Anulare act. Sentința nr. 698/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 698/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 6229/200/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 698
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15.01.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: D. P.
GREFIER: C. M.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulata de MINISTERUL PUBLIC - P. de pe lângă JUDECĂTORIA B., în contradictoriu cu intimata LĂTEAȚĂ M., domiciliată în mun. B., .. 1, ., jud. B. având ca obiect anulare bancnote false.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru Ministerul Public - P. de pe L. Judecătoria B. procuror I. C., intimata Lăteață M..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că actiunea este la primul termen, procedura de citare este legal îndeplinită.
În conformitate cu dispozițiile art. 219 C.proc.civ. instanța procedează la identificarea intimatei datele de identificare ale acesteia regăsindu-se în caietul de ședință al grefierului, având în vedere dispozițiile legii nr. 677/2001, privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date
Având în vedere că la momentul de față nu sunt cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Ambele părți prezente solicită administrarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Instanța, în baza art. 255 Cod proc.civila., apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă cauzei, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat și alte probe de administrat, instanța, în baza art. 394 Cod proc.civila., constată cauza în stare de jduecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public - P. de pe L. Judecătoria B., procuror I. C., solicită admiterea cererii si pe cale de consecinta anularea celor doua bancnote false.
Intimata Lăteață M. solicită admiterea cererii si pe cale de consecinta anularea celor doua bancnote false.
Instanța reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 05.04.2013, petentul MINISTERUL PUBLIC - P. de pe lângă JUDECĂTORIA B. a solicitat instantei, in contradictoriu cu intimata LĂTEAȚĂ M. ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa se dispuna anularea înscrisurilor ce conțin date care nu corespund realității, respectiv bancnotele cu valoare nominala de 100 USD . 92541349F si BC 92545943F .
În motivarea cererii s-a arătat că, prin ordonanța nr. 2376/P/2012 din 25.03.2013 s-a dispus neanceperea urmaririi penale privind pe Lateata M., pentru savarsirea infractiunilor de tentativa la punerea in circulatie a valorilor falsificate si inselaciune, intrucat faptuitoarea a fost in eroare de fapt; confiscarea bancnotelor cu valoare nominala de 100 USD . 92541349F si BC 92545943F; urmând a fi sesizată instanța pentru desfiintarea totala a celor doua bancnote.
In drept, petentul si-a intemeiat actiunea pe prevederile art. 245 alin. 1 lit. c1 C.proc.penala.
In dovedirea cererii, petentul a depus ordonanța nr. 2376/P/2012 din 25.03.2012 emisă de P. de pe lângă Judecătoria B., referat cu propunere de a nu se incepe urmarirea penala, proces verbal sesizare din oficiu, proces verbal din 20.02.2012, declaratie Lateata M., declaratie R. M., bilet schimb valutar ,adresa nr._/17.04.2012, adresa nr. VIII /1 /2287/30.03.2012 emisa de BNR ,cele doua bancnote .
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, conform art. 17 din Legea nr. 146/ 1997.
Fiind legal citata, intimata nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform art. 45 alin. 1 C. pr. civ., Ministerul Public poate porni acțiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege.
De asemenea, din coroborarea art. 249 alin. 2 cu art. 245 alin. 1 lit. c1 C. pr. pen. rezultă că, prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală, se dispune și asupra sesizării instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris.
Totodată, prin Decizia nr. XV/ 21.11.2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, în soluționarea unui recurs în interesul legii, că, în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluție de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat.
În cauza de față, prin ordonanța nr. 2376/P/2012 emisă de P. de pe lângă Judecătoria B. ( dosar fila 4 ), s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatei Lateata M., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 284 Cod penal cu ref. la art. 282 alin 2 Cod penal si art. 215 alin 1,2 Cod penal intrucat faptuitorul a fost in eroare de fapt; confiscarea bancnotelor cu valoare nominala de 100 USD . 92541349F si BC 92545943F ; sesizarea Judecatoriei Buzau cu privire la desfiintarea totala a acestor bancnote.
Prin această ordonanță s-a reținut faptul că, la data de 08.05.2012 organele de politie s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul ca la data de 20.02.2012 faptuitoarea Lateata M. a prezentat la ghiseul de schimb valutar al CSV DATINAS SRL BUZAU ,doua bancnote cu valoare nominala de 100 USD . 92541349F si BC 92545943F, bancnote ce prezinta suspiciuni de contrafacere. Din cercetarile efectuate a rezultata ca la data de 20.02.2012 faptuitoarea s-a deplasat la agentia de schimb valutar intentionand schimbarea in lei a sumei de 300 USD si cu ocazia verificarii s-a constatat ca doua bancnote cu valoare nominala de 100 USD . 92541349F si BC 92545943F, bancnote ce prezinta suspiciuni de contrafacere, aceste bancnote nu au mai fost schimbate in lei fiind sesizate organele de politie.
Aceste aspecte au fost recunoscute și în fața instanței de către intimata Lateata M..
Pentru aceste considerente, instanta, în baza art. 249 alin. 2 cu art. 245 alin. 1 lit. c1 C. pr. pen., va admite actiunea si va dispune anularea bancnotelor cu valoarea nominala de 100 USD, . 92541349F, respectiv BC 92545943F.
Se face precizarea ca aceste bancnote se afla depuse la registrul de valori din cadrul Judecatoriei Buzau potrivit proces verbal din 12.06.2013 –fila 22.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE L. JUDECĂTORIA B., în contradictoriu cu intimata LĂTEAȚĂ M., domiciliată în mun. B., .. 1, ., jud. B. .
Dispune anularea bancnotelor cu valoarea nominala de 100 USD, . 92541349F, respectiv BC 92545943F .
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică din data de 15.01.2014.
PRESEDINTEGREFIER
red. D.P.
tehnored. C.M./4 EX/
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 03/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4601/2014.... → |
|---|








