Plângere contravenţională. Sentința nr. 4419/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 4419/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 25607/200/2011
DOSAR nr. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4419
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.03.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE C. I.
GREFIER N. A.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravenționala, promovata de petenta R. M., domiciliată în loc. Rm. Sărat, ., jud. B., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la 12.05.2011 de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN, cu sediul in București, .. 401 A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petenta R. M. si intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care arata ca procedura de citare este legal îndeplinita, petenta nu a depus relațiile solicitate de instanță, intimata a depus planșa foto, certificat calificat și autorizație de control, după care:
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art.167 alin 1 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii și în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 02.11.2011 petenta R. M. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . 11 nr._/12.05.2011, solicitând anularea procesului verbal.
În fapt, petenta a arătat că la data de 14.10.2010 a înstrăinat autoturismul cu numărul de înmatriculare_, printr-un contract de vânzare cumpărătorului D. A., domiciliat în comuna Cătina, ., urmând ca noul proprietar să o înmatriculeze pe numele său.
Pentru aceste motive solicită anularea procesului verbal.
Intimata a depus la dosarul cauzei planșa foto cu înscrisurile atașate, generată de camera video tip ANPR, folosită în vederea recunoașterii automate a numerelor de înmatriculare, Certificatul calificat privind semnătura titularului și Autorizația de control a agentului constatator.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar de către petent: procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal de contravenție, procesul verbal de contravenție . 11 nr._/12.05.2011.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 12.05.2011 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . 11 nr._/12.05.2011 prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 29.11.2010, ora 13.31 a circulat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatoarei, sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei și a fost obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro, adică 114,13 lei.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 din OG nr.2/2001).
Potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.
Din probele administrate în prezenta cauză de către petentă, respectiv contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit, instanța constată că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a fost înstrăinat numitului D. A. la data de 14.10.2010.
Deși contractul de vânzare cumpărare respectiv este un act sub semnătură privată și produce efecte numai față de părți, instanța apreciază că acesta produce efecte, atât timp cât legea nu impune o anumită formă ad validitatem, în ceea ce privește momentul transferului de proprietate și față de terți.
Așadar, instanța constată că încă de la data de 14.10.2010 contestatoarea R. M. nu mai este proprietara autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ .
În aceste condiții, potrivit art. 7 din OG 15/2002 coroborat cu art. 1, alin.1, lit. b (ultima teză) din același act normativ, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, revine în exclusivitate cumpărătorului autovehiculului respectiv, în prezenta cauză, numitului D. A..
Așadar contestatoarea R. M. nemaiavând în proprietate autoturismul este evident că, nu mai este utilizatorul acestuia și nu mai are obligația de a achita rovinieta.
Mai mult potrivit art. 3 alin. 3 din OG 15/2002 obligația de a solicita înscrierea/eliminarea vehiculelor în/din baza de date revine utilizatorilor acestora, prin urmare revine cumpărătorului obligația legală de a-și înmatricula autoturismul pe numele său, în termen de 30 de zile de la dobândire așa cum rezultă și din dispozițiile alin.10, art.11 din OUG NR. 195/2002, republicată.
Prin urmare, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, nefiind întrunit elementul material al contravenției, întrucât petenta nu a circulat cu autoturismul respectiv pe drumurile naționale, nemaiavând în proprietate acest autoturism la data constatării faptei.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită și să dispună anularea procesului verbal de contravenție și a măsurilor dispuse în baza acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T ĂR Ă Ș T E
Admite plângerea contravențională promovata de petenta R. M., domiciliată în loc. Rm. Sărat, ., jud. B., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la 12.05.2011 de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN, cu sediul in București, .. 401 A, sector 6.
Dispune anularea procesului verbal de contravenție ., nr._/12.05.2011 încheiat de intimată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.03.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. I. N. A.
Red. C.I./Tehnored. N.A./4 ex/27.03.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 965/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 22/2013.... → |
---|