Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 9906/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9906/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 06-06-2014 în dosarul nr. 10610/200/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta civila Nr. 9906
Ședința publică de la 6 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V.-C. I.
Grefier M. E.
Pe rol fiind judecarea cererii formulata de reclamanta T. G. cu domiciliul ales in municipiul Buzau,.. 176,.,apt. 20,judetul Buzau la CA M. D. in contradictoriu cu piritul V. R. domiciliat in municipiul Bucuresti,.. 1B,.,sector 3, având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic de vinzare-cumparare.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat avocat M. D. din cadrul Baroului Bucuresti pentru reclamanta in baza Imputernicirii avocatiala,lipsa partile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care învederează ca cererea reclamantului a fost timbrata cu suma de 251 lei ca taxa judiciara de timbru conform chitantei . nr._-13 din 15.03.2013,dupa care instanta vazind ca nu mai sunt probe concludente de administrat si exceptii de invocat apreciaza dosarul in stare de judecata si da cuvintul pe fond.
Avocat Mertoiu D. pentru reclamanta pune concluzii de admitere a cererii clientei sale asa cum a fost formulata fara cheltuieli de judecata.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fata constată următoarele:
Prin cererea inregistrata sub nr._ din 02.07.2014, reclamanta T. G. cu domiciliul ales in municipiul Buzau,.. 176,.,judetul Buzau la CA M. D. in contradictoriu cu piritul V. R. domiciliat in municipiul Bucuresti,.. 1B,.,sector 3 a solicitat instantei pronuntarea unei hotariri in care sa constate vinzarea-cumpararea suprafetei de 16.100 mp teren arabil situata in extravilanul satului-.,conform titlului de proprietate nr._/82 din 13.07.1993 precum si a 1/3 diin suprafata de 21.200 mp teren extravilan cu aceiasi locatie conform titlului de proprietate nr._/24 din 13.10.1993 in baza inscrisului sub semnatura privata intitulat Promisiune bilaterala de vinzare-cumparare din 07.11.2010 si care sa tina loc de act autentic de vinzare-cumparare.
In motivarea cererii reclamanta arata ca pentru a intra in legalitate este nevoie de o hotarire judecatoreasca care sa constate vinzarea-cumpararea.
In dovedirea cererii reclamanta a depus la dosar inscrisuri .
Reclamanta si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art.1669 NCC si art.111 C.proc.civ.
Cererea reclamantei a fost legal timbrata conform OUG nmr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Piritul legal nu s-a prezentat in instanta si nu a depus intimpinare.
In conditiile art.167 C.proc.civ. instanta a incuviintat pentru reclamant proba cu inscrisuri apreciind ca acestea sunt concludente si utile solutionarii prezentei cauze.
Analizind intregul material probatoriu administrat in prezenta cauza instanta retine urmatoarele:
Intre reclamanta si pirit s-a incheiat la data de 07.11.2010 un act sub semnatura privata intitulat Promisiune bilaterala de vinzare-cumparare.
Conform acestuia piritul a vindut reclamantei suprafata de 16.100 mp teren arabil si a cotei indivize de 1/3 din suprafata de 21.200 mp teren situate in extravilanul satului-., ,contra sumei de 8.000 lei.
Reclamanta nu a reusit sa incheie act autentic de vinzare-cunparare astfel ca a promovat cererea ce formeaza obiectul dosarului de fata.
Avind in vedere situatia retinuta si dispozitiile legale invocate instanta apreciaza ca cererea reclamantei este intemeiata.
Desii vinzarea-cumpararea nu s-a facut prin act autentic fiind nula din punct de vedere juridic,totusi ea fiind facuta prin act sub semnatura privata constituie un inceput de dovada datorata conversiei actelor juridice cit si executarii clauzelor anticipatorii adica primirea pretului si . terenului.
Prin Expertiza Extrajudiciara din 29.05. 2014 expertul M. D. a deliminat suprafetele in cauza.
In consecinta instanta va admite cererea reclamantei si va constata vinzarea-cumpararea facuta pentru suprafatele in cauza,hotarirea pronuntata tinind loc de act autentic.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de reclamanta T. G. cu domiciliul ales in municipiul Buzau,.. 176,.,apt. 20,judetul Buzau la CA M. D. in contradictoriu cu piritul V. R. domiciliat in municipiul Bucuresti,.. 1B,.,apt. 23,sector 3, având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic de vinzar e-cumparare.
Constata ca reclamanta a cumparat de la pirit in baza actului sub semnatura privata intitulat Promisiune bilaterala de vinzare-cumparare incheiat la data de 07.11.2010 contra sumei de 8.000 lei suprafeta de 16.100 mp teren arabil situata in extravilanul satului-.,conform titlului de proprietate nr._/82 din 13.07.1993 precum si a 1/3 din suprafata de 21.200 mp teren extravilan situata in aceiasi locatie conform titlului de proprietate nr._/24 din 13.10.1993,delimitate prin Expertiza extrajudiciara din 29 mai 2014 intomcita de expert M. D. ce face parte integranta din prezenta.
Hotarirea tine loc de act autentic de vinzare-cumparare.
Cu drept la apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 6 Iunie 2014 .
P. GREFIER
Red./Dact. IVC /13.06.2014/4 ex .
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 717/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1971/2014.... → |
|---|








