Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2029/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2029/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 28557/200/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA BUZAU – SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR. 2029
SEDINTA PUBLICA DIN 07.02.2014
P.: F. L.
GREFIER: D. A.
Pe rol fiind solutionarea actiunii civile avand ca obiect hotarare care sa tina loc de act autentic, promovata de reclamanta S.C. ..L., cu sediul in ., in contradictoriu cu paratii A. I. si A. M., cu domiciliul in ..
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns pentru reclamanta S.C. ..L. – avocat Tibisoiu D. D., lipsa fiind paratii A. I. si A. M..
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care arata ca procedura de citare este legal indeplinita, expert tehnic V. T. a depus la dosar raportul de expertiză dispus a se efectua, dupa care;
Aparatorul reclamantei – av. Tibisoiu D. D. depune la dosar interogatoriile ce urmau a fi luate paratilor si arata ca urmeaza a depune, anterior inchiderii sedintei de judecata, dovada achitarii onorariului expertiza in cuantum de 800 lei stabilit in sarcina reclamantei, intrucat acesta a fost achitat insa dovada se afla in posesia partii.
Nemaifiind cereri de formulat, exceptii de invocat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond, pentru dezbateri.
Aparatorul reclamantei solicita admiterea actiunii astfel cum a fost formulata, fara cheltuieli de judecata.
In conformitate cu dispozitiile art. 150 Cod pr.civ. instanta declara dezbaterile inchise si retine cauza in vederea solutionarii.
I N S T A N T A:
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, la data de 01.11.2012 sub nr._, pe rolul Judecătoriei B., reclamanta S.C. ..L., in contradictoriu cu paratii A. I. si A. M., a solicitat instantei să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru suprafata de teren de 140 m.p. categoria curti constructii, situat in tarlaua 30, . comunei B., judetul Buzau, suprafata cuprinsa in totalul suprafetei de 455 m.p. aflata in proprietatea paratilor, conform contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 2910/16.10.1998 de B.N.P. S. M. C..
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că potrivit promisiunii bilaterale autentificate sub nr. 292/2.02.2009 de B.N.P. V. S., paratii s-au obligat sa-i instraineze imobilul descris mai sus, la pretul de 46.000 lei, bani pe care i-a achitat la momentul incheierii conventiei.
Ulterior a solicitat paratilor sa se prezinte la notariat pentru autentificarea intelegerii, procedand la notificarea acestora, insa acestia nu au dat curs invitatiei.
În drept s-a invocat art. 5 titlul X din Legea 247/2005.
Pârâtii nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în instanță pentru a invoca exceptii sau cereri in aparare.
În cauză instanța a administrat la solicitarea reclamantei proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: promisiune bilaterală de vânzare cumpărare autentificata sub nr. 292/2.02.2009 B.N.P. V. S., certificat constatator eliberat de ORC Buzau, notificare cu confirmare de primire, contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 2910/16.l0.1998 intocmit de B.N.P. S. M. C., dovada achitarii taxei judiciare de timbru, imputernicire avocatiala.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între parti, la data de 2.02.2009 s-a încheiat promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare, în temeiul căreia pârâtii s-au obligat sa vanda societatii reclamante suprafata de 140 m.p. teren curti constructii situat in intravilanul comunei B., judetul Buzau, din suprafata totala de 455 m.p., teren dobandit de vanzatori prin cumparare, conform contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. 2910/l6.l0.1998 B.N.P. S. M. C., la pretul de 46.000 lei, achitat integral la data incheierii inscrisului autentificat.
Actul juridic în discuție, nu a avut ca efect transmiterea proprietății terenului respectiv către reclamantă, ci a generat în sarcina ambelor părți contractante, o obligație de a face, respectiv de a perfecta în viitor contractul de vânzare cumpărare în formă autentică.
În cauza de față, instanța reține că, pârâtii, în calitate de promitenti vânzători s-au obligat la vânzarea terenului sus menționat, iar reclamanta, în calitate de promitentă cumpărătoare s-a obligat să achite prețul, pe care l-a și achitat.
În aceste condiții, instanța constată că în speță, sunt incidente, dispozițiile art. 1073, 1075 și art. 1077 Cod civil, (în vigoare la data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare), care consacră principiul executării în natură a obligațiilor (inclusiv a celor de a face) și în temeiul cărora este admisibilă pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare, sub rezerva îndeplinirii cumulative a două condiții, și anume, încheierea unui antecontract de vânzare cumpărare cu respectarea cerințelor generale de valabilitate a actelor juridice, prevăzute de art. 948 cod civil și existența în patrimoniul promitentului vânzător a bunului a cărei vânzare a fost promisă.
În consecință instanța poate pronunța o hotărâre care să tină loc de act de vânzare – cumpărare, suplinind consimțământul părții ce și-a asumat obligația de a încheia în viitor contractul de vânzare – cumpărare în forma autentică, însă ulterior refuză nejustificat să o îndeplinească.
Mai mult, potrivit art. 5 pct.2 din titlul X, din Legea 247/2005, în situația în care, după încheierea unui antecontract cu privire la teren, dacă una din părți refuză ulterior să încheie contractul în formă autentică, partea care și-a îndeplinit obligația, poate sesiza instanța, care poate pronunța o sentință care să țină loc de contract autentic.
Din raportul de expertiza specialitatea cadastru, intocmit de expert tehnic judiciar ing. V. T., rezulta ca suprafata imobilului a fost identificata de catre expert, fiind de 127 m.p., cu urmatoarele vecinatati si anume: N – ., S – A. I., V – ..p. mai putin decat suprafata cuprinsa in promisiunea bilaterala de vanzare cumparare, ca fiind situata in intravilanul comunei B., judetul Buzau, pacela 873, cvartalul 43.
Prin urmare, instanța dând eficiență dispozițiilor legale mai sus invocate, apreciază cererea întemeiată, urmând să o admită și să constate că intre parti, in baza promisiunii bilaterale de vanzare cumparare autentificat sub nr. 292/2.02.2009 de B.N.P. V. S., a intrervenit vanzarea cumpararea suprafetei de teren de 140 m.p. (127 m.p. la masuratori), categoria curti constructii, situat in tarlaua 30, . comunei B., judetul Buzau, identificat conform raportului de expertiza tehnica judiciara specialitatea cadastru, intocmit de expert tehnic V. T..
Având în vedere dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, precum principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța va lua act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Admite actiunea formulata de reclamanta S.C. ..L., cu sediul in ., in contradictoriu cu paratii A. I. si A. M., cu domiciliul in ..
Constata ca intre parti, in baza promisiunii bilaterale de vanzare cumparare autentificat sub nr. 292/2.02.2009 de B.N.P. V. S., a intrervenit vanzarea cumpararea suprafetei de teren de 140 m.p. (127 m.p. la masuratori), categoria curti constructii, situat in tarlaua 30, . comunei B., judetul Buzau, identificat conform raportului de expertiza tehnica judiciara specialitatea cadastru, intocmit de expert tehnic V. T..
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 07.02.2014.
P., GREFIER,
RED: F.L.
TEHNORED: D.A.
4 ex./12.03.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Hotărâre din 24-09-2014,... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8938/2014.... → |
|---|








