Obligaţie de a face. Sentința nr. 1945/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 1945/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 2932/200/2013

DOSAR NR_

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR 1945

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 05.02.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE – N. G.

GREFIER – H. A.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect radiere formulată de reclamantul B. T. cu domiciliul în B., . F, jud. B. în contradictoriu cu pârâta O. S. cu domiciliul în ..B..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, lipsă fiind pârâta.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura este legal îndeplinită, cauza este la al treilea termen de judecată, după care:

Reclamantul depune fotocopii de pe sentințele civile nr. 4777 din 20.03.2013, nr. 4776 din 20.03.2013, nr 4775 din 20.03.2013 și 4778 din 20.03.2013.

Față de neprezentarea pârâtei citată pentru acest termen cu mențiunea „personal la interogatoriu ”, instanța urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 225 Cod pr civ.

Nemaifiind cereri sau excepții, în conformitate cu prevederile art. 150 Cod pr civ, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamantul, având cuvântul pe fond, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 08.03.2013, reclamantul B. T. a solcitat, în contradictoriu cu pârâta O. S., ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să dispună radierea din circulație a autoturismului maraca Dacia 1310 cu număr de identificare UU1R11711W27414914, ._, capacitate cilindrică 1337 și număr de înmatricualre_ . A soliitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii se arată că la data de 31.12.2009 reclamantul a vândut pârâtei autoturismul dacia cu număr de înmatricualre mai sus menționat, încheind cu pârâta contract de vânzare-cumpărare în forma prevăzută de lege. De la acea dată pârâta a intrat în posesia autoturismului însă nu a făcut demersuri în vederea radierii lui din circulație, deși aceste dememrsuri intră în sarcina sa. Ultrior întocmirii contractului de vânzare-cumpărare reclamntul a primit mai multe procese-verbale d econtravenție pentru fapte săvârșite de pârâtă, astfe încât interesul reclamntului în promovara prezentei acțiuni este pe deplin justificat. Mai arată că toate actele autoturismului su fost predate pârâtei, în original.

La cerere au fost atașate, în copie, următoarel înscrisuri: contrat de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, carte de identitate reclamant.

Cererea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.

Legal citată, chiar și cu mențiunea personal la introgatoriu ,pârâta u s-a prezentat în fața instanței de judecată și nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din 20.11.2013 reclamntul prezent a susținut că cererea sa are ca obiect obligarea pârâtei la transcrierea dreptului de propreitate asupra autoturismului, pe numele acesteia.

Analizând cererea dedusă judecății raportat la dispozițiile legale incidente, reține următoarele:

La data de 31.12.2009, ître reclamnt în calitate de vânzător și pârâtă în calitate de cumpărător a intervenit vânzarea-cumpărarea autoturismului maraca Dacia 1310 cu număr de identificare UU1R11711W27414914, ._, capacitate cilindrică 1337, încheindu-se în acest sens contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit ( fila 4 dosar). La aceeași dată reclamantul a radiat autoturismul de la administrația financiară, astfel cum rezultă din certificatul de atestare fiscală existent la fila 11 dosar.

Cu toat acestea, pârâta nu a transcris dreptul de proprietate al autoturismului achiziționat, astfel încât în evidențele Direcției de Permise și Înmatriculări Auto, se regăsește, în continuare, caliatea de proprietar a reclamantului.

Potrivit art. 11 alin.2 din OUG 195/2006, înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulație până la scoaterea definitivă din circulație a unui vehicul din categoria celor supuse acestei condiții, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, și presupune următoarele operațiuni: a) înscrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar; b) transcrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul.

Instanța reține că, reclamantul nemaiavând în prezent calitatea de proprietar al bunului respectiv, față de dispozițiile legale mai sus amintite, aceasta nu poate solicita radierea autoturismului pentru niciun motiv. Procedura care trebuie urmată în situația înstrăinării dreptului de proprietate nu este aceea a radierii ci a transcrierii dreptului de proprietate.

Pe cale de consecință, cererea reclamntului având ca obiect radiere autorurism urmează să fie respinsă ca neîntmeiată.

Întrucât obligația transcrierii dreptului de proprietate revine proprietarului actual al autoturismului, în speță pârâtei O. S., instanța urmează să admită cererea având ca obiect obligarea pârâtei să transcrie pe numele acesteia dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ și număr de identificare UU1R_, având ._ și capacitate cilindrică 1337 cmc.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. pr.civ., pârâta fiind partea picată în pretenții, la cererea reclamantului, instanța o va obliga la cheltuieli de jduecată în cuantum de 8,3 lei contând în txă de timbru datorată pentru cererea de chemare în judecată ( 8 lei ) și timbru judiciar de 0,3 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul B. T. cu domiciliul în B., . F, jud. B. în contradictoriu cu pârâta O. S. cu domiciliul în ..B...

Obligă pe pârâta O. S. să transcrie pe numele acesteia dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ și număr de identificare UU1R_, având ._ și capacitate cilindrică 1337 cmc.

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect radiere autoturism.

Obligă pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8,3 lei cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru și timbru judiciar.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.02.2014.

Președinte Grefier

N. G. H. A.

Red NG/Tehnored NG /4 ex /07.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 1945/2014. Judecătoria BUZĂU