Plângere contravenţională. Sentința nr. 21/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 21/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 4872/200/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 21.10.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE – B. M. – A.
GREFIER – T. C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul R. M. M. - B., Calea Națională, nr. 7, ., ., în contradictoriu cu intimata I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE BUZAU-POLIȚIA MU - B., ., J. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, dosarul a fost supus procedurii de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată prevăzută de dispozițiile art. 200 C.proc.civ. La data de 05.09.2014, prin Serviciul Registratură, petentul a depus cerere de renunțare la judecată.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin. 1 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 94 pct.4 C. proc. civ și teritorial în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001.
Instanța pune în discuție cererea de renunțare la judecată formulată de către petent și rămâne în pronunțare cu privire la aceasta.
INSTANȚA
Conform art. 406 alin. 1 n.C. pr. civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. De asemenea, alin. 3 prevede că, dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut, iar alin. 4 dispune că dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți.
În cauza de față, instanța constată că, petentul R. M. M. a renunțat la judecată înainte de primul termen de judecata și înainte de a se intra în dezbaterea fondului.
Pentru aceste motive, văzând manifestarea de voință a petentului R. M. M., exprimată în scris, de renunțare la judecata acțiunii formulate în contradictoriu cu intimata IPJ Buzau- SERV RUTIER și dispozițiile art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
.
In temeiul art. 406 alin. 1, 6 C.proc.civ., ia act de renuntarea la judecata a actiunii civile, a petentul R. M. M. - B., Calea Națională, nr. 7, ., ., în contradictoriu cu intimata I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE BUZAU-POLIȚIA MU - B., ., J. B..
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu recurs in 30 zile de la comunicare, la Tribunalul Buzau, cererea se depune la Judecatoria Buzau
Pronuntata în sedinta publica, azi, 21.10.2014.
Președinte, Grefier,
B. M. – A. T. C.
Red.BMA 24.11.2014 /4 ex.
Th. Tc, 03.11.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 02/2014.... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 28/2014.... → |
|---|








