Plângere contravenţională. Sentința nr. 8606/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 8606/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 10625/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

JUDEȚUL B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8606

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.05.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. S.

GREFIER: I. A. C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul M. V., cu domiciliul în B., ., ., jud. B., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/22.02.2012 întocmite de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petentul M. V. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ- CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, la dosar au fost depuse, prin intermediul compartimentului registratură, planșa foto care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție, certificat calificat, autorizație de control, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 1 pct. 2 Cod procedură civilă și teritorial în temeiul art. 32 al. 2 din OG nr. 2/2011.

Constatând că s-a cerut judecarea cauzei și în lipsă, de către ambele părți, în temeiul art. 167 alin.1 Cod proc.civ., instanța încuviințează petentului - proba cu înscrisurile aflate la dosar, iar intimatei - proba cu înscrisuri si planșa foto, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, instanta constată cauza în stare de judecată și, avand in vedere ca ambele părți au solicitat judecarea cauzei in lipsa, o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la data de 27.03.2012 sub nr._ pe rolul Judecatoriei Buzau, petentul M. V. a formulat plangere contraventionala impotriva procesului verbal de contravenție . nr._/22.02.2012, întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, solicitand anularea procesului verbal contestat, iar in subsidiar inlocuirea cu avertisment.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, in fapt, a achitat permanent rovinieta cu excepția unei scurte perioade de timp, pentru care a și fost amendat. A mai arătat că a achitat deja amenda și tariful de despăgubire pentru un alt proces verbal de contravenție, fiind sancționat pentru aceeași faptă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 399(1)l Cod procedură civilă.

In sustinerea cererii, petentul a aratat ca intelege sa se foloseasca de proba cu inscrsiuri. In acest sens, a depus la dosarul cauzei, in copie, procesul verbal contestat R12 nr._/22.02.2012, dovada comunicării acestuia, chitanțe nr.3267/02.03.2012, nr.3266/2012, chitanta nr.TS8 nr._/02.03.2012, factură fiscală nr._/02.03.2012, proces verbal de contravenție . nr._/31.01.2012, carte de identitate a petentului, certificat de înmatriculare auto_ (filele 6-13).

Petentul a solicitat judecarea cauzei in lipsa, conform art.242 C.proc.civ.

Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică nu a formulat întampinare, însa a depus la dosarul cauzei, în copie, certificat calificat, autorizatie de control, dovada de comunicare a procesului verbal de contraventie, plansa foto (filele 16-18).

In temeiul art.242 pct.2 C.proc.civ., intimata a solicitat judecarea cauzei in lipsa.

Instanta a incuviintat petentului - proba cu înscrisurile aflate la dosar, iar intimatei - proba cu înscrisuri si planșa foto, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție .>R12 nr._/22.02.2012 (fila 6) încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) și sancționate de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 02.09.2011, orele 15.35, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă. Totodată, în temeiul art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, petentul a fost obligat la plata echivalentului în lei al sumei de 28 euro (121,35 lei) reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele si adresa contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura electronică a agentului constatator.

Examinând în continuare temeiniciaprocesului verbal, instanța notează că potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare (in forma de la data savarsirii presupusei contraventii), fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin. (2), în Anexa nr. 2, de la 250 lei la 500 lei, pentru autoturisme. Potrivit art. 8 alin. (3), contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, o sumă stabilită potrivit Anexei nr. 4, pentru vehiculele mai sus menționate, de tip A, fiind prevăzut un tarif de despăgubire în cuantum de 28 de euro.

Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin. (2), începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit. (e), acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”

Art. 1 lit. (j) definește rovinieta ca fiind „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”. Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) definește utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.

Instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție corespunde realității, în sensul că vehiculul cu nr. de înmatriculare_ deținut de petent, a circulat, într-adevăr, la data de 02.09.2011, orele 15.35, pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără rovinietă, fapt proba si de plansa foto depusa la dosarul cauzei (fila 18).

Totusi, instanța constată că, între data săvârșirii presupusei contravenției imputate petentului și data soluționării prezentei cauze, actul normativ care prevede și sancționează contravenția, O.G. nr.15/24.01.2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, a suferit modificări și completări prin Legea nr.144/23.07.2012, publicata in Monitorul Oficial nr.509/24.07.2012.

Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.

Principiul constituțional al aplicării legii contravenționale mai favorabile a fost transpus în O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, care, la art.12 alin.2, prevede că „dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; în cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.”

Ca urmarea a modificarii O.G. nr.15/2002, prin Legea nr.144/2012, fapta de a circula fara rovinieta valabila constituie contraventie continua si se sanctioneaza cu amenda, conform art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002, in forma actualizata.

De asemenea, potrivit art.9 alin.3 din O.G. nr.15/2002 actualizata, in cazurile prevazute de art.9 alin.2, procesul verbal de constatare a contraventiei se poate incheia si in lipsa contravenientului, dupa identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administratiei si Internelor-Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor sau a conducatorului auto, in cazul utilizatorilor straini. Procesul verbal se intocmeste si se comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese verbale de constatare a contraventiei pentru incalcarea prevederilor art.8 alin.1.

Mai mult decat atat, conform art.II din Legea nr.144/2012, tarifele de despagubire reglementate de art.8 alin.3, inainte de abrogarea acestuia prin Legea nr.144/2012, aplicate si contestate in instanta, pana la data de 27.07.2012, se anuleaza.

Din analiza comparativă a textelor legale mai sus menționate, instanța constată că legea contravențională mai favorabilă petentului este cea în vigoare la momentul pronuntarii cauzei, care prevede posibilitatea sanctionarii petentului in termen de 30 de zile, decat o singura data. Prin urmare, instanța va avea în vedere, ca lege aplicabilă cauzei dedusă judecății, prevederile O.G. nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare în forma ulterioara intrării în vigoare a Legii nr.144/2012.

Prin prisma prevederilor legale anterior mentionate, instanta va face aplicarea legii mai favorabile, avand in vedere ca procesul verbal de constatare a contraventiei ce face obiectul prezentei cauze, respectiv . nr._/22.02.2012 este ulterior procesului verbal R12 nr._/31.01.2012, aflat la fila 11 din dosarul cauzei (incheiat pe numele petentului, pentru o fapta similara, cu privire la acelasi autoturism), nefiind respectate dispozitiile legale prevazute de art.9 alin.3 din O.G. nr.15/2002, din noua reglementare.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va admite plângerea contravențională și va anula procesul verbal de contravenție . nr._/22.02.2012 întocmit de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, exonerand petentul de la sanctiunea amenzii in cuantum de 250 lei.

Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanța hotărăște nu numai asupra sancțiunii (amenda), ci și asupra despăgubirii menționate în procesul verbal și al cărei cuantum a fost stabilit prin înștiințarea de plată.

Ca efect al aplicarii legii contraventionale mai favorabile, potrivit dispozitiilor art.II din Legea nr.144/2012, instanta va anula obligatia de plata a tarifului de despagubire in valoare de 28 euro (121,35 lei).

In temeiul art.129 alin.6 C.proc.civ. raportat la art.274 C.proc.civ., instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plangerea contraventionala formulată de petentul M. V., cu domiciliul în B., ., ., jud. B., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/22.02.2012 întocmite de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

Anuleaza procesul-verbal de constatare a contraventiei.

Exonereaza petentul de la sanctiunea amenzii in cuantum de 250 lei.

Anuleaza obligatia de plata a tarifului de despagubire in valoare de 28 euro.

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 23.05.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. S. I. A. C.

Red. M.S.

Tehnored. IAC

4 ex./12.07.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8606/2013. Judecătoria BUZĂU