Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 3/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 14161/200/2012
DOSAR NR. 14._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.3.261
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 25.02.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – M. S.
PROCUROR – R. G.
GREFIER – P. L. - S.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect „reexaminarea sancțiunii contravenționale - înlocuire amendă”, formulată de petentul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE B. – POLIȚIA MUNICIPIULUI B.- BIROUL DE ORDINE PUBLICĂ, cu sediul în mun. B., . -10, jud. B., în contradictoriu cu intimata D. E. - G., cu domiciliul în mun. B., ..ROTEC, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petentul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE B. – POLIȚIA MUNICIPIULUI B.- BIROUL DE ORDINE PUBLICĂ și intimata D. E. - G..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul se află la primul termen de judecată, cererea este scutită de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, prin serviciul registratură Primăria Mun. B. a înainta adresa nr. 7966/14.05.2012, însoțită de Hotărârea Consiliului Local B. nr.182/30.07.2009 și somația de plată nr._/10.01.2012, după care:
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în probațiune.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în probațiune, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
În temeiul art. 167 alin.1 Cod proc.civ., instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Reprezentantul Ministrului Public arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fond, solicita admiterea sesizării formulate de petent și înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu un număr de 50 ore de muncă în folosul comunității la Primăria Mun. B., jud.B., într-unul din domeniile de activitate stabilite prin Hotărârea Consiliului Local B. nr.182/30.07.2009.
Instanța de judecată reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, retine urmatoarele:
Prin cererea formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei B. la data de 27.04.2012, sub numarul 14._, petentul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE B. – POLIȚIA MUNICIPIULUI B.- BIROUL DE ORDINE PUBLICĂ, a solicitat instanței, in contradictoriu cu intimata D. E. - G., să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate contravenientei prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data 22.12.2009, în cuantum de 100 lei, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În dovedirea cererii, petentul a arătat că intimatul nu deține bunuri mobile sau imobile și nu realizează venituri următibile motiv pentru a a procedat la promovarea prezentei acțiuni.
In drept, au fost invocate prevederile art. 9 și art. 39 O.G. nr. 2/2001, completată prin Legea nr. 352/2006 .
In dovedirea cererii, petentul a înaintat fotocopii de pe următoarele înscrisuri: procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data 22.12.2009, somația nr._/10.01.2012, titlul executoriu, Hotărârea nr. 182/30.06.2009.
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 17 din Legea nr. 146/ 1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
La solicitarea instanței, Primăria Mun. B. a înaintat adresa nr. nr. 7966/14.05.2012, însoțită de Hotărârea Consiliului Local B. nr.182/30.07.2009 și somația de plată nr._/10.01.2012.
Intimata D. E. - G., legal citată, nu s-a înfățișat în instanță, nu a depus întâmpinare și nu a solicitat administrarea de probe în apărare.
Analizând probele din dosar, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 37 din O.G. nr. 2/2001 procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Art. 9 alin. 3 prevede că, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
De asemenea, art. 391 alin. 1 prevede că, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.
Prin Decizia 1354/ 10.12.2008, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 9 alin. 5 din O.G. nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și art. 1 alin. 3, art. 8 alin. 5 lit. b și art. 13 din O.G. nr. 55/ 2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității si a statuat ca „sintagma "cu acordul acestuia" din art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și sintagmele "numai dacă există consimțământul contravenientului", "cu consimțământul contravenientului" și "după luarea consimțământului contravenientului" din art. 1 alin. 3, art. 8 alin. 5 lit. b și, respectiv, art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 55/ 2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, așa cum a fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 108/ 2003 privind desființarea închisorii contravenționale, sunt neconstituționale”.
În urma acestei decizii, prin Legea nr. 293/ 2009, publicată în Monitorul Oficial din 01.10.2009, alin. 5 al art. 9 din O.G. nr. 2/ 2001 a fost modificat, prevăzându-se că, în cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. 4, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
De asemenea, prin Decizia nr. 7/ 20.09.2010 pronuntata in recurs in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca dispozițiile art. 9 alin. 3-5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. 1 și 2 din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Prin procesul verbal . nr._/ 22.12.2009 (dosar, fila 4), intimata D. E. - G. a fost sancționată cu amendă contravențională de 100 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 din Legea nr. 61/1991, pe raza mun. B..
În vederea executării silite a amenzii, Primăria Mun. B. a emis somatia nr._/ 10.01.2012, și titlul executoriu nr._/10.01.2012 (dosar fila 5), care priveau un debit mai mare, în care era inclusă și creanța rezultată în urma aplicării amenzii de 100 lei, prin procesul verbal . nr._/ 22.12.2009.
Cu toate acestea, prin adresa nr. 7966/ 14.05.2012 (dosar, fila 9) s-a reținut că intimata nu figurează în evidențele Primăriei Mun. B., cu bunuri mobile sau imobile, ori cu surse de venit executabile în condițiile legii.
Prin Hotărârea Consiliului Local B. nr. 182/ 30.07.2009 (dosar, fila 7) s-au stabilit domeniile serviciilor publice și locurile în care contravenienții urmau a presta activități în folosul comunității.
Față de probele administrate în cauză, instanța constată că acțiunea este întemeiată, de vreme ce intimata D. E. - G. nu a achitat amenda în cuantum de 100 lei în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu a existat posibilitatea executării silite a sa, în lipsa identificării de bunuri mobile sau imobile aparținând acestuia.
În ceea ce privește numărul de ore de activități ce urmează a fi prestate de intimat în folosul comunității, instanța reține că dispozițiile art. 9 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore, reglementează cadrul general al acestei sancțiuni, durata maximă prevăzută de lege în situația aplicării acestei sancțiuni de către instanță, în condițiile art. 1 alin. 2 și art. 6 - 13 din O.G. nr. 55/2002.
Având în vedere că, în cauza de față, instanța este chemată să înlocuiască sancțiunea amenzii cu cea a prestării unei activități în folosul comunității, ca o modalitate de punere în executare a unei sancțiuni dispuse printr-un proces verbal de contravenție, sunt aplicabile dispozițiile art. 391 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore.
Nu există nici o rațiune pentru care, la sesizarea organului din care face parte agentul constatator conform art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu peste 50 de ore de activități în folosul comunității, altfel decât în situația în care aceasta este solicitată de însuși contravenient, conform art. 391 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, cele două texte legale reglementând de fapt aceeași procedură, aceleași condiții de admisibilitate, cu singura diferență a calității procesuale active.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale expuse, instanța va admite cererea de chemare în judecată și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei aplicată intimatei prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data 22.12.2009, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unui număr de 25 ore de activități în folosul comunității la Primăria Municipiului B., într-unul din domeniile de activitate stabilite prin Hotărârea nr. 182/30.07.2009 a Consiliului Local B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea, având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale - înlocuire amendă, formulată de petentul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE B. – POLIȚIA MUNICIPIULUI B.- BIROUL DE ORDINE PUBLICĂ, cu sediul în mun. B., . -10, jud. B., în contradictoriu cu intimata D. E. - G., cu domiciliul în mun. B., ..ROTEC, ..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei aplicată contravenientului D. E. G., prin procesul-verbal . nr._/22.12.2009 încheiat de intimat, cu sancțiunea prestării unui număr de 25 ore activități în folosul comunității la Primăria Mun. B., jud.B., . de activitate stabilite prin Hotararea Consiliului Local B. nr.182/30.07.2009.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 25.02.2013.
Președinte, Grefier,
M. S. P. L. – S.
Red. MS/Tehnored PLS.
4ex/ 01.03.2013
Operator Date Cu Caracter Personal_
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7629/2013.... | Validare poprire. Sentința nr. 6322/2013. Judecătoria BUZĂU → |
---|