Plângere contravenţională. Sentința nr. 4613/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 4613/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 6344/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR. 4613

Ședința publică de la 19 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: E.-C. V.

Grefier: D. E.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile avand ca obiect plangere contraventionala promovata de petentul B. F., domiciliat in .. Buzau, impotriva procesului – verbal de contraventie . nr._/ 31.01.2012 incheiat de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA – CESTRIN, cu sediul in Bucuresti, sector 6, .. 401 A.

La apelul nominal facut in sedinta publica, s-a prezentat petentul B. F., lipsa fiind intimata C.NA.D.N.R. Cestrin.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care arata ca procedura de citare este legal indeplinita, actiunea se afla la primul termen de judecata si este scutita de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, la dosar intimata a depus la data de 29.01.2013 cerere prin care solicita instantei judecarea cauzei in lipsa potrivit dispozitiilor art. 242 pct. 2 Cod Procedura Civila, copie certificat calificat, si plansa foto, dupa care;

Instanta a procedat la identificarea petentului B. F., care s-a legitimat cu C.I. . nr._, avand CNP –_.

Petentul a depus la dosar copia cartii de identitate si dovada achizitionare roviniete. Invedereaza instantei ca nu a circulat pe drumul judetean, ci a circulat doar din municipiul Buzau catre localitatea Maracineni si retur. Solicita instantei sa-i fie incuviintata proba cu inscrisuri.

Instanta, in temeiul dispozitiilor art. 167 alin. 1 Cod procedura civila, va incuviinta pentru parti proba cu inscrisurile depuse la dosar, apreciind ca este legala, pertinenta, concludenta si utila solutionarii prezentei cauze.

Instanta, in temeiul dispozitiilor art. 129 alin. 5 Cod procedura civila pune in discutie necesitatea atasarii la dosarul cauzei a unui extras din aplicaria Ecris privind dosarul nr._ al Judecatoriei Buzau, in vederea stabilirii legii contraventionale mai favorabile.

Petentul B. F. arata ca nu se opune.

Instanta avand in vedere inscrisurile de la dosar, in baza dispozitiilor art.150 Cod procedura civila constata incheiata cercetarea judecatoreasca, apreciaza cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.

Petentul avand cuvantul pe fondul cauzei, solicita instantei admiterea plangerii asa cum a fost formulata, iar in subsidiar solicita inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu sanctiunea „avertisment”.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile, constata următoarele:

Prin plângerea înregistrata sub nr._ /23.02.2012 pe rolul acestei instanțe, petentul B. F. a formulat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA-CESTRIN plângere împotriva procesului-verbal . nr._/31.01.2012 solicitand anularea acestuia.

În motivarea plângerii a arătat că la data de 09.08.2011 a circulat pe raza mun. Buzau, apoi s-a indreptat in directia Maracineni, pe DJ 23C.

A aratat ca nu a cunoscut ca in zona sunt montate astfel de camere.

În drept, plângerea nu a fost motivată.

În dovedirea cererii a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri și a anexat plângerii formulate următoarele înscrisuri, în fotocopie: procesul-verbal . nr._/31.01.2012, plicul de comunicare a procesului verbal, carte de identitate . nr._.

Intimata nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei înscrisurile care au stat la baza încheierii procesului-verbal . nr._/31.01.2012.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ încheiat de către intimata CNADR-CESTRIN la data de 31.01.2012 petentului B. F. i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei, fiind totodată obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 120,34 lei, reținându-se că la data de 09.08.2011, ora 12:34 la km. 115+80 m pe DN 2, Mărăcineni, B., vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat fără a deține rovinieta valabilă.

În sarcina petentului a fost reținuta săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, sancțiunea contravențională fiind aplicată în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 3 al aceluiași act normativ.

Procesul-verbal poate atrage răspunderea contravențională în condițiile în care a fost legal și temenic întocmit.

Instanta observa ca intre momentul constatarii faptei si primul termen de judecata, OG nr. 15/2002, act normativ ce incrimineaza fapta de a circula fara rovinieta valabila, a suferit o . modificari prin Legea nr. 144/2012.

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, iar potrivit prevederilor art. 9 alin.3 stipulând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

Mai mult, potrivit art. II din Legea nr. 144/2012 :” Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.”

Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituția României legea dispune pentru viitor cu excepția legii penale și contravenționale mai favorabile.

În stabilirea legii contravenționale mai favorabile, trebuie cercetat dacă noua reglementare vizează regimul sancționator.

Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001 dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar potrivit alin. 2 dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.

Caracterizarea faptei ca și contravenție continuă, prevederea că o persoană nu poate fi sancționată decât o singură dată în 30 de zile și anularea tarifului de despăgubire sunt aspecte care se circumscriu noțiunii de regim sancționator.

Prin prisma prevederilor legale anterior menționate, se va face aplicarea legii mai favorabile, dispozițiile din noua reglementare urmând să se aplice și cauzelor având ca obiect plângerile contravenționale formulate împotriva proceselor-verbal încheiate de intimata CNADNR-CESTRIN aflate în curs de soluționare.

În consecință, din extrasul din aplicația ECRIS depus la dosarul cauzei la fila 18 rezultă că pe rolul instanței a fost înregistrată cauza nr._ având ca obiect plângerea contravențională formulată de petentul B. F. împotriva procesului-verbal . 12 nr._/11.01.2012 încheiat de intimata C.N.A.D.N.R. pentru o fapta similara.

Astfel, observând că procesul-verbal ce face obiectul prezentei plângeri contravenționale a fost încheiat la mai puțin de 30 de zile de la data încheierii celui indicat în paragraful anterior, făcând aplicarea legii contravenționale mai favorabile, fără a mai analiza motivele de fapt si de drept invocate în cerere, văzând și dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012, va proceda la admiterea plângerii și la anularea procesul-verbal . nr._/31.01.2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite plangerea promovata de petentul B. F., domiciliat in .. Buzau, impotriva procesului – verbal de contraventie . nr._/ 31.01.2012 incheiat de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA – CESTRIN, cu sediul in Bucuresti, sector 6, .. 401 A.

Anuleaza procesul-verbal . nr._/31.01.2012.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 19.03.2013.

P., GREFIER,

E.-C. V. D. E.

Red. ECV

Thred.ECV si ED/ 4 ex.

18.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4613/2013. Judecătoria BUZĂU