Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 903/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 903/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 50/200/2014

DOSAR NR_

ROMANIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR 903

ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN 20.01.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – P. F. N.

GREFIER – B. COCUȚA

Pe rol fiind cererea, având ca obiect ordonanță președințială, formulată de reclamantul A. F. cu domiciliul în mun B., . 3, ., jud B. în contradictoriu cu pârâta D. F. domiciliată în mun B., . 3, ., jud B.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu au lipsit părțile

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura este legal îndeplinită, cauza judecându-se fără citarea părților, reclamantul nu a răspuns solicitărilor instanței însă a depus cerere de renunțare la judecata acțiunii

Instanța în temeiul art 394 C.p.civ cu referire la art 406 alin 1 C.p.civ și art 997 C.p.civ reține cauza spre soluționare potrivit art 998 C.p.civ cu referire la art 200 alin 1 C.p.civ

NSTANTA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr_ la data de 06.01.2014, reclamantul A. F. a solicitat în contradictoriu cu pârâta D. F. pe cale de ordonanță președințială încredințarea spre creștere și îngrijire pârâtei, pentru o perioadă determinată, a minorei A. A. E.

Acțiunea nu a fost motivată în fapt și în drept

Cererea nu a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru de 20 lei, nu au fost atașate înscrisuri

În etapa regularizării cererii, potrivit art 200 alin 1 C.p.civ, până la comunicarea acțiunii către pârâta, reclamantul prin cererea depusă la fila 5 dosar a depus cerere de renunțare la judecata acțiunii pendinte.

În considerarea celor ce preced, instanța apreciază că nu devin incidente art 406 alin 3 C.p.civ și ca urmare ,în baza art 406 alin 1 C.p.civ ia act de renunțarea la judecată a reclamantului

Văzând și dispozițiile art 406 alin 6 C.p.civ,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art 406 alin 1 C.p.civ ia act de renunțarea la judecată a reclamantului A. F. cu domiciliul în mun B., . 3, ., jud B. în contradictoriu cu pârâta D. F. domiciliată în mun B., . 3, ., jud B., a cererii având ca obiect ordonanță președințială

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.01.2014

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red PF/Tehn PFN/ 3 ex

20.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 903/2014. Judecătoria BUZĂU