Plângere contravenţională. Sentința nr. 1/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 1/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 4187/200/2013

DOSAR NR. 4._

ROMANIA

JUDECATORIA B. – J. B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1.800

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 03.02.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: N. G.

GREFIER: P. L. – S.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională promovată de petenta M. A., cu domiciliul în mun. B., ., ., J. B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit petenta M. A. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, prin serviciul registratură petenta a depus un set de înscrisuri în probațiune.

Instanța de judecată, apreciind că pentru soluționarea excepția tardivității formulării plângerii invocată de intimată prin întâmpinare, se impune administrarea acelorași probe necesare soluționării fondului cauzei, în baza dispozițiilor art. 248 alin. 4 Cod pr. civ. unește excepția cu fondul.

Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza rolului activ, în conformitate cu art. 22 al. 2 C.pr.civ., instanța, în temeiul art. 255 al.1 C.pr.civ, încuviințează ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu planșa fotografică a abaterii.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin plangerea contraventionala înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 4._, din 27.02.2013, petenta M. A. a solicitat, în termen legal, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . 12 nr._/02.05.2012, prin care, in temeiul art. 8 alin. 1 si 3 din OG nr. 15/ 2002, a fost sancționată cu amenda in cuantum de 250 de lei și obligată la plata contravalorii tarifului de despagubire in cuantum de 122,49 lei, intrucat la data de 11.03.2012, la orele 00.49, pe DN 2, la km 115 + 80 m, pe raza loc. Mărăcineni, a fost depistat vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei, care circula fără a deține rovinietă valabilă. În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că prin sancțiunea aplicată au fost încălcate prevederile imperative ale art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2002 cu privire la faptul că sancțiunea a fost aplicată mai târziu de 6 luni de la săvârșirea contravenției, apreciind că aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale s-a prescris.

Pe de altă parte, petenta a arătat că rovinieta achiziționată a expirat la data de 13.02.2012, iar pe data de 08.04.2012 a reînnoit-o, contravenția fiind săvârșită pe data de 10.03.2012, dar nu din rea –credință, ci dintr-o neglijență. Astfel, față de gradul de pericol social concret al abaterii, a apreciat că se poate înlocui amenda aplicată prin procesul verbal cu sancțiunea avertismentului.

În dovedirea plângerii, petenta a depus, in fotocopii, procesul verbal de contravenție . nr._/02.05.2012, cartea sa de identitate, somația nr. 10/_ /_, rovinietele cu perioada de valabilitate 14.02.2011 – 13.02.2012 și 08.04.2012 – 07.04.2013, poliție RCA.

Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.

În drept, petentul s-a întemeiat pe dispozițiile O.G. nr. 2/ 2001.

În conformitate cu dispozițiile art. 200 C.proc.civ., cererea de chemare a fost supusă verificării și regularizări. Astfel, prin adresa emisă la data de 05.03.2013, s-a comunicat cererea de chemare în judecată intimatei.

Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca tardiv introdusă și menținerea procesului verbal de constatare a contravenției ca temeinic și legal.

Intimata a arătat că procesul verbal a fost comunicat petentei la data de 21.05.2012, iar plângerea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 27.02.2013, solicitând respingerea contestației ca tardiv introdusă.

În situația respingerii excepției invocate, intimata a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, având în vedere că petenta a fost surprinsă circulând pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă. De asemenea, a arătat că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale.

Mai mult, intimata a arătat că petenta nu a furnizat informații de natură a combate cuprinsul procesului verbal, aceasta invocând doar excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale. Ori, procesul a fost întocmit la data de 02.05.2012, în mai puțin de 6 luni de la data săvârșirii faptei contravenționale, respectiv 11.03.2012, și a fost comunicat la data de 21.05.2012, fiind îndeplinite în termen legal toate procedurile.

În drept, intimata a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002 și ale Ordinului nr. 769/2010, solicitând judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea întâmpinării, intimata a depus fotocopii de pe planșa fotografică a abaterii, certificat calificat pentru semnătura electronică și autorizație de control ale agentului constatator, precum și procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal contestat încheiat la data de 01.05.2012.

În conformitate cu dispozițiile art. 201 alin.2 C.proc. civ., prin adresa emisă la data de 22.03.2012, s-a comunicat petentei întâmpinarea, în vederea formulării răspunsului la întâmpinare.

La data de 28.03.2013 petenta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției tardivității formulării plângerii contravenționale, având în vedere că nu i-a fost comunicat în termenul legal pentru a formula plângere contravențională. De asemenea, a arătat că a formulat plângerea contravențională în momentul în care i s-a comunicat somația și titlul executoriu.

Nu în ultimul rând, având în vedere gradul de pericol social concret, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire, petenta a apreciat că se poate dispune înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.

Analizând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 al. 1 C.P.C., excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, formulată de către intimată, instanța o va respinge ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele motive:

La data de 02.05.2012, petenta M. A. a fost sancționată contravențional, fiind încheiat procesul verbal . 12 nr._/02.05.2012, în lipsa sa.

Potrivit dispozițiilor art. 31, al. 1 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Art. 26, al. 3 din O.G. nr. 2/2001, arată că în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii, iar art. 27 stabilește regula potrivit căreia comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.

Instanța constată că intimatul nu a făcut dovada că s-a încercat comunicarea direct celui sancționat, și numai în caz de refuz s-a procedat la afișarea procesului verbal. De asemenea, din cuprinsul procesului verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal, nu rezultă unde anume a fost afișat acesta, respectiv dacă afișarea s-a realizat pe ușa domiciliului contravenientului. Or, procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare nu face vorbire nici dacă contravenientul se afla la domiciliu, dar nu a vrut să primească procesul verbal, și nici nu pomenește de lipsa acestuia de la domiciliu sau despre inexistența altor persoane, care să justifice afișarea procesului verbal.

Pe de altă parte, prin decizia nr. 10/2013 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilindu-se că „modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, precum și faptul că cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.”

Or, potrivit dispozițiilor art. 330 ind. 7 C.proc.civ. dezlegările date problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la publicarea deciziei în Monitorul oficial al României, partea I, iar decizia nr. 10/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost publicată în Monitorul oficial al României, partea I la data de 23.07.2013, având putere obligatorie pentru instanță de la acea dată

Față de aceste aspecte, având în vedere că procesul verbal a fost comunicat petentei doar prin afișare, va respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată de intimată ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._/02.05.2012 ( dosar, fila 8 ), petenta M. A. a fost sancționată cu amenda in cuantum 250 de lei și obligat la plata contravalorii tarifului de despagubire in cuantum de 122,49 lei, intrucat la data de 11.03.2012, la orele 00.49, pe DN 2, la km 115 + 80 m, pe raza loc. Mărăcineni, a fost depistat vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei, care circula fără a deține rovinietă valabilă.

La data incheierii procesului verbal contestat, în ceea ce privește normele legale aplicabile, conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/ 2002 constituia contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 prevedea ca obligația contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.

Pentru vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, limitele amenzii erau de la 250 lei la 500 lei, iar tariful de despagubire este de 28 euro.

Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revenea în exclusivitate utilizatorilor români.

Art. 1 alin. 1 lit. b definea noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.

Conform art. 9 alin. 2, incepând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se putea face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se putea încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Ulterior incheierii procesului-verbal . nr._/02.05.2012, O.G. nr. 15/ 2002 a fost modificată prin Legea nr. 144/ 2012.

In acest sens, conform art. 8 alin. 1, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 a fost abrogat.

Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.

Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.

Conform art. 9 alin. 2, incepând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, în cazurile prevăzute la alin. 2, procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini; procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1.

În aceeași măsură, art. II din Legea nr. 144/2012 a prevăzut că tarifele de despăgubire, reglementate la art. 8 alin. 3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr. 144/2012, aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012 se anulează.

Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituitie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Conform art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.

In aceeasi masura, prin Decizia nr. 228/ 2007 pronuntata de Curtea Constitutionala, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 12 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.

Pentru a pronunta aceasta solutie, in considerentele deciziei s-a retinut ca sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. De asemenea, osancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.

F. de aceste dispozitii legale, instanta constata ca, prin Legea nr. 144/2012, modificandu-se O.G. nr. 15/ 2002, cu privire la contravențiile săvârșite anterior sub imperiul legii vechi, aceasta are caracterul unei legi contraventionale mai favorabile, care retroactivează.

În acest sens, pe de o parte, tariful de despăgubire nu se mai percepe, legea prevăzând expres faptul că acesta se anulează și în cazul celor aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012.

Pe de altă parte, în cazul faptelor constatate cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale pentru fapte similare. Este evident astfel, că, în situația în care, după încheierea unui astfel de act sancționator, contravenientului i s-ar mai întocmi un alt proces verbal de contravenție, acesta ar fi lovit de nulitate absolută.

În cauza de față, examinând aplicația Ecris, instanța constată că, din considerentele Sentinței civile nr. 146/ 08.01.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. 4._, în intervalul de timp de 30 de zile anterior emiterii procesului verbal . nr._/02.05.2012, petenta M. A. a mai fost sancționată prin procesul verbal . nr._/ 02.05.2012, pentru săvârșirea unei contravenții similare, cu autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ .

Or, cum, prin procesul verbal contestat, petenta a fost sanctionată în termenul de 30 de zile de la data constatării unei contravenții similare, sancționată prin alt proces verbal de contravenție, se constata ca măsurile dispuse prin intermediul său au devenit lipsite de suport legal prin efectul retroactiv al legii mai favorabile intervenite după încheierea procesului verbal de contravenție . nr._/02.05.2012, ceea ce atrage nulitatea sa și a sancțiunilor dispuse prin acesta.

F. de acest motiv de nulitate, instanta nu va mai analiza si celelalte motive de nelegalitate si netemeinicie invocate de petent prin plangerea contraventionala.

Având în vedere cele de mai sus și observând că a intervenit o lege contravențională mai favorabilă, aplicabilă faptei pentru care petentul a fost sanctionat, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/ 2001, instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal . nr._/02.05.2012 și va exonera petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei si a tarifului de despagubire de 122,49 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată excepția tardivității formulării plângerii invocată de intimată.

Admite plângerea contravențională formulată de petenta M. A., cu domiciliul în mun. B., ., ., J. B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.

Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/02.05.2012 și sancțiunile aplicate.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.02.2014.

P. GREFIER,

N. G. P. L. – S.

Red NG/Tehnored.PLS

4 ex/ 13.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1/2014. Judecătoria BUZĂU