Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 4782/200/2014
DOSAR NR. 4._
ROMANIA
JUDECATORIA B. – J. B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 17.696
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 27.10.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: N. N.
GREFIER: P. L. – S.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională promovată de petenta S.C. T. R. E. S.R.L., cu sediul în com. Vadu Pașii, ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IALOMIȚA, cu sediul în mun.Slobozia, ..13-15, jud. Ialomița.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit petenta S.C. T. R. E. S.R.L., reprezentată de avocat B. A., conform împuternicirii avocațiale . nr._/2014, și intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IALOMIȚA.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, cererea este legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 de lei, prin chitanța . nr._(88)/26.02.2014, fiind supusă verificări și regularizării, în conformitate cu dispozițiile art. 200 C.proc.civ.
La interpelarea instanței, apărătorul petentei arată că locul contravenției a fost în localitatea Ciochina.
Având în vedere că prin întâmpinarea depusă, intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IALOMIȚA a invocat excepția de necompetență a Judecătoriei B., acordă cuvântul în aceste sens.
Petenta S.C. T. R. E. S.R.L., prin avocat, având cuvântul pe excepția de necompetență teritorială, apreciază că Judecătoria B. este competentă a soluționa prezenta plângere, având în vedere dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2003, coroborate cu dispozițiile art. 10 ind. 1 din O.G. nr. 15/2002, potrivit cărora instanța competentă a soluționa plângerea este instanța de la sediul petentei.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin. 1 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 94 pct.4 C. proc. civ și teritorial în temeiul art. 10 ind. 1 din OG nr. 15/2002.
Apărătorul petentei depune la dosarul cauzei adresa nr. 45.696/13.08.2014, emisă de către C.N.A.D.N.R., cu privire la rovinietele achiziționate.
La interpelarea instanței, apărătorul petentei arată că nu a mai fost sancționată anterior.
Având în vedere că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în probațiune.
Petenta S.C. T. R. E. S.R.L., prin avocat, având cuvântul în probațiune, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a probei testimonială cu un martor, pentru a dovedi situația de fapt, în sensul că nu s-a putut achiziționa rovinietă cu cardul la stația Peco, deplasându-se până la următoarea stație unde a putut fi efectuată plata cu cardul.
Instanța, în temeiul art. 258 alin.1 C.proc.civ, cu raportare la dispozițiile art.254 alin.1, coroborate cu prevederile art. 255 alin.1 C.proc.civ. încuviințează ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar, atât pentru petentă, cât și pentru intimat. În ceea ce privește proba testimonială cu un martor, instanța o respinge ca nefiind utilă cauzei, având în vedere că prin plângerea formulată petenta a recunoscut că nu avea rovinietă la momentul sancționării sale.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Petenta S.C. T. R. E. S.R.L., prin avocat, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal. În subsidiar, apărătorul petentei solicită înlocuirea amenzii, cu sancțiunea avertismentului, având în vedere că a deținut atât înainte, cât și ulterior săvârșirii faptei contravenționale rovinietă. Totodată, învederează că n u solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 27.02.2014 petenta . SRL a formulat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._/12.02.2014, solicitând anularea procesului verbal, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii cu avertisment.
În motivare se arată că a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 4500 lei, în conformitate cu prevederile art. 8 al. 2 din OG nr. 15/2002.
Invocă nulitatea procesului verbal sub aspectul (ne)respectării dispozițiilor art. 1, 16 și 17 din OG nr. 2/2001 prin neînscrierea tuturor mențiunilor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității procesului verbal, dispoziții în raport de care petenta beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Se mai arată că procesul verbal nu poate, prin el însuși să facă dovada existenței acestei contravenții și nu are obligația să își dovedească nevinovăția, sarcina probei revenind agentului constatator.
De asemenea, invocă nulitatea procesului verbal pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 16 pct. 6 din OG nr. 2/2001, apreciind că lipsesc datele de identificare ale reprezentantului legal, mențiune prevăzută de lege sub sancțiunea nulității.
Referitor la situația de fapt, arată că sancțiunea aplicată este greșită, deoarece, la nivelul societății se achiziționează rovinietă cu valabilitate pentru o zi, în raport de cursele efectuate. Deși șoferul a ajuns la timp în Slobozia, de unde urma să achiziționeze noua rovinietă, oprind la Petrom, i s-a spus că nu funcționează aparatul de carduri. În aceste condiții, singura posibilitate de a achiziționa o nouă rovinietă era în localitatea unde exista cea mai apropiată stație peco, respectiv, în Căzănești, la aproximativ 20 km distanță.
Precizează că a fost oprit în localitatea Ciochina și deși a explicat că fapta nu îi este imputabilă, s-a dispus aplicarea sancțiunii contravenționale.
Arată că răspunderea contravențională este individuală și personală, iar în speță, ansamblul a fost oprit în trafic în interiorul localității pe un sector de drum național, în interiorul localității, unde tariful de utilizare nu se aplică.
În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertisment.
Plângerea nu a fost motivată în drept și a fost timbrată cu taxă de timbru de 20 lei.
Odată cu plângerea, petenta a depus în copie conform cu originalul de pe CI S. S. (fila 7), procesul verbal de contravenție ., nr._/12.02.2014 (fila 8), plic comunicare (fila 9), chitanțe rovinietă (fila 10 - 13), certificat de competență profesională pentru transport rutier de marfă (fila 14).
Fiindu-i comunicată plângerea, după efectuarea regularizării acesteia, potrivit dispozițiilor art. 200 C., intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a depus întâmpinare, prin care a apreciat că este competentă în cauză să judece plângerea, Judecătoria Slobozia, deoarece fapta a fost constatată în localitatea Ciochina, jud. Ialomița.
Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 205 C. și a fost însoțită de copia procesului verbal contestat (fila 20), raportul agentului constatator FN din 28.06.2014 (fila 21).
Prin răspunsul la întâmpinare depus în cauză, petenta a arătat că în ceea ce privește competența teritorială, aceasta se stabilește potrivit dispozițiilor art. III din Legea nr. 2/2013, coroborat cu art. 10 ind. 1 din OG nr. 15/2002, potrivit cărora, instanța competentă a soluționa prezenta plângere este instanța de la domiciliul/sediul petentului, în speță, Judecătoria B..
Sub aspect probatoriu, în temeiul art. 258 C.P.C. instanța a încuviințat pentru părți proba cu acte.
Analizând cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 al. 1 C., excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., invocată de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, instanța reține următoarele:
La data de 12.02.2014 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul intimatului Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, procesul verbal de contravenție ., nr._/12.02.2014, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 12.02.2014, în localitatea Ciochina, jud. Ialomița, autotractorul marca M., cu nr._ și semiremorca BZ 06 Rai, aparținând petentei . SRL, circulau fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatorului, sancțiunea amenzii în cuantum de 4500 lei.
Ordonanța nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, stabilește ca regulă generală, faptul că plângerea (contravențională) se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția (art. 32 al. 1), controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare fiind de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1) – (art. 32 al. 2).
Această regulă se aplică în toate cazurile în care legea specială care are în cuprinsul ei norme care sancționează fapte apreciate ca fiind contravenții.
Prin excepție însă, prin voința legiuitorului, în art. 10 ind. 1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, se arată că prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.
Or, în cauză, sediul contravenientului este în .. B., localitatea aflată în raza de competență teritorială a Judecătoriei B., așa după cum H.G. nr. 337/2003 o prevede.
Față de prevederile legale menționate, instanța va respinge excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., invocată de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, ca fiind nefondată.
Pe fondul cauzei, instanța va reține că începând cu data de 1 iulie 2002 s-a introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, denumit în continuare tarif de utilizare, aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Tariful de utilizare se aplică pe rețeaua de drumuri naționale din România, definită la art. 1 alin. 1 lit. d) – (drumurile de interes național definite conform art. 6 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare), cu excepția sectoarelor de drum pentru care se vor aplica tarife de concesiune.
Sectoarele de drum pentru utilizarea cărora se vor percepe tarife de concesiune și care vor fi exceptate de la plata tarifului de utilizare vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Analizând excepțiile invocate de către petentă, prin plângerea formulată, referitoare la legalitatea procesului verbal contestat, instanța le va respinge, pentru următoarele considerente.
În ceea ce privește „nulitatea procesului verbal sub aspectul (ne)respectării dispozițiilor art. 1, 16 și 17 din OG nr. 2/2001 prin neînscrierea tuturor mențiunilor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității procesului verbal, dispoziții în raport de care petenta beneficiază de prezumția de nevinovăție”, instanța constată că aceasta este ambiguu formulată, nefiind arătat, în concret care anume dintre „mențiunile” apreciate ca fiind obligatorii de către petentă, lipsesc din procesul verbal, mai ales că art. 1 stabilește scopul legii contravenționale și dă și definiția legală a faptei contravenționale, în timp ce art. 16 al. 1 din OG nr. 2/2001, arată mențiunile care trebuiesc cuprinse în mod obligatoriu în procesul verbal de contravenție.
În acord cu practica judiciară în materie, instanța apreciază că nu orice lipsuri prevăzute de art. 16 al. 1 don OG nr. 2/2001, atrage nulitatea absolută a procesului verbal, cazurile de nulitate absolută fiind prevăzute în art. 17 din același act normativ, respectiv, pentru lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, nulitatea putând fi constatată și din oficiu.
Orice alte lipsuri, inclusiv neindicarea numelui reprezentantului petentei, nu sunt de natură de a atrage decât, cel mult, nulitatea relativă a procesului verbal, nulitate care trebuie însă invocată, potrivit dispozițiilor art. 178 al. 2 C., numai de partea interesată și numai dacă neregularitatea nu a fost provocată de propria faptă.
Or, în cauză, prepusul șofer al petentei, în calitate de persoană care era verificată, avea obligația prevăzută de lege de a furniza agentului constatator toate datele necesare încheierii procesului verbal cu toate mențiunile prevăzute de lege, obligație prevăzută de art. 18 din OG nr. 2/2001.
D. urmare, lipsa mențiunilor referitoare la neindicarea numelui reprezentantului societății este datorată în primul rând, faptei propriului prepus, iar nu agentului constatator.
Instanța va respinge și susținerea potrivit căreia, petenta nu ar fi datorat rovinietă, deoarece a fost oprit în interiorul localității Ciochina și nu datora achitarea acesteia. Este evident că de la B., până în localitatea respectivă, complexul autotractor și remorcă AU FOLOSIT rețeaua de drumuri naționale din România, pentru care DATORA achitarea tarifului de utilizare.
Cu referire la procesul-verbal de contravenție instanța reține că acesta a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind implementată în Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.
Având în vedere analiza dată de Curte contravenției, în cauza Ozturk vs. Germania, potrivit căreia, contravenția, intră în materia acuzațiilor în materie penală, având în vedere clasificarea faptei, potrivit dreptului național, natura faptei incriminate și natura și gravitatea sancțiunii, instanța apreciază că garanțiile procedurale prevăzute de art. 6, par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora orice persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni, este prezumată nevinovată până ca vinovăția sa este stabilită, sunt pe deplin aplicabile. Criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunțată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56)
Prezumția de nevinovăție privește și sarcina probei.
În exercitarea dreptului său la apărare, petenta trebuie, potrivit prevederilor art. 249 C.P.C., să-și probeze pretențiile și apărările, această procedură fiind conformă practicii Curții, care a arătat în cauza Salabiaku vs. Franța, în care s-a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, de vreme ce în fiecare sistem de drept sau de fapt, pe care Convenția nu le interzice în principiu, atâta timp cât statele respectă anumite limite și nu încalcă drepturile apărării.
Instanța reține că O.G. nr. 2/2001 nu conține reguli exprese privind administrarea probelor.
În acest sens, instanța, analizând conținutul procesului verbal contestat de petent, constată faptul că acesta întrunește condițiile de formă impuse de dispozițiile art. 19 și cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 2/ 2001, nefiind afectat de vreo cauză de nulitate absolută. Cauzele de nulitate invocate de către petentă sunt și rămân unele de nulitate relativă, care este dublu condiționate, atât din punct de vedere al termenului în care acestea pot fi invocate, dar și de existența unei vătămări probate. În cauză, petenta nu a făcut dovada unei vătămări reale datorate motivelor invocate.
Din interpretarea prevederilor O.G. nr. 2/2001 rezultă că procesul verbal de contravenție contestat se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, revenindu-i petentului sarcina dovedirii contrariului. Astfel, acesta face dovada asupra situației de fapt reținute și asupra încadrării în drept a faptelor, până la proba contrară ce incumbă petentului, aspect care nu poate contrar intereselor acestuia, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului său la apărare.
Prin urmare, doar constatările făcute personal de către agentul constatator inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege. Rezultă deci că cel care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe nelegalitatea sau netemeinicia lui, răsturnând deci prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.
Pe fond, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 7 din O.G. nr. 15/2002, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Termenul de utilizator este descris în art. 1, al. 1, lit. b din O.G. nr. 15/2002, potrivit căruia, prin utilizator se înțelege persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.
Din dispozițiile legale menționate, rezultă că obligația de achitare a rovinietei aparținea proprietarului autovehiculului.
Prin urmare, contestatoarea avea obligația să dețină rovinietă valabilă, la data de 12.02.2014.
Instanța reține că petenta a reușit să facă dovada unui comportament corect înainte și după sancționarea sa, (aspect rezultat din verificarea dovezilor privind achiziționarea rovinietei), dar nu a făcut dovada că la data de 12.02.2014 avea rovinietă valabilă, aspect, de altfel, recunoscut de către aceasta, nefiind astfel răsturnată prezumția de nevinovăție prevăzută de art. 6 din CEDO. Ca și element de circumstanțiere, reține că pentru acea zi, s-a achiziționat rovinieta pentru ziua în curs.
Relativ la individualizarea sancțiunii aplicate de către intimată, instanța reține următoarele:
Art. 5 alin. 5 al O.G. nr. 2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Art. 7, al. 3 din O.G. nr. 2/2001, stabilește că avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
De asemenea, instanța de judecată, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, administrează probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Astfel, instanța consideră că sancțiunea aplicată de către intimată nu respectă principiul proporționalității cu fapta săvârșită.
Instanța reține că aplicarea sancțiunii „avertismentului” este o măsură suficientă atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru atenționarea petentei cu privire la conduita sa viitoare, fiind atins și scopul educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale.
În sprijinul celor reținute mai sus, instanța constată că petenta a recunoscut fapta comisă, așa cum rezultă din plângerea contravențională, a făcut dovada unui comportament corect înainte și după sancționarea sa, iar convingerea instanței este că aplicarea unei sancțiuni nepecuniare, corespunde scopului preventiv si educativ al contravenției prevăzută de legiuitor si este susceptibila de a atrage atenția petentului asupra faptului ca atitudinea sa sociala trebuie conformata prevederilor legale.
Văzând și dispozițiile art. 38 al. 3 din O.G. nr. 2/2001, i se va atrage atenția petentei asupra pericolului social al faptei și să i se recomande să respecte dispozițiile legale.
Pentru aceste motive, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petenta . SRL, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița și va dispune înlocuirea amenzii contravenționale în suma de 4500 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/12.02.2014, cu sancțiunea avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., invocată de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, ca fiind nefondată.
Admite plângerea contravențională înregistrată sub număr unic de dosar_, formulată de petenta . SRL, cu sediul în com. Vadu Pașii, ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, cu sediul în mun. Slobozia, .. 13 – 15, jud. Ialomița
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în suma de 4500 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/12.02.2014, cu sancțiunea avertismentului.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Declarația de apel motivată se va depune la Judecătoria B., sub sancțiunea anulării.
Pronunțată în ședința publică din 27.10.2014.
P. GREFIER,
N. N. P. L. – S.
Red NN/Tehnored.PLS
4 ex/ 27.11.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3640/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1224/2014.... → |
|---|
