Plângere contravenţională. Sentința nr. 4761/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 4761/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 5948/200/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR.4761

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 20.03.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – R. C. M. F.

GREFIER – U. R.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta S.C. C. S. S.R.L. cu sediul in mun. B., .. A1, ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta S.C. C. S. S.R.L. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, prin Serviciul registratură intimata a depus adresa nr._/EX/12.11.2012, prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, atașând acesteia proba foto obținută în sistemul SIEGMCR, certificatul calificat privind semnătura electronică al agentului constatator și autorizația de control aparținând agentului constatator,dupa care;

Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza rolului activ, în conformitate cu art. 129 al. 5 C.pr.civ. si în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ, instanta încuviințează ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar și nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, si avand in vedere solicitarea partilor de solutionare a cauzei in lipsa, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin plangerea contraventionala înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.02.2012 sub nr._, petenta a solicitat, în termen legal, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/11.01.2012 incheiat de intimata, si, in subsidiar, inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu cea a avertismentului .

În motivarea plângerii, petenta a arătat ca, in fapt, procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit din exces de zel, sanctiunea fiind abuzivă, arbitrară si lipsită de temei legal întrucât faptele retinute în cuprinsul acestuia nu corespund realitătii.

Învederează faptul că deplasarea s-a făcut pe un drum judetean si nu pe un drum national, pentru care este obligatorie achizitionarea rovinietei, motiv pentru care solicită admiterea plângerii si înlăturarea masurilor aplicate, iar în subsidiar înlocuirea amenzii contraventionale cu avertisment.

Precizează faptul că societatea are în obiectul de activitate prestatii care implică folosirea mijloacelor de transport, pentru care a plătit întotdeauna obligatiile legale, iar din eroare nu a fost achizitionată rovinieta pentru o scurtă perioadă de timp, deoarece conducătorul auto nu avea cunostintă de faptul că pentru autovehicul respectiv nu este achizitionată rvinieta.

Mai precizează faptul că a primit mai multe amenzi pentru aceiasi faptă, iar procesele verbale au fost comunicate la limita termenului de sase luni de la comiterea contraventiei, ceea ce consideră un abuz de drept.

În drept, petenta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile OG 2/2001 si OG 15/2002.

În susținerea plângerii sale a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: dovada de comunicare a procesului verbal (fila 6), plicul purtand data de 02.02.2012 ( fila 7 ) si copia procesului verbal de contravenție (fila 8).

Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. p din Legea nr. 146/1997, și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Intimata nu a formulat întâmpinare conform prevederilor art.115-118 C.proc.civ, dar pentru termenul de judecată din data de 23.01.2013 a depus adresa emisă de BRML nr._/12.11.2012 ( fila 10 ), planșa fotografică privind autoturismul în cauză ( fila 12 ), certificatul calificat și autorizația de control a agentului constatator ( fila 11 ) .

La solicitarea instantei, petentul a depus la dosar, in copie, inscrisuri in dovedire ( filele 19-29 ) .

În temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/11.01.2012, petenta ., a fost sancționată cu amenda de 250 lei în baza art.8 alin.2 din OG 15/2002, reținându-se că a circulat fără rovinieta valabilă pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, jud. B., cu vehiculul cu numărul de înmatriculare_ la data de 18.07.2011, ora 06.23. Petenta a fost obligată și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 120,34 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei -SIEGMCR.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute (art. 16 alin.1 din OG nr. 2/2001).

Referitor la temeinicia procesului verbal instanța constată că petenta nu contestă situația reținută în sarcina sa.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.

Din planșa fotografică depusă la dosar de intimată reiese că autovehiculul cu număr de înmatriculare_ a fost înregistrat cu mijloacele tehnice, la data de 18.07.2011, ora 06.23, pe DN2 km 115+80, Mărăcineni, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deținea rovinietă valabilă, fapt ce reiese și din susținerile petentei.

Pe de alta parte, din cuprinsul inscrisurilor depuse la dosar, reiese ca petenta a fost sanctionata prin mai multe procese-verbale de contraventie, inclusiv prin procesul-verbal de contraventie . 12 nr._/11.01.2012, ora 08.20 ( fila 20 ) .

Potrivit art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 144/2012, „ procesul-verbal se intocmeste si se comunica contravenientului in termen de 30 zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese-verbale de constatare a contraventiei pentru incalcarea prevederilor art. 8 alin. 1 „ . Astfel, instanta retine ca, in cuprinsul intervalului de 30 zile prevazut de textul de lege amintit, petenta a fost sanctionata contraventional prin procesul-verbal contestat . nr._/11.01.2012, ora 15.08, emis de intimata.

Prin Legea nr.144/2012 a fost modificat art.8 alin.2 din OG nr. 15/2002, în sensul că fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, iar potrivit art.9 alin.3 procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

Conform art.12 din OG nr.2/2001, coroborat cu art.15 alin.2 din Constituție, în materia sancțiunilor contravenționale operează excepția de la principiul aplicării legii numai pentru viitor, în sensul că dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta (principiul aplicării legii mai favorabile).

Deși în prezenta cauză fapta a fost săvârșită anterior modificării legislative, constatând că noua lege prevede caracterul de contravenție continuă, că interzice încheierea unui nou proces-verbal până la comunicarea primului și stabilește anularea tarifului de utilizare, instanța apreciază că noua lege este mai favorabilă și urmează să dea relevanță acestor prevederi.

Referitor la tariful de despăgubire, potrivit art.II din Legea nr.144/2012, tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

F. de aceste considerente, avand in vedere faptul ca procesul-verbal contestat a fost incheiat cu nesocotirea termenului de 30 zile prevazut de art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 144/2012, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petenta si, pe cale de consecinta, va dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._/11.01.2012 emis de intimata și a măsurilor dispuse in baza acestuia .

În temeiul art. 129 alin. 6 Cod proc.civ., care statuează principiul disponibilității în procesul civil, instanta va lua act de faptul că petenta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta S.C. C. S. S.R.L. cu sediul in mun. B., .. A1, ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A.

Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._/11.01.2012 emis de intimata și a măsurilor dispuse in baza acestuia.

Ia act de faptul ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata .

Definitiva .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.03.2013 .

Președinte, Grefier,

R. C. M. F. U. R.

Red. Si tehnodact. Jud. RCMF si gref. UR./ 4 ex/ 17.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4761/2013. Judecătoria BUZĂU