Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 21173/200/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA Nr._/2014

Ședința publică de la 03 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier C. C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul G. D. ,cu domiciliul în Otopeni, ., .. 1, . ,împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . 12 nr._ din 11.01.2012 încheiat de intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, .. 401 A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul G. D. si intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată si a fost timbrata cu taxa de timbru în valoare de 20 lei, după care ;

Instanța, având in vedere actele si lucrarile dosarului, invoca din oficiu exceptia tardivității formularii plângerii si o retine spre solutionare .

INSTANȚA

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr._/200/2014 din 26.09.2012, petentul G. D. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal . nr._ din 11.01.2012.

În motivarea cererii petentul a arătat că a fost sancționat pentru o faptă pe care nu a săvâșit-o în condițiile în care autovehiculul cu care se pretinde că a circulat a fost vândut din 19.03.2010 către ..

Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii.

Instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii și ținând cont de excepția tardivității plângerii contravenționale, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal contestat petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei si obligat la plata unei despagubiri in cuantum de 28 euro, întrucât la data de23.07.2011 vehiculul categoria A, cu numarul de inmatriculare_, apartinand petentului, a circulat pe DN 2 km 115 + 80 m, pe raza . fara a detine rovinieta valabila.

Petentului i-a fost comunicat procesul verbal,cu confirmare de primire,aceasta fiind semnat de primire de un reprezentant al acestuia-fila 17 dosar.

Conform art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, impotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor prin care s-a aplicat sancțiunea amenzii, se poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia.

Art. 25 alin. 1 prevede ca procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate.

Potrivit art. 27, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului; operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor

Având în vedere modul de calcul a termenelor procedurale stabilite pe zile, conform art. 101 alin. 1 din codul de procedură civilă și ținând cont că data comunicării procesului verbal de contravenție către petent a fost 25.01.2012, rezultă că acesta putea formula plângere contravențională cel mai târziu în data de 10.02.2012.

Cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 25.09.2014. Instanța reține că potrivit art. 103 din codul de procedură civilă neîndeplinirea unui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o imprejurare mai presus de voința sa. În acest caz, actul de procedură se va efectua în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, iar în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării. Or, petentul nu a făcut nicio dovadă că a fost împiedicat să ia cunoștiință despre procesul verbal dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, adică un caz de forță majoră.

Având în vedere cele expuse, instanța constată că petentul a depășit termenul de formulare a plângerii contravenționale, motiv pentru care va admite excepția tardivității plângerii și va respinge plângerea formulată ca tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia tardivității formularii plângerii .

Respinge plângerea ca tardiv formulată, promovata de petentul G. D. ,cu domiciliul în Otopeni, ., .. 1, . ,împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . 12 nr._ din 11.01.2012 încheiat de intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, .. 401 A, sector 6.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 03.12.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. M.M.

Tehnored. M.M.

4 ex.

16.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BUZĂU