Succesiune. Sentința nr. 7057/2013. Judecătoria BUZĂU
Comentarii |
|
Sentința nr. 7057/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 12872/200/2009
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR. 7057
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.04.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: F. L.
GREFIER: D. A.
Pe rol se află solutionarea acțiunii civile având ca obiect ieșire din indiviziune, formulată de reclamanta D. A., domiciliată în Rm. V., cartier T., ., ., ., în contradictoriu cu pârâții D. A., domiciliata in Buzau, ., judetul Buzau, V. F., domiciliata in Buzau, ., judetul Buzau, M. V., domiciliat în B., .. 46, jud. B., S. C., domiciliat în B., . - 4, jud. B., I. C.-G. și S. I., ambii domiciliați în Ploiești, .. 35 D2, ., cauza fiind repusa pe rol in vederea perimarii.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reclamanta D. A., pârâții D. A., V. F., M. V., S. C., I. C.-G. și S. I..
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care arata ca a trecut mai mult de un an de la indeplinirea ultimului act de procedura, judecata fiind suspendata la data de 16.03.2012, precizeaza ca procedura este legal indeplinita, dupa care;
Instanta invoca din oficiu exceptia de perimare si retine cauza in vederea solutionarii pe exceptie.
I N S T A N T A:
Vazand ca in conformitate cu dispozitiile art. 248 Cod pr.civila, orice cerere de chemare in judecata se perima de drept, chiar si in contra incapabililor, daca a ramas in nelucrare timp de un an, iar potrivit dispozitiilor art. 252 Cod pr. civila, perimarea se poate constata si din oficiu, precum si faptul ca din verificarea actelor de la dosar, rezulta ca ultimul act de procedura a fost indeplinit la data de 16.03.2012, cand cauza a fost suspendata in baza art. 155/l Cod pr.civ. intrucat reclamanta nu a depus certificatul de deces privind pe C. Bogodoi si ca de la aceasta data a ramas in nelucrare mai mult de un an din vina partilor, instanta urmeaza a constata perimata actiunea de fata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Constata perimata actiunea avand ca obiect ieșire din indiviziune, formulată de reclamanta D. A., domiciliată în Rm. V., cartier T., ., ., ., în contradictoriu cu pârâții D. A., domiciliata in Buzau, ., judetul Buzau, V. F., domiciliata in Buzau, ., judetul Buzau, M. V., domiciliat în B., .. 46, jud. B., S. C., domiciliat în B., . - 4, jud. B., I. C.-G. și S. I., ambii domiciliați în Ploiești, .. 35 D2, ., potrivit art. 248 Cod pr. civ. cu referire la art. 252 Cod pr.civ.
Cu drept de recurs in 5 zile de la pronuntare.
Pronuntata in sedinta publica astazi 26.04.2013.
P., GREFIER,
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 15/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1188/2013.... → |
---|