Plângere contravenţională. Sentința nr. 4915/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 4915/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 22-03-2013 în dosarul nr. 30417/200/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.4915

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 22.03.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – P. E.

GREFIER – I. D. C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect plângere contravențională, formulată de către petentul F. V., cu domiciliu în ., . în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, cu sediul în București, bulevardul I. M., nr.401A, sector 6, București, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/25.03.2011, emis de către intimată.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit, petentul F. V. și intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, acțiunea este scutită de taxă de timbru, iar intimata prin serviciul registratură a depus la dosar întâmpinare prin care invocă excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.159 ind. 1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.1 pct. 2 C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 și teritorial în temeiul art.32 alin.2 din OG nr. 2/2001.

Admite cererea de repunere în termenul de a formula plângerea, având în vedere că petentul a luat cunoștință despre existența procesului verbal abia la data de 05.12.2012, când a formulat cerere la Primăria Municipiului B., Direcția Impozite și Taxe pentru a i se comunica un exemplar de pe procesul verbal, astfel cum rezultă din cererea nr. 5435/05.12.2012.

Respinge excepția tardivității formulării plângerii, invocată de intimată prin întâmpinare, întrucât în raport de data la care petentul a luat cunoștință efectiv de conținutul procesului verbal, 05.12.2012, și data formulării plângerii 06.12.2012, nu este împlinit termenul de 15 zile, prevăzut de art. 31 din OG 2/2001

Întrucât ambele părți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosar pentru petentă, precum și proba cu planșa foto pentru intimată, apreciindu-le pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata următoarele:

Prin plângerea contravențională formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 06.12.2012 sub nr._, petentul F. V. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN instanței, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/25.03.2011, și în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertismentul. A solicitat repunerea în termenul de a formula plângerea.

În fapt, arată petentul cu privire la cererea de repunere în termen că, procesul verbal de contravenție nu i-a fost comunicat acasă în termenul legal prevăzut de OG 2/2001, a aflat de existența procesului verbal atunci când s-a deplasat la Direcția Taxe și impozite, din cadrul Primăriei Municipiului B., în data de 03.12.2012, pentru a solicita un certificat fiscal și pentru a achita impozitele anuale, ocazie cu care i s-a adus la cunoștință că figurează cu debite provenite din neachitarea unor amenzi. A formulat cerere pentru a i se comunica un exemplar de pe procesele verbale iar la data de 05.12.2012 i s-au comunicat.

A mai precizat că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută, întrucât nu cuprinde semnătura olografă a agentului constatator, conform art. 17 din OG 2/2001.

A invocat dispozițiile Legii 144/2002 care a modificat OG 15/2002, legea contravențională mai favorabilă, arătând că a fost sancționat de mai multe ori pentru aceeași faptă, fără a se avea în vedere că este vorba despre o contravenție continuă.

A arătat că a achitat permanent rovinieta, a fost în eroare nu a știut că au intrat în vigoare normele privind rovinieta electronică. A precizat că locuiește într-o localitate de pe Valea Slănicului și nu știa că trebuie să achite rovinieta doar dacă tranzitează podul de la Mărăcineni. A arătat că a achitat o amendă, și imediat ce a aflat de noile reglementări cu privire la taxa de drum s-a conformat și a achitat rovinieta.

A mai invocat petentul jurisprudența CEDO – art. 6, respectiv prezumția de nevinovăție.

Solicită înlocuirea amenzii cu avertisment, având în vedere că este o persoană de bună credință, în permanență a avut rovinietă pentru autoturismul respectiv, imediat ce a sesizat neregula a remediat-o.

A solicitat admiterea plângerii așa cum a fost formulată.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001.

Intimata prin întâmpinare, intimata a invocat excepția tardivității formulării plângerii. A arătat că în conformitate cu art. 31 din OG 2/2001, plângerea împotriva procesului verbal de contravenție se depune în termen de 15 zile de la înmânare sau de la comunicare.

În speță procesul verbal a fost comunicat petentului la data de 14.04.2011, conform dovezii de comunicare atașate plângerii, iar plângerea a fost înregistrată la data de 06.12.2012, pe rolul Judecătoriei B., cu mult peste expirarea termenului legal de contestație.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din OG 15/2002, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România, și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clase de emisii poluante ( EURO ), de masa totală maximă autorizată ( MTMA) și de nr. de axe după caz.

Procesul verbal de contravenție îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG 15/2002 coroborate cu OG 2/2001.

Procesul verbal de contravenție a fost emis prin Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și CNADNR SA.

Solicită respingerea plângerii, iar în baza dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, judecarea cauzei în lipsă.

În drept a invocat OG 2/2001, OG 15/2002, Ordin 769/2010.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: procesul verbal . nr._/25.03.2011 – f. 7, copie CI . nr._, chitanța privind plata unei amenzi, f 8, cererea nr. 5435/05.12.2012, f 9, copie rovinietă, f 10, contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit din data de 10.07.2012, f 11, certificat de naștere . nr._, f 12, proces verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal, f 15, certificat calificat și autorizație de control, f 16, planșă foto, f 17.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 25.03.2011 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._/25.03.2011, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 21.10.2010, ora 23,10 a circulat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2 km 115 + 80 m, pe raza localității Mărăcineni, aparținând petentului F. V., fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatorului, sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei și a fost obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 Euro, adică 117,99 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate ale procesului verbal de contravenție atacat, invocate de petent instanța le apreciază neîntemeiate pentru următoarele motive:

Din cuprinsul procesului verbal rezultă suficiente împrejurări de fapt pentru a se putea aprecia asupra gravității faptei astfel fiind respectate dispozițiile art. 16 din OG 2/2001.

În ceea ce privește lipsa semnăturii agentului constatator, instanța constată că potrivit art.7 din Legea nr.455/2001 „în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.”. În cauză, procesul verbal se circumscrie acestei reguli, acesta fiind generat și tipărit în mod automat cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR, având asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice.

Pe fond, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.

Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autovehiculului (înscris în certificatul de înmatriculare), iar în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentului care era proprietarul autovehiculului.

Așadar, este evident faptul că pentru autoturismul proprietatea petentului înmatriculat sub nr._, la momentul săvârșirii contravenției, în data de 21.10.2010, ora 23,10, nu exista achiziționată o rovinietă, aspect ce rezultă din planșa foto anexată la dosar și din faptul că petentul nu a făcut dovada achitării rovinietei pentru acea perioadă.

Însă, instanța constată că, în afară de această faptă comisă pe data de 21.10.2010, în sarcina petentului s-a reținut că a mai circulat fără a deține rovinietă valabilă și înainte și după data de 21.10.2010, fiind sancționat contravențional de mai multe ori. Din verificarea sistemului Ecris al instanței, se constată că petentul a mai fost sancționat pentru aceeași faptă și prin procesul verbal de contravenție . nr._/22.03.2011, proces verbal ce face obiectul dosarului nr._/200/2012, aflat pe rolul Judecătoriei B..

Intre data constatării săvârșirii acestei, 21.10.2010, si data judecării prezentei cauze, 22.03.2013, OG nr. 15/2002, în temeiul căreia a fost sancționat petentul a fost modificată prin Legea nr. 144/2012. Ca urmare a acestui act normativ, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă ( art. 8 alin.2, în variantă modificată), art. 9 alin.3 statuând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

De asemenea, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează (art. II din Legea nr. 144/2012).

Potrivit art.15 alin.2 din Constitutia Romaniei coroborat cu art. 12 din OG nr. 12 din OG nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; in cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.

Cum caracterizarea faptei ca și contravenție continuă, prevederea că o persoană nu poate fi sancționată decât o singură dată în 30 de zile și anularea tarifului de despăgubire sunt aspecte care se circumscriu noțiunii de regim sancționator, care este mai favorabil în noua reglementare, acest din urmă regim va fi aplicat petentului.

Având în vedere că procesul verbal de contravenție . nr._/25.03.2011, ce face obiectul cauzei, a fost încheiat la data de 25.03.2011, deci la un interval mai scurt de 30 de zile de la data încheierii procesului verbal de contravenție . nr._/22.03.2011, proces verbal ce face obiectul dosarului nr._/200/2012, aflat pe rolul Judecătoriei B., prin care petentul a fost sancționat pentru aceeași faptă, instanța constată că sunt incidente prevederile art. 9 alin.3 din OG nr.15/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 144/2012, și va dispune anularea procesului verbal, în integralitate.

În temeiul considerentelor expuse, instanța urmează să admită plângerea contravențională formulată de petent în contradictoriu cu intimata C. N..De Autostrazi Si Drumuri Nationale Din Romania Sa – Centrul De Studii Tehnice Rutiere Și Informatică – Cestrin.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul F. V., cu domiciliul in Comuna Cernătești, ., jud. B. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul in municipiul București, sector 6, ..401 A.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/25.03.2011.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 martie 2013.

Președinte, Grefier,

P. E. I. D. C.

Red. P.E../Tehnored.I.D.C./4 ex/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4915/2013. Judecătoria BUZĂU