Plângere contravenţională. Sentința nr. 4136/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 4136/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 24125/200/2012
DOSAR NR._ /2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr 4136
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 11.03.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – M. M.-R.
GREFIER – Z. C.
]Pe rol se află soluționarea plângerii formulată de petenta . SRL, cu sediul în Buzau, cartier Crâng II, ., jud B., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ B. cu sediul în B., ..1B, jud.B..
Prezența părților și dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 04.03.2013, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instanțe, la 23.08.2012, sub nr_, petenta . SRL a formulat în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ B., plangere contraventionala, solicitând anularea procesului verbal de contravenție . nr 9201/10.08.2012.
In motivarea cererii, petenta a arătat că la data de 10.08.2012, la punctul de lucru apartinand societatii petente, situat in Parcul Crang din municipiul Buzau, a fost efectuat un control in urma caruia a fost sanctionat cu amenda in cuantum de 20.000 lei, conform art 260 al.1 lit.e din Codul Muncii.
A considerat ca fapta de primire la munca a persoanelor fara incheierea unui contract de munca, pentru care societatea petenta a fost sanctionata, nu exista.
A aratat petenta ca are ca activitate principala „ alte activitati recreative si distractive n.c.a”, activitate care face parte din Sectiunea R „ activitati de spectacole culturale si recreative, din cadrul Clasificarii Activitatilor din Economia N.- CAEN.Din acest motiv, a considerat ca activitatea prestata la punctul de lucru respectiv are aspect „ ocazional”, putand fi desfasurata de catre „ zilieri”, fiind reglementata de Legea nr 52/2011, iar nu de Codul Muncii.
Potrivit art 11 lit.h din Legea nr 52/2011, „ se pot presta activitati cu caracter ocazional in domeniul de activitate cu caracter cultural”.Avand in vedere faptul ca „ activitatile recreative si distractive” care se desfasoara la punctul de lucru al societatii din Parcul Crang, fac parte din Sectiunea R din cadrul CAEN, a considerat ca sunt aplicabile prevederile art 3 din Legea nr 52/2002, potrivit carora” Raportul dintre ziler si beneficiar se stabileste fara incheierea unui contract de munca”.
Este de observat ca in perioada 14.07._12, activitatea la punctul de lucru respectiv s-a desfasurat doar in zilele de 14,19,23,30,31 iulie si 02., 08, 09 august ( deci doar noua zile pe luna) de unde rezulta ca activitatea desfasurata a avut, ..
A aratat petenta ca a respectat dispozitiile Legii nr 52/2012, in sensul ca a infiintat si completat Registrul de Evidenta a zilierilor, a instruit si informatic zilnic pe cei 2 zilieri B. M. N. si Potarniche I., cu privire la activitatea ce urmeaza sa o presteze, a achitat acestora remuneratia stabilita la sfarsitul fiecarei zile de lucru, semnand in acest sens Registrul de Evidenta a zilierilor.
Totodata, prin achizitionarea Registrului de evidenta a zilierilor, a depus cerere la ITM Buzau, mentionand domeniul de activitate in care urmeaza sa fie folosita forta de munca ziliera, ITM Buzau eliberand registrul respectiv, stampilat si inregistrat, fara vreo obiectiune.
In subsidiar, in cazul in care se constata o anumita culpa in sarcina societatii, solicita aplicarea dis part 5 al.5 si art 7 al.2 si 3 din OG 2/2001, sa se constate buna credinta a petentei de respectare a prevederilor legale, si fata de gradul de pericol redus, inlocuirea sanctiunii cu „ avertisment”.
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, pentru urmatoarele considerente:
Contractul individual de munca reprezinta o garantie a asigurarii sigurantei si stabilitatii raporturilor de munca, intrucat stabileste toate elementele necesare pentru cunoasterea conditiilor de desfasurare si de incetare a raportului de munca, drepturile, obligatiile si raspunderile ambelor parti.Existenta contractului de munca previne comportamentul abuziv al angajatorului, dar si atitudinea incorecta a salariatului in indeplinirea sarcinilor pentru care s-a angajat.
Inspectia Muncii indeplineste functia de autoritate in stat, prin care asigura exercitarea controlului in domeniile relatiilor de munca, securitatii si sanatatii in munca si supravegherii pietei.Inspectia Muncii actioneaza pentru asigurarea protectiei sociale a muncii, in baza prevederilor art 41 din Constitutia Romaniei, republicata, si, respectiv, a prevederilor Conventiei Organizatiei Internationale a Muncii nr 81/1947 privind inspectia Muncii in industrie si comert, ratificata prin Decretul Consiliului de Stat nr 284/1973 si ale Conventiei Organizatiei Internationale a Muncii nr. 129/1969 privind inspectia muncii in agricultura, ratificata prin Decretul Consiliului de stat nr 83/1975.
In fapt, a aratat intimatul ca, la data de 09.08.2012, au fost identificate la munca la .-punct de lucru din Buzau, Parcul Crang, doua persoane carora in temeiul art 16/1 lit.b din Anexa nr 1 a HG nr 1377/2009, modif si completata de HG nr 662/2010, le-au fost solicitate completarea fiselor de identificare ( au fost solicitate informatii scrise privind forma de angajare, timpul de munca si salarizare).
Din coroborarea datelor inscrise in fisele de identificare cu datele inregistrate in registrul general de evidenta a salariatilor(REVISAL) si cu documentele prezentate de angajator, s-a constatat ca numitul B. M. N. si numitul Potarniche I., au declarat pe propria raspundere in data de 09.08.2012, in fata inspectorului de munca, ca presteaza activitate in meseria de muncitor, de 1 luna de zile, la ., nu au semnat contract de munca, isi desfasoara activitatea cu fractiune de norma de 2 ore/zi, de la ora 8,30 9,30, 21,00-22,00, inclusiv 4 sambete si 4 duminici pe luna, umfla saltele, aseaza marfa, aseaza masinute si biciclete, la sfarsitul zilei strange marfa, primeste salariu .
Din accesarea aplicatiei informatice a Inspectiei Muncii REVISAL, s-a constatat ca elementele de identificare ale numitilor B. M. N. si Potarniche I., nu sunt transmise in format electronic catre ITM Buzau.
Conform prev art 16 al.2 din Codul Muncii, anterior inceperii activitatii contractul individual de munca se inregistreaza in registrul general de evidenta a salariatilor si se transmite ITM.
A considerat ca fapta angajatorului de a nu incheia in forma scrisa contractul individual de munca constituie o incalcare a dispozitiilor in vigoare privind incadrarea in munca a persoanelor, o sustragere a acvesteia de la plata satoriilorcatre bugetul asigurarilor sociale de stat.Persoanele care lucreaza fara forme legale sunt neasigurate si neprotejate de eventuale riscuri, suferind serioase dezavantaje economice si sociale .
Fapta constituie contraventie fiind savarsita de angajator cu intentie, contravenientul a prevazut urmarile faptelor sale, dar a considerat ca aceasta nu va fi identificata si sanctionata.
A apreciat ca procesul verbal este legal si temeinic intocmit, in sensul ca actul sanctionator cuprinde toate mentiunile prevazute de art 16 si 17 din OG 2/2001, .
A invocat dispoziile CEDO.
Chiar daca petenta a incheiat ulterior contractele de munca a considerat ca nu este un motiv suficient pentru a fi inlocuita sanctiunea amenzii cu „ avertisment”.
A mai aratat intimatul ca a aplicat sanctiunea minima prevazuta de lege.
În drept, a invocat dispozițiile art.115 și 118 din C.pr.civ.
Instanța a administrat, la propunerea ambelor părți, proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data 10.08.2012, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul I. T. de Munca B., procesul verbal de contravenție . nr. 9201 prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzute de art. 260 alin.1 lit. e Codul Muncii, constând în aceea ca a primit la muncă pe numitii B. M. N. si Potarniche I. fara a incheia contract individual de munca. Pentru acest motiv s-a aplicat contestatoarei o amenda în cuantum de_ lei.
Analizând cuprinsul procesului verbal, sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.
Referitor la condițiile de fond, acestea se subsumează corectei încadrări juridice a faptei și a legalității sancțiunii.
Potrivit art. 260 alin.1 lit. e din Codul Muncii primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1) se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată. În cauză, contravenienta a fost sancționată cu amendă în cuantum de_ lei.
Față de aceste aspecte, instanța reține că fapta, astfel cum a fost descrisă în procesul verbal atacat, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de textele legale citate, atât sub aspect subiectiv, cat și sub aspect obiectiv, sancțiunea fiind legal aplicată.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța reține următoarele:
In acord cu jurisprudenta Curtii de la Strasbourg, in privinta prezumtiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depaseasca in folosirea lor, consideram ca una din limitele pana la care sa actioneze prezumtia de temeinicie a procesului verbal trebuie sa fie data de constatarea personala a faptei de catre agent. În situatia in care agentul nu a constatat personal fapta contraventionala prezumtia de temeinicie nu poate functiona, intrucat nu isi gaseste ratiunea. Motivul pentru care actele administrative sunt inzestrate cu aceasta caracteristica este increderea in faptul ca organul emitent, autoritatea(agentul, in aceasta situatie) consemneaza exact faptele pe care le constata, fara alte adaugiri sau denaturari ale realitatii. Este evident ca aceasta ratiune nu se regaseste in situatia in care fapta nu este constatata personal. In sprijinul acestei afirmații se poate aduce si argumentul ca si Codul Civil trateaza diferit mentiunile constatate personal din actele autentice față de celelalte mențiuni. Așa cum rezultă din coroborarea declarațiilor părților, situația de fapt în cauza de față a fost constatată personal de către agentul constatator.
În cauza de față instanța consideră că întreg ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză vine să susțină mențiunile din cuprinsul procesului verbal atacat.
Din fișa de identificare a numitului B. M. Nicușor, reiese ca acesta nu a incheiat contract de munca, ca lucreaza 2 ore pe zi, a lucrat 4 zile de sambata si duminica, respectiv a umflat saltele, a asezat marfa, la final strangea marfa. De asemenea acelasi lucru reiese si din fisa de identificare a numitului P. I..
Cu privire la sustinerea petentei ca activitatea prestata avea caracter ocazional, putand fi desfăsurata de zilieri, instanta retine următoarele:
Potrivit certificatului de inregistrare depus la dosar, societatea desfoara activitati recreative si distractive, cod CAEN 9329.
Conform art 1 din legea 52/2011 În înțelesul prezentei legi, următorii termeni se definesc după cum urmează:a) zilier - persoana fizică ce are capacitate de muncă și care desfășoară activități necalificate, cu caracter ocazional, pentru un beneficiar. Pot desfășura activități cu caracter ocazional persoanele fizice, cetățeni români sau străini, în condițiile legii; b) beneficiar de lucrări, denumit în continuare beneficiar - persoana juridică pentru care zilierul execută activități cu caracter ocazional c) Registrul de evidență a zilierilor - registrul cu regim special întocmit de către beneficiar pentru a ține evidența zilnică a zilierilor.Art. 2 - Prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, prezenta lege reglementează modul în care zilierii pot executa activități cu caracter ocazional.Art. 3 - Raportul dintre zilier și beneficiar se stabilește fără încheierea unui contract de muncă.
Potrivit art 11 din legea 52/2011 Se pot presta activități cu caracter ocazional în următoarele domenii: h) spectacole, producții cinematografice și audiovizuale, publicitate, activități cu caracter cultural.
Din declarația numitilor B. M. N. si P. I. acestia umflu saltele, asaza marfa, strange marfa la finalul zilei. Or, este evident ca aceste acitivtati nu pot fi considerate ca fiind unele de natura culturala.
Mai mult, petenta a sustinut ca aceste activitati au fost ocazionale, fiind efectuate doar de 9 ori ..07._12). din chiar declaratia acesteia, reiese ca aceste activitati au fost efectuate 9 zile dintr-un maxim de 15 zile lucratoare, si 25 calendaristice ) adica mai mult de jumătate din zilele lucratoare, asa incat nu se poate sustine ca aceste activitati au fost efectuate ocazional. De asemenea, acetse activitati, neculturale se desafăsurau timp de 2 ore pe zi, si inclusiv sambata si duminica, fiind evident caracterul lor pemanent, fiind vorba si de aproximativ acelsai activitati in ficeare zi de munca.
Potrivit prev art 16(2) din Codul muncii corob.cu art art 4(1) din HG 500/2011 modif si completat cu HG 1105/2011 angajatorul avea obligatia sa transmita in format electronic elementele contractului individual de munca cu o zi lucratoare anterioara inceperii activitatii de catre salariatul in cauza.
Primirea la munca a unui nr de 2 persoane fara a fi incheiate in prealabil in format electronic contractele individuale de munca constituie contraventie si se sanctioneaza conform art 260(1) lit.e din codul muncii, cu amenda de 10.000 lei pentru fiecare persoana identificata.
Potrivit disp.art 31(4) din Codul muncii „ pe durata perioadei de proba salariatul beneficiaza de toate drepturile si are toate obligatiile prevazute in legislatia muncii, in contractul colectiv de munca aplicabil, in regulamentul intern, precum si in contractul individual de munca.
Concluzionand, angajatorul avea obligatia de a trasmite in format electronic contrcatele individuale de munca pentru persoanele mai sus mentionate, acestea avand toate drepturile si obligatiile prevazute in legislatia muncii, intrucat asa cum am arătat acestia nu erau zilieri.
Coroborând fișa de identificare ale persoanelor amintite cu faptul că acestea p au fost găsite de către agenții constatatori prestând activitate în beneficiul petentei, instanța reține, fără putință de tăgadă, că fapta reținută în sarcina petentei prin procesul verbal atacat corespunde realității.
Astfel, în baza probelor administrate, instanța constată temeinicia procesului verbal de contravenție, fiind dovedit că au existat raporturi de muncă între petentă și numitii B. M. N. si P. I. fără a exista un contract individual de muncă încheiat în formă scrisă.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată și modalitatea de individualizare, în raport de împrejurările faptei și de limitele amenzii, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 260 alin.1 lit. e din Codul Muncii primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1) se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată. În cauză, contravenienta a fost sancționată cu amendă în cuantum de_ lei.
Cu toate acestea, art.34 din OG 2/2001, care constituie dreptul comun în materie, permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea ce se impune a fi aplicată contravenientei.
Astfel, conform art.21 alin.3 OG nr.2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Fapta angajatorului, de a nu incheia in forma scrisa contractul individual de munca a fost savarsita cu intentie si constituie o incalcare a dispozitiilor in vigoare privind incadrarea in munca a persoanelor, o sustragere a acestuia de la plata datoriilor catre bugetul asigurarilor sociale de stat.Persoanele care lucreaza fara forme legale sunt neasigurate si neprotejate de eventuale riscuri.
Instanta apreciază că agentul constatator a aplicat in mod corect sanctiunea, respectiv amenda in cuantum minim,_ lei pentru fiecare persoana identificată.
La individualizarea sanctiunii contraventionale, inspectorii de munca au tinut seama de imprejurarile in care au fost savarsite faptele, de modul si mijloacele de savarsire a acestora, de scopul urmarit si de urmarea produsa.In conditiile art 5 alin 5 din OG 2/2001 aprobata cu modificari si completari prin Legea 180/2002, cu mod. Si completarile ulterioare, sanctiunea stabilita „ trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite” iar in cauza nu se justifica aplicarea sanctiunii „ avertisment „, intrucat fapta petentei nu este una de o gravitate redusa, conform art 7 ali.2 din OG 2/2001.
Față de cele expuse anterior, instanța consideră că dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001 au fost respectate cu ocazia aplicării sancțiunii contravenționale, aceasta fiind una proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către petent.
Față de cele expuse anterior, instanța va respinge acțiunea formulată de către petent, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de petentul . SRL, cu sediul în Buzau, cartier Crâng II, ., jud B., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ B. cu sediul în B., ..1B, jud.B., împotriva procesului verbal de contravenție . nr 9201/10.08.2012, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.03.2013
PreședinteGrefier
M. M.-R. Z. C.
Tehnored MMR
4 ex/09.04.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 12/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6573/2013.... → |
---|