Plângere contravenţională. Sentința nr. 9995/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 9995/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 22110/200/2011*
Dosar nr._ ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9995
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.06.2013
PREȘEDINTE: P. F.
GREFIER: G. A.-L.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta .., cu sediul în B., ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu au răspuns.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că acțiunea se află la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, după care,
In temeiul art. 159 ind. 1 alin. 4 Cod proc. civ., coroborat cu art. 126 alin. 1 si 2 din Constitutia Romaniei și art. 1 și 2 din Legea 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 1 pct. 1 Cod proc. civ, art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, în temeiul art. 167 Cod proc. civ. încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, constată terminată cercetarea judecatorească potrivit art. 150 Cod proc. civ. si reține cauza spre soluționare, dat fiind cererea intimatului de judecare potrivit art. 242 Cod proc. civ.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.09.2011, sub nr._, petenta . B. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, anularea procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._/16.08.2011.
În motivarea plângerii sale, petenta a arătat în esență că datorită faptului că deține un parc auto, societatea are angajat responsabil pentru a verifica existența documentelor pentru autovehiculele aflate în proprietate și precizează că este posibil ca autoturismul cu nr.de înmatriculare_ să fi deținut rovinietă valabilă la data constatării contravenției, însă față de împrejurarea că procesul verbal de contravenție a fost primit 6 luni mai târziu, nu mai deține această rovinietă cu atât mai mult cu cât la data de 4 mai 2011 a fost achiziționată pentru acesta rovinietă cu valabilitatea 12 luni .
Astfel, pentru termenul de astăzi, petenta a depus la dosarul cauzei copiile următoarelor înscrisuri: procesul-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/25.03.2011, bon fiscal nr. 393/02.06.2010, certificat de înmatriculare, carte de identitate a vehiculului, factura nr. R_/02.06.2010.
Plângerea a fost motivată în drept pe dispozițiile art.31-36 din OG nr.2/2001.
Petenta a solicitat judecata în lipsă.
Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Intimata nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei planșa foto cu înscrisurile atașate, generată de camera video tip ANPR, folosită în vederea recunoașterii automate a numerelor de înmatriculare, adresa nr. 6633/21.06.2010 a Biroului Român de Metrologie legală, certificatul calificat privind semnătura titularului și Autorizația de control a agentului constatator.
La termenul de judecată din data de 3.10.2012 instanța conform art.137 C.proc.civ. a pus în discuție și a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității formulării plângerii contravenționale
Prin sentința civilă nr_/3.10.2012 instanța a admis excepția tardivității plângerii contravenționale, invocată de instanță, din oficiu, a respins, ca tardiv formulată, plângerea contravențională.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că din cuprinsul procesului verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare atașat la dosar la fila 5, procesul-verbal de constatare a contravenției a fost comunicat petentei prin afișare la data de 8.09.2011, la sediul petentei, care este în mun. B., . A 2, ..
Plângerea contravențională a fost înaintată depusă pe rolul instanței la data de 27.09.2011.
Potrivit art.31 alin.1 din OG nr.2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, iar conform art. 27 din același act normativ, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Aplicând dispozițiile legale amintite la datele speței, instanța constată că plângerea contravențională a fost formulată cu depășirea termenului de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal, efectuată prin afișare la sediul contravenientei, cu respectarea dispozițiilor art. 27 din OG nr.2/2001.
Așadar, instanța constată că procesul verbal de contravenție . nr._/16.08.2011 a fost legal comunicat petentei prin afișare la data de 8.09.2011, cu respectarea termenului prevăzut de art. 31 alin.1 din OG nr.2/2001.
Față de cele reținute anterior, instanța urmează să admită excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată de instanță din oficiu și să respingă plângerea ca tardiv formulată.
Prezenta hotărâre, definitivă potrivit art. 377 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului, potrivit dispozițiilor articolului 34 alineat 2 din O.G. nr. 2/2001.
Împotriva sentinței a declarat recurs petenta
Prin decizia civilă nr 175/30.01.2013 Tribunalul B. a admis recursul declarat și a casat sentința recurată, a trimis cauza la aceeași instanță pentru soluționarea pe fond a plângerii reținând că petenta a primit în data de 08.09.2011 respectivul proces verbal pe care l-a contestat în data de 23.09.2012, în termenul legal de 15 zile
Dosarul fiind trimis, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei B. l data de 16.04.2013 sub nr_
Instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/16.08.2011, petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 250 lei si contravaloarea tarifului de despăgubire în sumă de 28 Euro, echivalentul a 118,85 lei, pentru savarsirea faptei contraventionale prevazute de art. 8 alin 1 din OG 15/2002 constand in aceea ca, la data de 20.02.2011, ora 14,11, petentul a condus vehiculul categoria A cu numarul de inmatriculare_ pe DN 2 km 115+80 m în localitatea Mărăcineni, fără a deține rovignietă valabilă .
Instanța, analizand procesul-verbal in ceea ce priveste legalitatea, apreciaza ca acesta a fost legal intocmit cu respectarea conditiilor de forma prevazute de art 17 și 16 din O.G. nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii absolute.
Procesul verbal in discutie a fost generat si semnat electronic conform prevederilor Legii 455/2001 si HG 1259/2001 de catre agentul intimatei, posesor de certificat acreditat conform legii, fiind întocmit în lipsa petentului potrivit mențiunilor din actul în discuție nu putea fi semnat de contravenient, lipsa semnăturii acesteia precum și lipsa semnăturii olografe a agentului constator neducând la nulitatea procesului verbal. Semnătura electronica extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4, respectiv: a) este legata in mod unic de semnatar; b) asigura identificarea semnatarului; c) este creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legata de datele in forma electronica, la care se raportează in așa fel încât orice modificare ulterioara a acestora este identificabila. Sarcina probei contrare revine celui care contestă îndeplinirea condițiilor cerute pentru valabilitatea semnăturii electronice extinse.
Intrucat procesul verbal a fost incheiat in lipsa petentului, din examinarea cuprinsului procesului verbal se poate observa c a acesta respecta exigentele art. 16 al.1 din OG 2/2001, fapta fiind descrisă complet, agentul constatator nu trebuia să efectueze o evaluare a pagubelor pricinuite cu ocazia săvârșirii contravenției pentru a aplica tariful de despăgubire întrucât legiuitorul a stabilit și evaluat aceasta prin sumele fixe stabilite în actul sancționator.
Prin neînscrierea datelor personale ale contravenientului și persoanei ce reprezintă intimatul, lipsa semnăturii unui martor sau neînscrierea obiecțiunilor, acestuia nu i s-a cauzat nici un prejudiciu de vreme ce prin plângerea dedusă judecății a putut arăta toate motivele de nelegalitate și netemeinicie ale actului.
În ceea ce privește temeinicia actului, instanța observa ca potrivit art. 7 din OG nr. 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.
Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
În drept, instanța are în vedere că până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, s-a conferit legii contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).
Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.
Mai trebuie precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi.
Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări. Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.
În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai dezincriminarea faptei și sancțiunea mai ușoară, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.
Astfel, trebuie admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc. Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.
În cauză, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, respectiv:
- existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
- toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precizate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
- legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.
Natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.
- textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.
Conchizând, instanța reține că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.
Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținuta în sarcina petentului a fost savarsita la data de 20.02.2011, iar procesul verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 16.08.2011, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța reține că la data întocmirii acestora răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.
Pentru toate motivele de fapt și de drept anterior expuse, instanța va admite cererea și va dispune anularea procesului verbal contestat.
În ceea ce privește obligarea petentului la achitarea tarifului de despăgubire, instanța reține că potrivit art. II din legea 144 privind modificarea OG 15/2002 - tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanța până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează. Așadar, prin anularea procesului verbal, se va înțelege anularea acestuia în totalitate, cu privire la toate dispozițiile conținute de acesta, inclusiv cele privitoare la tariful de despăgubire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petenta .., cu sediul în B., ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.
Dispune anularea procesului verbal de contravenție ., nr_/16.08.2011 emis de intimat și a măsurilor dispuse prin acesta
Definitivă
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.06.2013
PREȘEDINTE | GREFIER |
P. F. | G. A.-L. |
Red. P.F./ Tehn. G.A.L./20.06.2013/4 ex.
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 06/2013.... → |
---|