Plângere contravenţională. Sentința nr. 30/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 30/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 1845/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30.10.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE C. I.

GREFIER C. M.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională promovată de petenta S. DE C. –DEZVOLTARE PENTRU LEGUMICULTURA BUZAU cu sediul în Buzau, ., jud. B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu a răspuns nicio parte.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că acțiunea este la primul termen de judecată, este scutită de taxa de timbru conform dispozițiilor Legii nr. 146/1997 actualizate, cu norme de aplicare, procedura este legal îndeplinită, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare însoțită de copie a certificatului calificatemis de CERTSIGN SA privind semnătura electronica a agentului constatator și planșa fotografică cu constatarea contravenției.

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.159 ind.1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.1 pct. 2 C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 și teritorial în temeiul art.32 alin.2 din OG nr. 2/2001, după care:

Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 167 alin 1 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii și întrucât nu sunt cereri de formulat sau excepții de ridicat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, constată cauza în stare de judecata și o reține spre soluționare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 17.01.2012, petenta S. DE C. –DEZVOLTARE PENTRU LEGUMICULTURA BUZAU a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . 11 nr._/19.12.2011, solicitând în principal anularea procesului verbal, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment și exonerarea acestuia de obligația achitării tarifului de despăgubire în sumă de 28 euro.

În fapt, petenta a arătat în esență că prin procesul verbal . 11 nr._/19.12.2011 a fost sancționată de către un angajat al pârâtei la plata amenzii în cuantum de 250 lei și obligarea acesteia la achitarea unei despăgubiri în cuantum de 28 euro echivalentul a 121,79 lei., intrucat in data de 01.07.2011 orele 10:58 a circulat cu auto nr._ , pe DN 2 - km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.

Apreciază că măsura dispusă este prea dură ținând cont de faptul că fapta nu îndeplinește condițiile de fond ale unei contravenții, lipsind pericolul social, și a achitat rovinieta. A mai arătat că neplata taxei de utilizare a drumurilor naționale nu s-a datorat intenției, ci eventual, culpei. Dorește în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.

Arata petenta ca a achitat rovinieta conform BF nr. 310 /29.11.2011 emis de OMV PETROM MARKETING SRL cu valabilitate pana la 28.11.2012 solicita exonerarea de la plata c/v tarifului de despagubire la care a fost obligata, precizand ca data de 19.12.2011 ( data intocmirii primului proces verbal) agentul constatator stia ca aceasta contraventie este continuuasi cu rea credinta nu a aplict o singura sanctiune, iar procesele verbale intocmite la aproximativ 6 luni de la data savarsirii faptei nu au respectat rolul preventiv si educativ al sanctiunii; sanctiunea trevbuie sa fie proportionala cu gradul social al faptei savarsite., gradul de pericol social fiind redus. Avand in vedere ca intimata nu a aplicat masura complementara de retinere a certificatului de inmatriculare coroborat cu faptul ca se aplica mai multe sanctiuni si taridfe de despagubire pentru aceeasi fapte ( continuua) dovedeste faptul ca se urmareste o imbogatire fara justa cauza.

In probatiune petenta a depus procesul verbal de contraventie ,,bon fiscal nr. 370, rovinieta 29.11._12, imputernicire avocatiala.

În drept, au fost invocate dispozițiile OG 2/2001 si OG 15/2002

Intimata cu adresa nr._/30.09.2013 a depus la dosar urmatoarele inscrisuri: procesul verbal, dovada de comunicare, planșa foto obținută în sistemul SIEGMCR, certificatul calificat privind semnătura electronică al agentului constatator .

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 19.12.2011 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . 11 nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 01.07.2011 a circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, pe DN 2 - km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatoarei, sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei și a fost obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro, adică 121,79 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 și 17 din OG nr.2/2001).

Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.

Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentei care era proprietara autovehiculului.

Așadar, este evident faptul că pentru autoturismul proprietatea petentei la data de 01.07.2011, momentul săvârșirii contravenției, nu exista achiziționată o rovinietă pentru autovehiculul înmatriculat sub nr._, aspect ce rezultă din planșa foto anexată la dosar și din faptul că petenta nu a făcut dovada achitării rovinietei.

În cauză sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă.

Cu toate acestea, în temeiul art.34 din OG 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională coroborat cu art. 38 alin.3 din același act normativ, care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientei, instanța consideră că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă, având în vedere că tariful de utilizare se achită pentru a folosi drumurile naționale, iar petenta a dat dovadă de bună credință, achiziționând rovinietă nr._ la data de 21.11.2011, ulterior săvârșirii contravenției dar anterior comunicării procesului verbal contestat.

Având în vedere că din sistemul ECRIS rezultă că petenta a fost sancționată de mai multe ori pentru fapte similare, instanța apreciază că înlocuirea cu sancțiunea avertismentului, a amenzii aplicate prin procesul verbal de contravenție . 11 nr._/19.12.2011 este o măsură suficientă pentru atingerea scopului preventiv al sancțiunii contravenționale, în măsură să determine petentul să respecte în viitor dispozițiile legale. Aplicarea de amenzi multiple pentru fapte similare ar crea o situație împovărătoare petentei, iar sancțiunea nu și-ar atinge scopul educativ și preventiv.

Opinia instanței are la bază pe de o parte dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și art.7 alin.3 din OG 2/2001 potrivit cărora avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede în mod expres această sancțiune.

În ceea ce privește tariful de despăgubire în cunatum de 28 euro, aplicat conform art. 8 alin. 3 din OG 15/2002, instanța urmează a-l anula având în vedere dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012 potrivit căreia tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanța până la data intrării în vigoare a prezentei legi (24 iulie 2012), se anulează.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța urmează să admită în parte plângerea să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul și să anuleze tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro, adică 121,79 lei. De asemenea, va atrage atenția petentei ca pe viitor să respecte legislația în vigoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petenta S. DE C. –DEZVOLTARE PENTRU LEGUMICULTURA BUZAU cu sediul în Buzau, ., jud. B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 250 lei aplicată petentei prin procesul verbal de contravenție . nr._/19.12.2011 încheiat de intimată, cu sancțiunea AVERTISMENT și anularea tarifului de despăgubire în sumă de 28 euro.

Atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei și recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.10.2013.

Președinte, Grefier,

Red. C.I./Tehnored. C.M.

4 ex/12.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 30/2013. Judecătoria BUZĂU