Plângere contravenţională. Sentința nr. 3768/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 3768/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 6558/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 3768
Ședința publică de la 05 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E. - C. V.
GREFIER: S. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. D., cu domiciliul în com. Vadu Pașii, . și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul B. D. prin apărătorul ales L. A., lipsă fiind intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței, la data de 14.02.2013, de către intimată, întâmpinarea, dovada comunicării procesului verbal, certificat calificat pentru semnătura electronică și autorizația de control și planșa foto care au stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție, după care:
Verificându-și din oficiu competenta, în conformitate cu dispozițiile art.159 ind. 1 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța constată că este competenta general, în temeiul dispozițiilor art. 126 alin. 1 si 2 din Constituția României și ale art. 2 si 3 din Legea nr. 304/2004, material în temeiul dispozițiilor art. 1 pct. 3 Cod procedură civilă și ale art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 și teritorial în temeiul dispozițiilor art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001.
Apărătorul ales al petentului depune la dosar împuternicirea de reprezentare nr._/2011.
Instanța ia act că s-a depus la dosar întâmpinarea formulată de intimată prin care se invocă excepția tardivității formulării plângerii contravenționale și pune în discuție excepția invocată.
Petentul prin apărătorul ales, având cuvântul învederează că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele :
Prin plângerea contravenționala înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.02.2012 sub nr._, petentul B. D. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/19.12.2011, deoarece autoturismul avea rovinieta achitată din data de 01.10.2010 cu valabilitate până la data de 30.09.2011.
A menționat că autoturismul a fost cumpărat în leasing, a avut numărul de înmatriculare B_, iar din data de 21.02.2011, s-a terminat leasing, l-a înmatriculat pe numele său sub numărul_ așa cum rezultă și din înscrisurile atașate.
Plângerea nu a fost motivata in drept.
În dovedirea plângerii, petentul a depus, în fotocopie: procesul verbal de contravenție . nr._/19.12.2011, rovinieta și bonul fiscal, certificat înmatriculare și carte de identitate petent, carte de identitate autoturism.
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN nu s-a prezentat la judecarea cauzei, însă a depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și au invocat excepția tardivității formulării plângerii conform art. 31 din OG 2/2001. Au solicitat să se constate că procesul verbal a fost comunicat petentului la data de 03.01.2012 conform dovezii de comunicare atașată la dosar, iar plângerea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 24.02.2012, cu mult peste expirarea termenului legal de 15 zile.
A solicitat admiterea excepției și pe cale de consecință respingerea plângerii ca tardiv formulată.
A invocat prevederile art. 1 alin. 2 din OG 15/2002 învederând că procesul verbal contestat întrunește toate condițiile prevăzute de OG 15/2002 coroborat cu OG 2/2001.
A mai arătat că procesul verbal a fost emis prin Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor în baza protocolului dintre această instituție și CNADNR SA. petenta la data constatării contravenției a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă pentru care i s-a aplicat minimul amenzii prevăzute de lege.
Pentru motivele invocate a solicitat respingerea contestației formulate de petentul B. D., iar în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 din codul de procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Întâmpinarea a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile OG 2/2001, OG 15/2002, Ordinului nr. 769/2010.
A depus la dosar un set de înscrisuri în fotocopie, ce au stat la baza emiterii procesului verbal.
Deliberând asupra excepției tardivității plângerii contravenționale, instanța observă că potrivit dispozițiilor art. 31 din OG nr. 2/2001 plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor poate fi formulată în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001 (OG nr. 15/2002 neconținând dispoziții derogatorii în aceasta privința) comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plata se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Astfel cum rezulta din confirmarea de primire depusa la fila 16 dosar petentului i-a fost comunicat procesul-verbal la data de 03.01.2012, data de la care începe să curgă termenul de 15 zile. Astfel, ultima zi în care plângerea putea fi formulată este 19.01.2012.
Astfel cum se observa, plângerea a fost înregistrata pe rolul instanței la data de 24.02.2012.
Având în vedere cele expuse, instanța constată că petentul a depășit termenul de formulare a plângerii contravenționale, motiv pentru care va admite excepția tardivității plângerii contravenționale invocata din oficiu și va respinge plângerea contravențională formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/19.12.2011, ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității invocata de instanța din oficiu.
Respinge plângerea privind pe petentul B. D., cu domiciliul în com. Vadu Pașii, . și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CENTRU DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6, ca tardiv formulată.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
V. E.-CRISTINANEDELCOVICI S.
RED. ECV
TEHNORED. ECV-SN
05.04.2013/4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2781/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4771/2013.... → |
---|