data de 06.07.2011 a fost sancționat contravențional cu o amendă de 750 lei și o despăgubire de 404,71 lei, reținându-se ca la data de 09.01.2011, ora 11.42 a circulat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
Arată că procesul verbal este netemeinic și nelegal deoarece nu conține toate elementele obligatorii prevăzute de art. 16, alin.1 din OG 2/2001 și solicită să se constate că procesul verbal de contravenție i-a fost comunicate târziu, iar prin comunicarea într-un termen rezonabil ar fi putut constata că nu deține rovinietă și ar fi achitat tariful de utilizare mult mai devreme.
În drept, și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile OG 2/2001.
În susținerea plângerii sale a depus la dosarul cauzei copia procesului verbal de contravenție contestat.
Intimata nu a formulat întâmpinare conform prevederilor art. 115-118 C.proc.civ, dar a depus la dosarul cauzei imaginea foto detaliu captată de camera video tip ANPR, certificatul calificat al agentului constatator.
În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Analizând cererea dedusă judecății, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . 11 nr._ din data de 06.07.2011, petentul a fost sancționat contravențional cu o amendă de 750 lei și o despăgubire de 404,71 lei, reținându-se ca la data de 09.01.2011, ora 11.42 a circulat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.
Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor articolelor 16 și 17 din O.G. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.
Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentului care era proprietarul autovehiculului.
Așadar, este evident faptul că pentru autoturismul proprietatea petentului, înmatriculat sub nr._, la data de 09.01.2011, ora 11.42, momentul săvârșirii contravenției, nu exista achiziționată o rovinietă, aspect ce rezultă din faptul că petentul nu a făcut dovada achitării rovinietei pentru acea perioadă.
În temeiul art. 34 din OG 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională coroborat cu art. 38 alin. 3 din același act normativ, care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientei, instanța consideră așadar că plângerea este admisibilă în parte, în sensul că, în ceea ce privește tariful de despăgubire în cunatum de 96 euro, aplicat conform art. 8 alin. 3 din OG 15/2002, urmează a-l anula având în vedere dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012 potrivit căreia tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanța până la data intrării în vigoare a prezentei legi (24 iulie 2012), se anulează.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte plângerea contravențională promovată de petentul M. N., cu domiciliul în A., ., J. V., împotriva procesului verbal de contravenție . 11 nr._ din data de 06.07.2011 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.
Anulează în parte procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 06.07.2011, încheiat de intimată, în sensul că dispune înlăturarea măsurii de obligare la plata tarifului de despăgubire în sumă de 96 euro.
Menține celelalte dispoziții aplicate prin procesul verbal de contravenție.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.04.2013.
Președinte, Grefier,
C. I. N. A.
Red. C.I./Tehnored. N.A.
4 ex/22.05.2013
Operator de Date Cu Caracter Personal_
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 20/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3/2013. Judecătoria BUZĂU → |
---|