Pensie întreţinere. Sentința nr. 35/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 35/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 06-01-2014 în dosarul nr. 5848/200/2013

DOSAR NR.5._

ROMANIA

JUDECATORIA BUZAU – SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR. 35

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 06.01.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

P.: N. N.

GREFIER: P. L. – S.

Pe rol soluționarea cauzei având ca obiect pensie de întreținere, formulată de reclamantul S. A., în calitate de reprezentant legal al minorului S. A. E., cu domiciliul în mun. B., ., ., jud. B., în contradictoriu cu pârâta S. R. - M. (fostă F.), cu domiciliul în ., jud. B...

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul S. A., personal, lipsind pârâta S. R. - M. (fostă F.).

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, acțiunea este scutită de taxă de timbru, fiind supusă verificării și regularizării cererii de chemare în judecată, conform dispozițiilor art.200 C.proc.civ.; prin serviciul registratură s-a depus la dosarul cauzei adeverința nr.1.281/06.08.2013 eliberată de Altex România S.R:L.

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 94 pct. 1 lit.a C. proc.civ., și teritorial în temeiul art. 114 C.proc.civ.

În temeiul art. 219 C.proc.civ., instanța procedează la identificarea reclamantului S. A., datele de identificare ale acestuia regăsindu-se în caietul de ședință al grefierului, având în vedere dispozițiile Legii nr. 677/2001, privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

Având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în probațiune.

Reclamantul S. A., având cuvântul în probațiune, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

În temeiul dispozițiilor art.254 alin.1, art. 255 alin.1 și art. 258 alin.1 C.proc.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Reclamantul S. A., având cuvântul pe fond, solicită admiterea cererii de chemare în judecată, respectiv să se rețină un procent de 20 % din veniturile nete realizate de pârâtă.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub număr unic de dosar_ la data de 28.03.2013, reclamantul S. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S. (fostă S.) R. M., recalcularea pensiei de întreținere pe care o primea conform sentinței civile nr. 63/30.01.2012, stabilită în favoarea minorului S. A. E..

În motivarea cererii arată că prin sentința civilă nr. 5590/12.10.2007, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, lămurită prin Încheierea de ședință din data de 09.10.2009, s-a dispus desfacerea căsătoriei pe care o avea încheiată cu pârâta, minorul S. A. E. fiindu-i încredințat spre creștere și educare. Pârâta a fost obligată, arată reclamantul, la plata pensiei de întreținere în procent de 25% din veniturile lunare nete încasate de la ., începând cu data introducerii acțiunii și până la majoratul minorului.

De asemenea, arată că prin sentința civilă nr. 63/30.01.2012 a fost obligat să accepte pensie de întreținere în cuantum de 150 lei, iar odată cu reluarea activității în luna decembrie 2012, la ., expirând suspendarea de drept, se impune recalcularea pensiei.

Solicită înființarea popririi asupra veniturilor nete realizate de către pârâtă pentru 20 % din acestea, iar pe viitor, indiferent de locul de muncă să îi fie oprit același procent.

Mai solicită ca instanța să transmită către terțele angajatoare hotărârea, ori de câte ori pârâta își schimbă locul de muncă, pentru a nu mai genera pe viitor alte acțiuni civile.

Cererea nu a fost motivată în drept și este scutită de plata taxei de timbru potrivit art. 15 lit. c) din Legea nr. 146/ 1997, cu modificările și completările ulterioare (în vigoare la data sesizării instanței).

Odată cu cererea, reclamantul a depus in copie cu mențiunea „conform cu originalul”, decizia civilă nr. 63/2012 din 30.01.2012, pronunțată de Tribunalul B., în dosarul nr._/200/2011 (fila 5 – 6), certificat de naștere minor (fila 7), sentința civilă nr. 5590/12.10.2007, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ (fila 8 – 10), CI reclamant (fila 11), încheierea din data de 09.10.2009 (fila 12 - 13), CI pârâtă (fila 14).

Cererea a fost regularizată, potrivit dispozițiilor art. 200 C..

Fiindu-i comunicată cererea în faza de regularizare, pârâta a depus întâmpinare, prin care a arătat că începând cu data de 21.12.2012, după expirarea perioadei de concediu pentru îngrijirea copilului minor S. A. C., născut la data de 20.12.2010, a reluat activitatea la ..

Ultima hotărâre prin care s-a stabilit pensia de întreținere pe care o datorează minorului S. A. E. este decizia civilă nr. nr. 63/30.01.2012, prin care a fost obligată să îi achite suma de 150 lei lunar, în raport cu veniturile încasate cu titlu de indemnizație pentru creștere copil. S-a apreciat în mod irevocabil că datorează pentru acest minor 18,5% din venitul lunar net, iar cel de-al doilea minor beneficiază de restul de 14,80 % din veniturile încasate cu titlu de indemnizație pentru creștere copil, astfel încât, per total, obligația de întreținere stabilită în sarcina sa să se încadreze la nivelul maxim stabilit de art. 529 al. 2 CC.

Precizează că este de acord să plătească minorului 18,5% din veniturile realizate din salariul obținut, respectiv, suma de 204 lei lunar și într-un alt cont bancar pe care reclamantul să îl comunice unității angajatoare.

Întâmpinarea nu a fost motivată în drept și a fost însoțită de adeverința nr. 25/18.04.2013 privind veniturile obținute (fila 22).

La solicitarea instanței, . a depus dovada veniturilor obținute de către pârâtă (fila 30).

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu acte, potrivit dispozițiilor art. 258 C..

Analizând înscrisurile dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin sentința civilă nr. 5590/12.10.2007, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, instanța a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între reclamant și pârâtă, minorul S. A. E., născut la data de 09.10.2001 fiind încredințat spre creștere și educare reclamantului, iar pârâta a fost obligată să achite pensie de întreținere în favoarea minorului S. A. E., în cuantum de 25% din veniturile lunare încasate de reclamantă la ..

Ca urmare a faptului că pârâtei i s-a născut un al doilea copil, S. A. C., aceasta a solicitat reducerea cuantumului pensiei de întreținere stabilit, iar prin decizia civilă nr. 63/30.01.2012 a Tribunalului B., pronunțată în dosarul nr._/200/2011, aceasta a fost obligată la plata sumei de 150 lei lunar, cu titlu de pensie de întreținere, Tribunalul apreciind că minorul A. E. să primească 18,5% din indemnizația pe care pârâta o realiza la acel moment, aceasta fiind în concediul pentru creșterea copilului de până la doi ani.

La acest moment, pârâta și-a reluat activitatea la ., începând cu luna decembrie 2012, astfel după cum rezultă din Adeverința nr. 25/18.04.2013, iar în condițiile în care prin ultima hotărâre menționată s-a dispus asupra pensiei datorate, fiind stabilit un cuantum fix, se impune recalcularea acestuia, în funcție de veniturile obținute.

Art. 531 al. 1 NCC, arată că dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.

Conform sentinței civile menționate, la momentul pronunțării acestei hotărâri, au fost avute în vedere veniturile pârâtului la momentul pronunțării hotărârii.

Așa după cum rezultă din adeverința nr. 25/18.04.2013, emisă de ., la acest moment, pârâta realizează venituri, nemaifiind justificată raportarea la cuantumul indemnizației primită pentru creșterea copilului de până la doi ani.

Potrivit dispozițiilor art. 513 N.C.C., obligația de întreținere există numai între persoanele prevăzute de lege. Ea se datorează numai dacă sunt întrunite condițiile cerute de lege.

Potrivit art. 487 N.C.C., părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia.

Art. 499 N.C.C. stabilește în al. 1 că tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională, iar al. 4 arată că în caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.

N.C.C., arată în art. 521 al. 1 că minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri, instituind astfel o prezumție a stării sale de nevoie.

Instanța reține că în cauză nu s-a făcut dovada că minorul ar avea bunuri proprii care ar putea fi valorificate, iar pârâta n-ar putea presta întreținerea fără a-și primejdui propria sa existență, astfel încât instanța de tutelă să încuviințeze ca întreținerea să se asigure prin valorificarea bunurilor pe care acesta le-ar avea, cu excepția celor de strictă necesitate.

Art. 529 N.C.C. arată că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.

Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.

Cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat.

Conform actelor existente în dosar, pârâta mai are în întreținere un copil minor, respectiv, pe S. A. C., născut la data de 20.12.2010. D. urmare, având în vedere prevederile legale menționate, cuantumul întreținerii este de 1/3 din venitul net lunar al celui obligat, pentru ambii minori.

Potrivit adeverinței de venituri nr. 25/18.04.2013, emisă de .., pârâta obține un salariu net care variază de la suma de 1102 lei, la 1.268 lei, iar treimea reținută de către instanță se va raporta la valoarea acestui salariu.

Contrar opiniei Tribunalului, instanța apreciază că principiul egalității șanselor și nediscriminării, stabilit de prevederile art. 6, al. 1, lit. b din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, trebuie să primeze în toate hotărârile care privesc minorii, iar în virtutea acestui principiu apreciază că ambii minori trebuie să beneficieze, ÎN MOD EGAL de treimea legală stabilită de art. 529 NCC. D. urmare, pensia de întreținere datorată de către pârâtă în favoarea minorului este de 1/6 din venituri, reprezentând jumătate din treimea legală stabilită, instanța oprindu-se la cota procentuală, deoarece cota fixă, se indexează de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației, potrivit dispozițiilor art. 531 al. 2 CC, fapt care ar putea pune în timp pârâta într-o evidentă imposibilitate de plată, deoarece salariul acesteia nu se indexează trimestrial.

Având în vedere aceste motive, instanța va admite cererea privind „majorare pensie”, și va dispune obliga pârâta să achite pensie de întreținere în favoarea minorului S. A. E., în cuantum de 1/6 din veniturile pe care aceasta le obține în calitate de angajat la ., începând cu data introducerii cererii (28.03.2013) și până la majoratul minorului.

În ceea ce privește solicitările reclamantului privind înființarea popririi asupra veniturilor nete realizate de către pârâtă pentru 20 % din acestea, iar pe viitor, indiferent de locul de muncă să îi fie oprit același procent, dar și transmiterea către terțele angajatoare hotărârea, ori de câte ori pârâta își schimbă locul de muncă, pentru a nu mai genera pe viitor alte acțiuni civile, instanța le va respinge, pentru următoarele considerente.

În primul rând, cuantumul de 20% nu este cel asupra căruia instanța a arătat că se cuvine minorului, prin raportare la prevederile legale sus menționate, iar transmiterea către unitatea angajatoare a hotărârii pronunțate se face oricum, din oficiu, aceasta fiind executorie de drept, potrivit dispozițiilor art. 448 pct. 4 C..

În al doilea rând, transmiterea către terțele angajatoare a hotărârii, ori de câte ori pârâta își schimbă locul de muncă este imposibil de realizat și, oricum, nu este în competența instanței de judecată, aceasta realizându-se conform dispozițiilor art. 785 C., în acest caz, terțul poprit trimițând actele în baza cărora s-a înființat poprirea, noii unități angajatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea înregistrată sub nr._, având ca obiect „pensie de întreținere – recalculare”, formulată de reclamantul S. A., domiciliat în mun. B., . 6, ., jud. B., în calitate de reprezentant legal al minorului S. A. E., în contradictoriu cu pârâta S. R. M., domiciliată în com. Gălbinași, ..

Obligă pârâta să achite pensie de întreținere în favoarea minorului S. A. E., în cuantum de 1/6 din veniturile pe care aceasta le obține în calitate de angajat la ., începând cu data introducerii cererii (28.03.2013) și până la majoratul minorului.

Respinge restul solicitărilor ca fiind nefondate.

Executorie de drept, potrivit dispozițiilor art. 448 pct. 4 C..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Declarația de apel motivată se depune la Judecătoria B., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședința publică din data de 06.01.2014

P. GREFIER,

N. N. P. L. – S.

Red NN/Tehnored.PLS

4 ex/ 28.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 35/2014. Judecătoria BUZĂU