Validare poprire. Sentința nr. 7353/2013. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 7353/2013 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 6127/200/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.7353

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 30.04.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – P. E.

GREFIER – I. D. C.

Pe rol fiind acțiunea civilă, având ca obiect validare poprire, formulată de către creditorul O. C., cu domiciliul în satul Valea Cătinii-Păsăroi, . în contradictoriu cu debitorul D. N. cu domiciliul în . Cătina, județul B. și terțul poprit C. Județeană de Pensii B., cu domiciliul în municipiul B., ..1, județul B..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile, petenta O. C., debitorul D. N. și terțul poprit C. Județeană de Pensii B.,.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că acțiunea este la al doilea termen de judecată, procedura este legal îndeplinită, la data de 16.03.2012 judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 155 indice 1 cod procedură civilă

Instanța invocă excepția perimării cererii.

INSTANȚA

În conformitate cu disp. art. 248 C.pr.civ,orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 C.pr.civ perimarea se poate constata și din oficiu, precum și faptul că din verificările actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 16.03.2012, când cauza a fost suspendată, în baza disp. art. 155 indice 1 cod procedură civilă și că de la această dată a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării cererii.

În baza art. 248 Cpr.civ și art. 252 C.pr.civ constată perimată de drept cererea de chemare în judecată având ca obiect validare poprire, formulată de către creditorul O. C., cu domiciliul în satul Valea Cătinii-Păsăroi, . în contradictoriu cu debitorul D. N. cu domiciliul în . Cătina, județul B. și terțul poprit C. Județeană de Pensii B., cu domiciliul în municipiul B., ..1, județul B..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.04.2013.

Președinte, Grefier,

P. ELENAIAMANDI D. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 7353/2013. Judecătoria BUZĂU