Plângere contravenţională. Sentința nr. 9994/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 9994/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 29973/200/2012

Dosar nr._ ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9994

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.06.2013

PREȘEDINTE: P. F.

GREFIER: G. A.-L.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul C. I., domiciliat în B., ., ap. 3, . cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE JUDETEAN B., cu sediul în B., jud. B..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul C. I., personal și martorul T. I., legitimat cu CI ., nr._, CNP_, lipsă fiind intimatul I.P.J. B..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezentul termen a fost acordat pentru administrarea probatoriului, procedura de citare este legal îndeplinită, după care,

Instanța, în temeiul art. 137 alin. 2 Cod proc. civ. va uni cu fondul excepția nulității procesului-verbal invocat de către petent.

Petentul C. I. arată că nu solicită alte probe.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța dezbaterile închise și acordă cuvântul pe excepția nulității procesului verbal și in subsidiar pe fondul cauzei.

Petentul solicită admiterea plângerii, anularea procesului-verbal de contravenție pentru chestiuni procedurale, întrucât martorul indicat nu a fost prezent, iar procesul-verbal a fost completat ulterior cu datele acestuia. Mai arată că fapta nu există, deoarece semnul de oprire interzisă nu este prezent la fața locului, așa cum rezultă din fotografiile depuse la dosar. Totodată, învederează instanței că a oprit între nr. 86-88.

În conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată:

Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instante sub nr._ /28.11.2011 petentul C. I. a formulat plângere împotriva procesului verbal . nr._/10.11.2012 în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B., solicitând anularea acestuia

In motivare ,petentul a arătat că la momentul refuzului de a semna nu a fost prezent nici un martor fiind încălcate art 19 alin 1 din OG 2/2001, actul fiind ilizibil

Plângerea nu a fost motivată în drept

Potrivit dispozitiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum si prevederilor art. 15 alin. 1 lit. m din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea formulată de petent este scutită de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar.

In ceea ce privește intimatul, prin întâmpinarea depusă in termen legal a solicitat respingerea plângerii contraventionale si mentinerea procesului verbal atacat ca fiind legal si temeinic intocmit, întrucât petentul a oprit voluntar autoturismul într-o zonă prevăzută cu interzicerea voluntară a autovehiculelor, actul a fost semnat de un martor asistent

În drept au fost invocate art 115- 118 C.p.civ

Intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin precizările depuse la fila 15,23 dosar petentul a completat motivarea în fapt a plângerii invocând faptul că CNP-ul martorului este eronat, pe sensul în care oprise pe 100 m în față și 100 m în spate nu există semnul de oprire sau staționare interzisă, în act se consemnează că a parcat autoturismul în dreptul nr 86

La fila 19, 26 dosar intimatul a depus precizări arătând că agentul constatator a descris fapta în raportul întocmit, CNP-ul martorului este compus din 13 cifre, fapta a fost constată de agentul constatator iar petentul a înscris la rubrica obiecțiuni că se afla parcat în fața . 88

Instanța în temeiul art 137 alin 2 C.p.civ a unit cu fondul excepția nulității procesului verbal invocată de petent

In cauză instanta a administrat la solicitarea părtilor proba testimonială ( depoziția martoruluiTătărușanu I. fiind consemnată la fila 43 dosar ) și proba cu inscrisuri, in cadrul căreia au fost atasate, in copie filele 4-7, 11-12, 20, 32-39 dosar

Analizând intregul material probator administrat in cauză instanta retine următoarea situatie de fapt si de drept:

La data de 10.11.2012 a fost intocmit de către un agent constatator al intimatului procesul verbal de contraventie . nr._ prin care petentul a fost sanctionat cu 2 puncte amenda in cuantum total de 140 lei, cu 2 puncte penalizare pentru încălcarea prevederilor art 142 lit a din ROUG 195/2002, intrucât la data respectivă orele 9,58 a oprit voluntar autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare_ în intersecția . Clujului, fapt prin care stânjenea circulația în acea zonă

Petentul nu a semnat procesul verbal de contraventie, consemnând că se afla parcat în zona societății comerciale P. la numărul 88 pe .> Instanța in urma verificarii cerute de art.34 din OG 2/2001, constata ca plângerea a fost depusa in termenul legal de 15 zile de la comunicare, asa cum prevad dispozitiile art.31 din actul normativ anterior precizat.

De asemenea, potrivit dispozitiilor art .34 din OG nr. 2/2001, instanta investita cu solutionarea plângerii trebuie sa verifice legalitatea, temeinicia procesului verbal de contraventie si sa hotărască asupra sancțiunii.

Potrivit art. 137 al.1 C.p.c. instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura precum si asupra celor de fond care fac de prisos in totul sau in parte cercetarea in fond a pricinii.

Examinand exceptia nulitatii procesului verbal invocata de petent instanta urmează a o respinga intrucat analizand actul in ceea ce priveste legalitatea, apreciaza ca acesta a fost legal intocmit cu respectarea conditiilor de forma prevazute de art 17 și 16 din O.G. nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii.

Agentul constatator a inserat in procesul verbal toate imprejurarile in urma carora a fost aplicata sanctiunea contraventionala, toate aspectele ce pot duce la o corecta individualizare a contraventiei fiind vizibil și lizibil înscrise împrejurările comiterii contravenției indicarea eronată a CNP ului martorului din acte petentului nu i-a fost produsa nicio vatamare, aceasta putand invoca toate apararile prin plangerea formulata catre instanta, .Din modul în care a fost întocmit procesul verbal, instanța urmează a înlătura și susținerile petentului .

Pe fondul cauzei, conform art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicata, „ Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier „ iar conform art. 179 alin. 2 lit. a si b din H.G. nr. 1391/2006 „ Polițistul rutier, care acționează în cadrul echipajului mixt, are, ca principale atribuții: a) să oprească vehiculele pentru control și să verifice documentele pe care conducătorii acestora trebuie să le aibă asupra lor; b) să constate și să aplice sancțiuni în cazul contravențiilor aflate în competența sa „ .

In speta de fata, avand in vedere prevederile sus-mentionate, instanta retine ca agentul constatator care a intocmit procesul-verbal contestat avea calitatea de politist rutier, avand asadar competenta de a intocmi procesul-verbal contestat si de a aplica sanctiunea contraventionala a amenzii, precum și sancțiunea complementară.

Instanta va retine ca, pentru a putea fi sanctionata o fapta contraventionala, se impun a fi indeplinite doua tipuri de cerinte: intrinseci, constand in incalcarea cu vinovatie a unei norme de drept, fapta care va atrage dupa sine o sanctiune prevazuta de lege, dar si extrinseci constand in constatarea corespunzatoare a faptei respective de catre o persoana abilitata in acest sens- agentul constator. In plus, agentului constatator ii incumba obligatia de a respecta o . forme expres prevazute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, ce au menirea de a proba dincolo de orice indoiala existenta faptei, vinovatia contravenientului si legalitatea actului realizat in acest sens .

Pe de alta parte ,procesul verbal de constatare a contraventiei ,in masura in care cuprinde constarile personale ale agentului constatator are forta probanta prin el insuși si constituie o dovadă suficientă a vinovatiei contestatorului cât timp acesta din urma nu este in masura sa prezinte o proba contrara. A conferi forta probantă unui inscris nu echivaleaza cu negarea prezumtiei de nevinovatie ci poate fi considerat o modalitate de stabilire legala a vinovatiei, in sensul art.6 al.2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

In cauzaAnghel vs România, Curtea a arătat că in orice sistem legal operează prezumtii de fapt si de drept, iar Convenția nu interzice in principiu astfel de prezumții, dar acestea trebuie sa respecte anumite limite rezonabile, tinând cont de gravitatea mizei si de conservarea drepturilor apararii.

În raportul întocmit de agentul constatator se arată că la data respectivă, fiind de serviciu a sesizat că la intersecția străzilor Transilvaniei și Clujului se află un autoturism cu numărul de înmatriculare_ oprit neregulamentar, încurcând traficul în zonă.

Descrierea din raportul agentului constatator este infirmată de mențiunile făcute de către petent în actul contestat ce se coroborează cu planșele fotografice depuse la filele 32-39 din care rezultă că firma P. nu se află în zona de incidență a unui indicator cu restricție de oprire ori staționare vehicule, intersecția străzilor Transilvaniei și Clujului fiind pe partea opusă.

Martorul din acte audiat nu a fost prezent la data la care a fost săvârșită fapta și nici la data la care petentul a exprimat refuzul de a semna procesul verbal.

In cauza de fata, intimatul nu a facut dovada existentei faptei contraventionale retinute prin procesul-verbal în discuție precum si a legaturii de cauzalitate intre fapta contraventională si urmarea imediata.

Intrucât pe parcursul judecatii contestatorul a facut dovada existentei unei alte situatii de fapt decât cea retinuta in procesul verbal de contraventie( potrivit dispozitiilor art. 129 al.1 Teza finală C.p.c. ) instanta constată că forta probanta a acestuia a fost inlaturată.

F. de aceste considerente, în temeiul art 34 al 1 din OG 2/2001, instanta urmeaza a admite ca intemeiata plangerea contraventionala si a dispune anularea procesului verbal în discuție precum și a măsurilor dispuse prin acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția nulității procesului verbal invocată de petent.

Admite plângerea contravențională formulată de petentul C. I., domiciliat în B., ., ap. 3, . cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE JUDETEAN B., cu sediul în B., jud. B..

Dispune anularea procesului verbal de contravenție ., nr._/10.11.2012 emis de intimat și a măsurilor dispuse prin acesta.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.06.2013.

PREȘEDINTE

GREFIER

P. F.

G. A.-L.

Red. P.F./ Tehn. G.A.L./20.06.2013/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9994/2013. Judecătoria BUZĂU