Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 23/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 23/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 30818/200/2012
DOSAR NR_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr._
Ședința publică de la 23.09. 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. P.
Grefier Cocuța B.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror I. C. de la P. de pe lânga Judecatoria Buzau
Pe rol fiind solutionarea cererii formulata de petentul I. DE POLITIE JUDETEAN BUZAU-, cu sediul in municipiul Buzau, .-10, judetul Buzau privind pe intimatul –contravenient C. D. domiciliat in ., judetul Buzau, având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale - înlocuire amendă- cu prestarea unei activități în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul IPJ Buzau si intimatul contravenient .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal indeplinită, după care:
Reprezentantul Parchetului invedereaza instantei ca nu are alte cereri de formulat sau probe de administrat in afara inscrisurilor ce au fost depuse la dosar.
In baza art. 167 C.p.c. instanta incuviinteaza pentru părti proba cu inscrisuri apreciind-o ca fiind utila, pertinenta si concludenta solutionarii cauzei.
Instanta constata terminata cercetarea judecatoreasca, in baza art. 150 C.p.c. declara dezbaterile inchise si acorda cuvantul in fond partilor.
Având cuvântul in fond, reprezentantul Parchetului de pe lânga Judecatoria Buzau pune concluzii de admitere a cererii, a se dispune inlocuirea amenzii aplicata prin procesul verbal de constatarea contraventiei cu prestarea de ore de munca in folosul comunicatii, care se vor executa la Primaria comunei Unguriu, judetul Buzau, in activitatile stabilite prin Hotarârea Consiliului Local .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea inregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ / 12.12.2012, petentul I. DE POLITIE JUDETEAN BUZAU a solicitat înlocuirea sanctiunii amenzii aplicate intimatului contravenient C. D., cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității.
În dovedirea cererii, petentul a anexat înscrisuri în copie filele 5-11 dosar
În drept, petentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 9 si 39 din OG 2/2001, completata prin Legea nr. 352/21.07.2006.
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 17 din Legea nr. 146/ 1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr.32/ 1995.
Intimatul fiind legal citat, aceasta nu s-a prezentat în fața instanței și nu a făcut dovada achitării amenzii.
Analizând probele din dosar, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ din data de 25.07.2012 intimatul C. D., a fost sancționat cu amendă contravențională in cuantum de 140 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 36 (2) din OUG 195/2012.
Întrucât intimatul nu a achitat această amendă, Primăria comunei Unguriu, a încercat executarea lui silită, întocmind în acest sens somația de plata nr. 8/2012 si procesul verbal intocmit de referent S. C. ( filele 9-11 dosar).
Ca urmare a faptului că intimatul nu a achitat amenda și nu a existat posibilitatea executării silite a acestuia, Primăria comunei Unguriu a înaintat petentului adresa nr. 4758/16.11.2012 pentru a se sesiza instanța de judecată, în vederea înlocuirii amenzii cu prestarea activității în folosul comunității.
Art. 9 alin. 3 din OG 2/2001 prevede că, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. Conform alin. 4, la primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii, alin. 5 prevăzând că,în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. 4, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, cu acordul acestuia.
Prin decizia 1354/ 10.12.2008, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 9 alin. 5 din O.G. nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și art. 1 alin. 3, art. 8 alin. 5 lit. b și art. 13 din O.G. nr. 55/ 2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității si a statuat ca „sintagma "cu acordul acestuia" din art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și sintagmele "numai dacă există consimțământul contravenientului", "cu consimțământul contravenientului" și "după luarea consimțământului contravenientului" din art. 1 alin. 3, art. 8 alin. 5 lit. b și, respectiv, art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 55/ 2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, așa cum a fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 108/ 2003 privind desființarea închisorii contravenționale, sunt neconstituționale”..
Potrivit art. 42 din Constituția României și art. 4 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, munca forțată este interzisă, exceptând următoarele situații:
- activitățile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum și cele desfășurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de constiinta;
- munca unei persoane condamnate, prestată în condiții normale, în perioada de detenție sau de libertate condiționată;
- prestațiile impuse în situația creata de calamitati ori de alt pericol, precum și cele care fac parte din obligațiile civile normale stabilite de lege.
Potrivit prevederilor art. 9 alin. 1 din OG nr. 2/2001, prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durata ce nu poate depăși 300 de ore.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității poate fi prevăzută numai în legi sau în ordonanțe ale Guvernului, prin care se stabilesc și se sancționează anumite fapte ce constituie contravenții. Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se stabilește întotdeauna alternativ cu amenda și poate fi aplicată numai de instanta de judecata
Prin decizia nr. 7, ICCJ a admis recursul in interesul legii stabilind ca dispozitiile art. 9 al.3 -5 din OG 2/2001 prin raportare la dispozitiile art.9 al.1 si 2 din aceeasi ordonanta si dispozitiile art.1 din OG 55/2002 se interpreteaza in sensul adminisibilitatii cererilor de inlocuire a sanctiunii amenzii cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii indiferent daca contraventiile savârsite sunt prevazute si sanctionate prin legi, ordonante ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ si chiar dacă actul care stabileste si sanctioneaza contraventiile nu prevede, alternativ cu sanctiunea amenzii, sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii.
Față de cele expuse mai sus, instanta urmeaza sa admita cererea pendinte judecatii si sa dispuna inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale in cuantum de 140 lei aplicată contravenientului prin procesul verbal ., nr_/25.07.2012 emis de petent, cu sancțiunea prestării unui număr de 31 ore activități în folosul comunității la Primăria . din cele stabilite prin HCL emisă de Consiliul Local al ..
Potrivit art. 9 din OG nr. 55/2002 modificat prin Legea nr. 42/2007, prezenta hotărâre este definitivă.
PENTTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite cererea cererii formulata de petentul I. DE POLITIE JUDETEAN BUZAU-, cu sediul in municipiul Buzau, .-10, judetul Buzau privind pe intimatul –contravenient C. D. domiciliat in ., judetul Buzau, având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale - înlocuire amendă- cu prestarea unei activități în folosul comunității.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 140 lei aplicată contravenientului prin procesul verbal ., nr_/25.07.2012 emis de petent, cu sancțiunea prestării unui număr de 31 ore activități în folosul comunității la Primăria . din cele stabilite prin HCL emisă de Consiliul Local al ..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.09.2013.
P. GREFIER;
Red.P:F.
Tehnored. P.F./ 5 ex.
14.10.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6100/2013.... → |
---|