Plângere contravenţională. Sentința nr. 7020/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 7020/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 29334/200/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
JUDEȚUL B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7020
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.04.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. S.
GREFIER: I. A. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta ., cu sediul în B., ., ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/05.12.2011, întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta . și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ- CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, la dosar au fost depuse, prin intermediul compartimentului registratură, întâmpinarea formulată de intimată, planșa foto care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție, certificat calificat, autorizație de control, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct. 2 Cod procedură civilă și teritorial în temeiul art. 32 al. 2 din OG nr. 2/2011.
Constatând că s-a cerut judecarea cauzei și în lipsă, de către petenta, în temeiul art. 167 alin.1 Cod proc.civ., instanța încuviințează petentului - proba cu înscrisurile aflate la dosar, iar intimatei - proba cu inscrisuri si planșa foto, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, instanta constată cauza în stare de judecată și, avand in vedere ca petenta a solicitat judecarea cauzei in lipsa, o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 27.12.2011, sub nr._, petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/05.12.2011.
In motivarea cererii, petentul a precizat că în data de 10.06.2011 nu a plătit rovinieta aferentă perioadei de utilizare a drumurilor naționale. Acest fapt nu a fost unul intenționat și s-a datorat lipsei de cunoaștere că porțiunea de pod rutier situată la ieșirea din B. și . se încadrează în categoria de drumuri naționale, fiind considerat pod rutier.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.5 alin.2, art.20 alin.1 din O.G. nr.2/2001 și art.8 alin.3 din O.G. nr.15/2002.
In temeiul art.242 alin.2 C.proc.civ., petenta a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosarul cauzei fotocopii de pe procesul verbal de constatare a contravenției contestat; procura, buletinul de identitate B. T., proces verbal de contravenție . nr._/05.07.2011, dovada comunicării procesului verbal, chitanță . nr._/22.07.2011, ordin de încasare numerar BCR din data de 22.07.2011, roviniete (filele 5-13).
Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN a formulatîntâmpinare (fila 23-24),prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind temeinic și legal. In motivarea cererii, intimata a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Ordonanța 15/2002, începând cu data de 01.07.2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România. Procesul verbal de contravenție îndeplinește toate condițiile prev. de OG 15/2002 coroborat cu OG 2/2001. A fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor speciale ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de MAI- Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
In sustinerea cererii, intimata a aratat ca intelege sa se foloseasca de proba cu inscrisuri. In acest sens, a depus la dosarul cauzei, in copie, certificat calificat, plansa foto (filele 25-26).
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse de petentă, iar pentru intimata – proba cu inscrisuri si plansa foto, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție .>R11 nr._/05.12.2011 (fila 5) încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, petenta a fost sancționata cu amendă în cuantum de 750 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) și sancționate de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 10.06.2011, orele 11.59, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă. Totodată, în temeiul art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, petenta a fost obligata la plata echivalentului în lei al sumei de 96 euro (417,58 lei) reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.
Examinând în continuare temeiniciaprocesului verbal, instanța notează că potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare (in forma de la data savarsirii presupusei contraventii), fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin. (2), în Anexa nr. 2, de la 750 lei la 1.250 lei. Potrivit art. 8 alin. (3), contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, o sumă stabilită potrivit Anexei nr. 4, pentru vehiculele mai sus menționate, de tip B, fiind prevăzut un tarif de despăgubire în cuantum de 96 de euro.
Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin. (2), începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit. (e), acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”
Art. 1 lit. (j) definește rovinieta ca fiind „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”. Potrivit art. 1 alin. (11) lit. (b), (c), rovinieta valabilă este: rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului - în cazul deteriorării acesteia, dovada achitării tarifului de utilizare fiind făcută, în cazul utilizatorilor persoane fizice, prin documentul care atestă plata integrală a tarifului de utilizare, în original sau în copie legalizată, sau rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză.
Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) definește utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientei, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura electronică a agentului constatator.
Examinând în continuare temeiniciaprocesului verbal, instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul acestuia corespunde realității, în sensul că la data de 10.06.2011, orele 11.59, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă, aspect necontestat de altfel și probat prin planșa foto aflată la fila 26 dosar.
Cu toate acestea, luând în considerare faptul că sancțiunea contravențională are nu numai un rol de constrângere, ci și unul preventiv-educativ, urmărind ocrotirea relațiilor sociale și formarea unui spirit de responsabilitate, faptul că atât anterior cât și ulterior sancționării contravenționale, petenta a achitat tariful de utilizare, astfel cum reiese din cuprinsul rovinietelor aflate la fila 13, față de dispozițiile art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, instanța consideră că nu se justifică menținerea amenzii aplicate de agentul constatator.
Potrivit art. 7 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care fapta este de gravitate redusă, se poate aplica sancțiunea avertismentului, chiar și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța urmează să admită în parte plângerea și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 750 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/05.12.2011, cu avertisment.
Față de dispozițiile art. 38 alin. 3 rap. la art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, va atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi va recomanda să respecte pe viitor prevederile legale.
În ceea ce privește tariful de despăgubire la plata căreia a fost obligată petenta, la care se face referire în procesul verbal și al cărui cuantum a fost stabilit prin înștiințarea de plată, conform art. 8 alin. (3) rap. la Anexa nr. 4 din O.G. nr. 15/2002, instanța reține că, potrivit regulilor generale, stabilite de art. 23 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001, despăgubirea poate fi stabilită în cazul în care prin săvârșirea contravenției s-a cauzat o pagubă și există tarife de evaluare a acestei.
Mai mult decat atat, conform art.II din Legea nr.144/2012, tarifele de despagubire reglementate de art.8 alin.3, inainte de abrogarea acestuia prin Legea nr.144/2012, aplicate si contestate in instanta, pana la data de 27.07.2012, se anuleaza.
Ca efect al aplicarii legii contraventionale mai favorabile, potrivit dispozitiilor art.II din Legea nr.144/2012, instanta va anula obligatia de plata a tarifului de despagubire in valoare de 96 euro (417,58 lei).
În temeiul art. 129 alin. 6 Cod proc.civ., care statuează principiul disponibilității în procesul civil, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte plangerea contraventionala formulată de petenta ., cu sediul în B., ., ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/05.12.2011, întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Dispune inlocuirea sanctiunii amenzii aplicate petentei, in cuantum de 750 Ron, cu sanctiunea avertismentului.
Anuleaza obligatia de plata a tarifului de despagubire in valoare de 96 euro.
Atrage atentia petentei ca pe viitor sa respecte dispozitiile legale.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 25.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. S. I. A. C.
Red. M.S.
Tehnored. IAC
4 ex./17.06.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 847/2013.... | Îmbogatirea fara justa cauza. Sentința nr. 7124/2013.... → |
---|