Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 17/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 16718/200/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – SECȚIA CIVILĂ

JUDEȚUL B.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 17.11.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A.-M. IUTIȘ

GREFIER: A. E. A.

Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulate de petenta S.C. C. A. .., cu sediul în B., ., jud. B., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele: dosarul se află la primul termen de judecată, are ca obiect plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012; stadiu procesual - fond; procedura de citare este legal îndeplinită; intimata a depus întâmpinare la data de 03 octombrie 2014 (f. 31-39); petentul a formulat răspuns la întâmpinare la 16 octombrie 2014 (f. 42-44); părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În temeiul art. 131 C. proc. civ., instanța procedează la verificarea din oficiu a competenței, arătând, în raport de prevederile art. 94 pct. 4 C. proc. civ., art. 101 din O.G. nr. 15/2002, art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004 că se consideră competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

În temeiul art. 237 C. proc. civ., instanța declară deschisă cercetarea procesului.

Nemaifiind alte cereri de soluționat sau excepții de invocat, în temeiul art. 255 și art. 258 alin. (1) C. proc. civ., considerând-o admisibilă, utilă, pertinentă și concludentă, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

În temeiul art. 238 C. proc. civ., instanța de judecată estimează că cercetarea procesului se poate realiza la acest termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat și nici incidente de soluționat, instanța declară încheiată cercetarea procesului.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, instanța de judecată rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângereaînregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 7.08.2014, sub nr._, petenta S.C. C. A. .. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/11.01.2012 și a măsurilor dispuse prin acesta și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

În fapt, petenta a arătat că la data de 25.07.2014 a fost înștiințată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. că figurează în evidențe cu mai multe amenzi contravenționale, motiv pentru care a solicitat eliberarea unor copii de pe procesele-verbale de contravenție, care i-au fost transmise la data de 30.07.2014.

Mai departe, petenta a arătat că la data de 13.07.2011, ora 8:38, pe DN2 km155 + 80m, în localitatea Mărăcineni, jud. B., a circulat cu autotutirmul cu număr de înmatriculare_ fără a deține rovinietă valabilă. În continuare, petenta a menționat faptul că la data de 3.08.2011, urmare a finalizării contractului de leasing, autoturismul a trecut în proprietatea sa și a fost înmatriculat cu numărul_ .

Petenta a subliniat că procesul-verbal a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor privitoare la semnătura agentului constatator. Astfel, a arătat petenta că procesul-verbal a fost generat și semnat electronic, în conformitate cu prevederile Legii nr. 455/2001, ce asimilează înscrisul în formă electronică celui sub semnătură privată, caracteristic acestuia fiind faptul că este întocmit și semnat de părți, fără intervenția unui organ de stat.

Petenta a arătat că procesul-verbal de contravenție constituie un act autentic, semnat de o autoritate publică, fiind astfel necesară semnătura olografă a agentului constatator.

Mai mult, petenta a invocat prevederile Legii nr. 144/2012, potrivit căreia conducătorii auto care circulă fără rovinietă vor fi sancționați doar cu amendă, iar tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii se anulează.

De asemenea, petenta a arătat că, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 15/2002, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1). În acest sens, a arătat petenta că fapta a fost constatată la data de 13.07.2011, iar procesul-verbal a fost întocmit la data de 11.01.2012, motiv care atrage nulitatea procesului-verbal de contravenție.

A mai învederat petenta că fapta prezintă pericol social redus și că a manifestat bună-credință în ceea ce privește achitarea taxelor de drum.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002, precum și cele ale Legii nr. 455/2001.

În dovedirea plângerii, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei următoarele documente, în copie semnată și certificată pentru conformitate cu originalul: procesul-verbal de constatare a contravenției contestat, dovadă înlocuitoare a certificatului de înmatriculare, certificat de înmatriculare, roviniete, adresa nr._/30.07.2014 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..

Plângerea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei, conform art. 19 din O.U.G. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, după cum rezultă din chitanța . nr._/7.08.2014, depusă la fila 3 din dosar.

Petentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În termen legal, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, iar pe fond a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de contravenție ca fiind temeinic și legal.

În ceea ce privește excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, intimata a arătat că procesul-verbal a fost comunicat la data de 1.02.2012, iar plângerea a fost înregistrată pe rolul instanței în anul 2014, peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001.

Intimata a arătat că procesul-verbal întocmit îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002 și O.G. nr. 2/2001, constatarea contravenției fiind realizată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor.

În ceea ce privește susținerea petentei privitoare la lipsa semnăturii agentului constatator, intimata a arătat că semnătura electronică este o formă digitală a semnăturii olografe, având aceeași aplicabilitate ca aceasta din urmă, neexistând o dispoziție legală care să interzică aplicarea semnăturii electronice pe înscrisuri autentice.

De asemenea, a arătat intimata, că O.G. nr. 2/2001 nu distinge ce fel de semnătură se aplică pe procesele-verbale de constatare a contravenției.

Mai departe, intimata a subliniat că pe numele petentei s-au întocmit peste 70 de procese-verbale pentru circulația pe drumurile publice fără deținerea rovinietei valabile, ceea ce demonstrează o persistență contravențională reală, anularea procesului-verbal nefiind oportună în acest context.

În drept, intimata a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Normele metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

Intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. În acest sens, a depus la dosarul cauzei, în copie, certificat calificat, dovada comunicării procesului-verbal, planșa foto, listă cu procesele-verbale întocmite de intimată pe numele petentului.

Intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Petentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat apărările din cuprinsul plângerii contravenționale.

La termenul de judecată din data de 17.11.2014, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri. De asemenea, instanța a administrat, conform legii, probele încuviințate.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/11.01.2012, încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 250 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) și sancționate de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, în data de 13.07.2011, ora 08:38, autovehiculul cu număr de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat pe DN 2 km115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă. Totodată, în temeiul art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, petenta a fost obligată la plata echivalentului în lei al sumei de 28 euro (120,34 lei) reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.

În ceea ce privește excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de intimată prin întâmpinare, instanța urmează a o respinge ca neîntemeiată. Astfel, văzând decizia nr. 10/2013 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța constată că procesul-verbal nu a fost comunicat în mod legal petentei, ci prin afișare, în condițiile în care această modalitate de comunicare este subsidiară celei prin poștă, cu confirmare de primire. Pentru aceste motive, instanța apreciază că termenul de formulare a plângerii contravenționale nu a început să curgă, motiv pentru care va respinge, ca neîntemeiată, excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de intimată prin întâmpinare.

Potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare (în forma de la data săvârșirii presupusei contravenții), fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin. (2), în Anexa nr. 2, de la 250 lei la 500 lei. Potrivit art. 8 alin. (3), contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, o sumă stabilită potrivit Anexei nr. 4, pentru vehiculele de tip A fiind prevăzut un tarif de despăgubire în cuantum de 28 de euro.

Potrivit art. 7 din O.G. nr. 15/2002, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români. Art. 1 lit. b) din același act normativ definește utilizatorii români ca fiind persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.

Mai departe, verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura electronică a agentului constatator.

În ceea ce privește apărarea petentei privitoare la lipsa semnăturii agentului constatator, în sensul că semnătura electronică nu poate suplini lipsa semnăturii olografe, instanța o apreciază ca neîntemeiată, întrucât procesul-verbal a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică și H.G. nr. 1259/2001, fiind îndeplinită astfel condiția semnării procesului-verbal.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 455/2001, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată. De asemenea, prevederile O.G. nr. 2/2001 nu fac nicio distincție în privința modalității de aplicare a semnăturii și, de vreme ce semnătura aplicată este recunoscută de lege, criticile petentei sunt neîntemeiate.

De asemenea, în ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța constată că fapta a fost corect descrisă de agentul constatator, săvârșirea acesteia în modalitatea descrisă fiind, de altfel, recunoscută de petentă.

Cu toate acestea, instanța arată că între data săvârșirii presupusei contravenții și data soluționării prezentei cauze, actul normativ care prevede și sancționează contravenția - O.G. nr. 15/24.01.2002 - a suferit modificări și completări prin Legea nr. 144/23.07.2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 509/24.07.2012.

Ca urmare a modificării O.G. nr. 15/2002 prin Legea nr. 144/2012, fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, conform art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, în forma actualizată.

Potrivit art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Principiul constituțional al aplicării legii contravenționale mai favorabile a fost transpus în O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, care în art. 12 alin. (2) prevede că dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; în cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.

Din analiza comparativă a textelor legale mai sus menționate, instanța constată că legea contravențională mai favorabilă petentului este cea în vigoare la momentul pronunțării hotărârii, întrucât prevede posibilitatea sancționării petentei o singura dată în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției.

Din înscrisul depus de intimată la dosar ca urmare a solicitării instanței (fila 34), reiese faptul că procesul-verbal ce face obiectul prezentei cauze, respectiv . nr._/11.01.2012 este ulterior procesului-verbal R12 nr._/11.01.2012, nefiind astfel respectate dispozițiile legale prevăzute de art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, modificată conform Legii nr. 144/2012.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept anterior expuse, instanța va admite plângerea contravențională și va anula procesul-verbal de contravenție . nr._/11.02.2012 întocmit de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică.

Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanța hotărăște nu numai asupra sancțiunii (amenda), ci și asupra despăgubirii menționate în procesul-verbal și al cărei cuantum a fost stabilit prin înștiințarea de plată.

Ca o consecință a anulării procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța va exonera petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei și va înlătura obligația de plată a tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro (120,34 lei) stabilită prin procesul-verbal . nr._/11.02.2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de intimată prin întâmpinare.

Admite plângerea contravențională formulată de petenta S.C. C. A. .., CUI RO5335350, cu sediul în B., ., jud. B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN, CUI_, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012, încheiat de intimată.

Exonerează petenta de plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei și de obligația de plată a contravalorii tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.11.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A.-M. IUTIȘ A. E. A.

Red./tehnored. I.A.M.

4 ex./10.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria BUZĂU