Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 14/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 7361/200/2013
DOSAR NR. 7._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 14.128
ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN DATA DE: 15.09.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – N. N.
GREFIER – P. L. – S.
Pe rol fiind judecarea acțiunii comerciale având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic, formulată de reclamantul A. P., cu domiciliul în mun. București, .. 123- 133, sector 4, cu domiciliul ales la Cabinet de avocat P. – M. E., cu sediul în mun. B., ., ., în contradictoriu cu pârâta L. L., cu domiciliul în oraș M., ., ., ., jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit reclamantul A. P., reprezentat de avocat P. – M. E., și pârâta L. L..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită.
Având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în probațiune.
Reclamantul A. P., prin avocat, având cuvântul în probațiune, solicită încuviințarea probelor cu înscrisurilor aflate la dosarul cauzei și proba testimonială cu martorul D. M., ce a fost prezent la încheierea contractului de vânzare – cumpărare și la momentul predării prețului convenit.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.254 alin.1, art. 255 alin.1 și art. 258 alin.1 C.proc.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei. În ceea ce privește proba testimonială, instanța, în virtutea dispozițiilor art. 270 C.proc.civ., o respinge ca nefiind utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul A. P., prin avocat, având cuvântul pe fond, solicită admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată. Totodată, precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08.05.2013 sub număr unic de dosar_, reclamantul A. P. a chemat în judecată pe pârâta L. L., solicitând instanței se constate intervenită vânzarea cumpărarea și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la suprafața de 2800 mp, teren vie, situat în extravilanul com. B., ., în T 85, punctul „Nisipuri”.
În motivare, reclamantul arată că la data de 13.10.2006 a încheiat cu pârâta o înțelegere de a cumpăra terenul în suprafață de 2800 mp, teren vie, situat în extravilanul ., în T 85, punctul „Nisipuri”, proprietatea pârâtei, pentru suma de 500 lei.
Terenul a fost dobândit prin moștenire de la bunicul său L. C., conform certificatului de moștenitor cu partaj succesoral nr. 213/29.11.2001 în dosarul nr. 230/2001 al BNP L. Sinica, inițial terenul fiind dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, conform TP nr._/43 din 30.08.1996 eliberat de Comisia Județeană B. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Mai arată că a confirmat vânzarea cumpărarea și prin promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare autentificată sub nr. 2240/13.10.2006 la BNP L. Sinica și L. D., că a intrat în stăpânirea efectivă a terenului chiar de la data întocmirii actului sub semnătură privată, situație care se menține și în prezent.
De asemenea, arată că s-au înțeles să se prezinte la un N. Public în vederea încheierii actului în formă autentică, până la data de 31.05.2007, dar pârâta nu a respectat această obligație.
De asemenea, arată că a încercat soluționarea în mod amabil a problemei, invitând pârâta la mediere, fără însă ca aceasta să se prezinte, motiv pentru care a sesizat instanța de judecată.
Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 942, 969 și 1073 – 1077 CC și a fost timbrată cu taxă de timbru de 57,04 lei și timbru judiciar de 3 lei.
Odată cu cererea s-a depus, în copie conformă cu originalul, CI reclamant (fila 6), certificatul de sarcini nr._/26.04.2013 (fila 7), promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare autentificată sub nr. 2240/13.10.2006 (fila 8 – 9), TP nr._/43 din 30.08.1996, eliberat pe numele L. I. C. (fila 10), certificatul de moștenitor cu partaj succesoral nr. 213/29.11.2001 eliberat de BNP L. Sinica (fila 11), certificat de atestare fiscală (fila 12), proces verbal de conciliere (fila 13), confirmare de primire (fila 13), invitație la mediere (fila 14).
Fiind legal citată, în faza de regularizarea cererii, potrivit dispozițiilor art. 200 C., pârâta nu a depus întâmpinare.
La termenul din data de 28.04.2014, reprezentantul reclamantului a arătat că din verificările efectuate pârâta locuiește în com. B., ., solicitând citarea în acel loc. instanța a dispus verificarea, de asemenea, în DEPABD a adresei de domiciliu a pârâtei, confirmându-se astfel susținerile apărătorului reclamantului, însă aceasta poartă la acest moment numele de T..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Având în vedere că la data pronunțării prezentei hotărâri, a intrat în vigoare Legea nr. 287/2009, (Noul Cod Civil), instanța apreciază că în cauză, aplicabile sunt prevederile vechiului Cod civil, denumit în continuare Codul Civil 1864, și legile proprietății în vigoare la acel moment, pentru următoarele argumente:
Prevederile tranzitorii cuprinse în noul cod civil și în Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare, stabilesc în art. 6, al. 1, din N.C.C., principiul potrivit căruia, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă.
Principiul neretroactivitatii legii civile noi, înseamna ca aceasta se aplică numai situatiilor care se ivesc în practică după ., iar nu si situatiilor anterioare, trecutul scăpând aplicării legii noi.
De asemenea, alin. 3, arata ca actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispozițiilor legii noi.
Rezultă că toate cauzele de nulitate sau anulabilitate, sau ineficacitate a actelor juridice încheiate anterior intrarii în vigoare a N.C.C., sunt prevazute de legea în vigoare la data încheierii acestora, iar analiza acestor cauze se va putea efectua numai prin raportare la aceste prevederi. Nu are relevanta daca N.C.C. introduce sau suprima o cauza de nulitate.
Art. 3, din LPA, arată că actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
Art. 4 LPA, arata ca la data intrarii in vigoare a C.C., actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cause de ineficacitate, prevazute de C.C. 1864, precum si de alte acte normative, rămân supuse dispozitiilor legii vechi, neputand fi considerate valabile ori, dupa caz, eficace potrivit C.C. sau prezentei legi.
Față de aceste prevederi, instanța va analiza cererea, prin raportare la legea in vigoare la data incheierii acestora, care este Codul Civil 1864.
La data de 13.10.2006, părțile au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2240 la BNPA L. Sinica și L. D., prin care pârâta L. L. a promis vânzarea către reclamant a suprafeței de 2800 mp, teren vie, situat în extravilanul com. B., ., în T 85, punctul „Nisipuri”.
Terenul a fost dobândit de promitenta vânzătoare în calitate de moștenitor al def. L. C., astfel după cum rezultă din certificatul de moștenitor cu partaj succesoral nr. 213/29.11.2001 eliberat de BNP L. Sinica. Potrivit_/43 din 30.08.1996 eliberat de Comisia Județeană B. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, defunctului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza legilor fondului funciar, pârâtei revenindu-i suprafața de teren în litigiu, conform certificatului de moștenitor menționat.
Potrivit prevederilor art. 2, al. 1, din Titlul X – Circulația juridică a terenurilor, din Legea nr. 247/2005, terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.
Art. 5, al. 2, din același Titlu X, arată că în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.
Instanța reține că actul încheiat între părți a generat în sarcina acestora o obligație de a face, respectiv de a perfecta în viitor contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, care este obligatoriu ad validitatem, astfel cum arătam.
Prevederile art. 5, al. 2 din Titlul X reprezintă aplicarea specială în cazul încheierii unui antecontract cu privire la un teren, a regulilor generale prevăzute de art. 1073 și 1077 C.C. 1864, care prevăd faptul că vânzătorul, creditor în sensul textului de lege, are dreptul la a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar în cazul contrar, poate fi autorizat să o aducă el la îndeplinire.
Conform clauzelor contractuale, actul de vânzare cumpărare în formă autentică pentru terenul menționat anterior, trebuia să se perfecteze până la data de 31.05.2007.
Constantă practicii judiciare în materie, instanța reține că reclamantul și-a îndeplinit toate obligațiile asumate prin promisiunea de vânzare sau antecontract, fiind consemnat faptul că a achitat integral, la data semnării antecontractului, suma de 500 lei, cu titlu de preț al vânzării.
Potrivit certificatului nr._/26.04.2013, emis de OCPI B., terenul în suprafață totală de 2.800 mp, teren vie, situat în extravilanul com. B., ., în T 85, punctul „Nisipuri”, pe numele L. C., nu figurează cu sarcini din anul 1969 și până în prezent, iar certificatul fiscal emis de Primăria . momentul emiterii că pentru acest teren nu existau datorii la bugetul local.
Având în vedere cele de mai sus, dar și faptul că transmisiunea între vii a terenurilor se poate face numai prin act autentic, instanța va admite cererea formulată ca fiind întemeiată și va constata având caracter autentic vânzarea intervenită între părți cu privire la suprafața de 2800 mp, teren vie, situat în extravilanul com. B., ., în T 85, punctul „Nisipuri”.
Prezenta hotărâre constituie titlu de proprietate pentru reclamant și va fi comunicată organului fiscal competent, pentru luare în evidență, după rămânerea definitivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea înregistrată sub număr unic_, formulată de reclamantul A. P., domiciliat în mun. București, .. 123 – 133, sector 4 și sediul procesual ales în mun. B., . 3, ., la C.Av. P. M. E., în contradictoriu cu pârâta T. (L.) L., domiciliată în oraș M., ., ., ..
Constată având caracter autentic vânzarea intervenită între părți cu privire la suprafața de 2800 mp, teren vie, situat în extravilanul com. B., ., în T 85, punctul „Nisipuri”.
Prezenta hotărâre constituie titlu de proprietate pentru reclamant și va fi comunicată organului fiscal competent, pentru luare în evidență, după rămânerea definitivă.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Declarația de apel motivată se va depune la Judecătoria B., sub sancțiunea anulării.
Pronunțată în ședința publică din 15.09.2014.
P.,GREFIER,
N. N. P. L. - S.
Red NN/Tehnored. PLS
4 ex/ 03.10.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 07/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1496/2014.... → |
|---|








