Plângere contravenţională. Sentința nr. 2182/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2182/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 17178/200/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2182
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.02.2014
INSTANTA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. B.-C.
GREFIER: G. A. – L.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul D. I., domiciliat în com. R., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. – SERVICIUL RUTIER, cu sediul în B., .-10, jud. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu au răspuns.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că prezenta cauza se află la primul termen de judecată, în primă instanță, procedura de citare este legal îndeplinită, după care,
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 alin.1 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cauză, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004; material, în temeiul art.94 pct.1 lit.j) și teritorial, în temeiul art.107 C.proc.civ. rap. la art. 32 din OG nr. 2/2001.
Instanța, în temeiul art. 255 rap. la art. 258 N. C.pr.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile și înregistrarea video depuse la dosar, apreciind-o ca fiind admisibilă potrivit legii și conducând la soluționarea procesului, reținând cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei acțiuni civile, reține următoarele:
Prin cererea introdusa la aceasta instanța la data de 11.10.2013 si înregistrată sub nr._, petentul D. I. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la 06.10.2013 de intimatul I. DE POLITIE JUDEȚEAN B., solicitând admiterea acțiunii și anularea procesului verbal de contravenție.
Petentul a învederat instanței că la data de 06.10.2013 a fost oprit de agentul constatator care i-a adus la cunoștință că a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 72 km/h, pe raza localității Poșta Câlnău, și fără a purta centura de siguranță.
A precizat că agentul constatator nu i-a pus la dispoziție nici o înregistrare care să ateste faptul că ar fi depășit viteza cu 22 km/h pe sectorul de drum respectiv.
Invocă nulitatea de formă a procesului verbal, învederând instanței că procesul verbal
Susține că au fost încălcate prevederile art. 16 alin. 1 din OG 2/2001, menționând că fapta și locul săvârșirii acesteia au fost insuficient descrise, iar agentul constatator a omis să precizeze împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea pagubelor pricinuite.
În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, învederează instanței că a circulat cu o viteză mult inferioară, de circa 65 km/h, și purta centura de siguranță.
În drept, a invocat dispozițiile OG 2/2001 și ROUG 195/2002.
In sprijinul acțiunii, petentul a depus următoarele înscrisuri: copia procesului de contravenție contestat.
Petentul a achitat taxă judiciară de timbru în valoare de 20 de lei, conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.
In termen legal, I.P.J. B. a formulat întâmpinare în condițiile art. 205-208 Cod pr.civ., prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare I.P.J. B. a susținut că la data de 06.10.2013, petentul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor art. 121 alin. l din ROUG nr. l95/2002 R și art. 36 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, respectiv depășirea limitei maxime de viteza admisa pe sectorul de drum respectiv și pentru faptul că nu folosea centura de siguranță.
A arătat că la data de 06.10.2013, în jurul orelor 17:17, petentul în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN2 E85, în localitatea Poșta Câlnău, a fost înregistrat de aparatul radar . 492, folosit în regim staționar, circulând cu viteza de 72 km/h, limita maxima admisa pe sectorul respectiv fiind de 50 km/h. Totodată, petentul a fost sancționat și pentru faptul că nu purta centura de siguranță.
A precizat că planșa foto conține toate elementele impuse de Norma de Metrologie Legală și din care se poate observa abaterea comisă de petent.
Petentul utilizează extrase din diferite prevederi legale, care în accepțiunea sa i-ar crea un probatoriu, fără să le susțină în vreun mod sau care nu sunt motive de nulitate, imaginile video fiind mai mult decât elocvente.
În drept, a invocat disp. art. 205-208 C.proc.civ.
S-a solicitat judecarea în lipsă.
D. dovada, intimatul a depus următoarele înscrisuri: copia buletinului de verificare metrologica nr._/28.03.2013, atestatul nr._/02.04.2010 al operatorului radar A. I., înregistrarea video cu autovehiculul cu nr._ și cazierul auto al petentului.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și înregistrarea video, apreciindu-le utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța va reține următoarea situație de fapt și de drept:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 06.10.2013 de către I.P.J. B., petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 480 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzută de art. 121 alin. 1 din ROUG nr. l95/2002 R și art. 36 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, respectiv depășirea limitei maxime de viteza admisa pe sectorul de drum respectiv și nefolosirea centurii de siguranță.
Instanța a reținut că la data de la data de 06.10.2013, în jurul orelor 17:17, petentul în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN2 E85, în localitatea Poșta Câlnău, a fost înregistrat de aparatul radar . 492, folosit în regim staționar, circulând cu viteza de 72 km/h, limita maxima admisa pe sectorul respectiv fiind de 50 km/h. Totodată, petentul a fost sancționat și pentru faptul că nu purta centura de siguranță.
În urma verificării efectuate potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data înmânării procesului-verbal de constatare a contravenției.
Potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța investita cu o asemenea cerere trebuie sa verifice legalitatea, temeinicia si sa hotărască cu privire la sancțiunea aplicată, pronunțându-se de asemenea si cu privire la sancțiunea aplicată de agentul constatator.
Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Procesul-verbal conține mențiunea că petentul a refuzat semnarea acestuia.
În ceea ce privește dispozițiile art. 16 alin 1 paragraful 2 din O.G. 2/2001, în sensul că procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: descrierea faptei contravenționale cu indicare datei, orei și locului în care a fost săvârșită fapta, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, acestea au fost respectate întrucât în cuprinsul procesului verbal este descrisă fapta contravențională în sensul că la data de 06.10.2013, ora 17:17, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DN2 E85, în localitatea Poșta Câlnău, fiind înregistrat de aparatul radar . 492, circulând cu viteza de 72 km/h și fără a utiliza centura de siguranță, astfel instanța apreciază susținerile petentului ca neîntemeiate.
Instanța reține că prin Decizia nr. XXII/ 19.03.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un recurs în interesul legii, s-a statuat că nerespectarea la încheierea unui proces-verbal a altor dispoziții legale decât cele prevăzute de art.17 din OG nr. 2/2001, se sancționează cu nulitatea relativă, fiind necesară dovada existenței unei vătămări suferite de petent și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal.
În aceste condiții, instanța nu poate primi criticile petentului privind neindicarea în cuprinsul procesului verbal a tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, apreciind că această omisiune nu poate conduce la anularea procesului-verbal de constatare a contravenției, nefiind o cauză de nulitate absolută a acestuia. Mai mult, instanța constată că petentul nu a făcut dovada vreunei vătămări suferite ca urmare a acestei presupuse omisiuni.
Conform art. 181 din RAOUG 195/2002, modelul prevăzut în anexa 1D se utilizează doar în cazul în care conducătorul auto nu este oprit în trafic, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul. Pentru aceste motive, instanța apreciază susținerile petentului ca fiind nefondate, acesta fiind oprit și identificat în trafic de către echipajul de poliție.
Așadar, sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile prevăzute de art. l6 – l7 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care în lipsă ar putea atrage nulitatea absolută.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că prezentul litigiu trebuie sa confere petentului garanțiile procesuale recunoscute si garantate de art. 6 din CEDO, care face parte din dreptul intern, potrivit art. ll din Constituția României si au prioritate in temeiul art. 20 al. 2 din legea fundamentală.
Aceasta deoarece, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost dezincriminate, în lumina jurisprudenței CEDO acest gen de contravenție referitoare la circulația pe drumurile publice intra in sfera acuzațiilor in materie penala la care se refera primul paragraf al art. 6 din CEDO.
In consecință, petentului îi sunt recunoscute garanțiile specifice in materie penala, printre care si prezumția de nevinovăție, până la proba contrara.
Astfel, procesul verbal de contravenție nu poate face dovada prin el însuși a existentei faptei, a autorului acesteia si a vinovăției, fiind doar actul prin care o persoana este acuzata de săvârșirea contravenției.
Deoarece petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, sarcina administrării probelor revine agentului constatator.
Astfel, instanța constată că intimatul a depus drept dovezi: copia buletinului de verificare metrologica nr._/28.03.2013, atestatul nr._/02.04.2010 al operatorului radar A. I., înregistrarea video cu autovehiculul cu nr._ și cazierul auto al petentului.
Aparatul radar tip Autovision . 492, montat pe autospeciala politiei cu nr. de înmatriculare MAI_, verificat metrologic conform certificatului depus la dosar, a fost deservit de agentul A. I., deținător de atestat operator „Autovision”, care a acționat pentru disciplinarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză, acesta înregistrând viteza de deplasare a autoturismului petentului și procedând la oprirea autoturismului în cauză, la identificarea și sancționarea conducătorului auto.
Cat privește înregistrarea video depusă la dosar de către I.P.J. B., instanța constată că aceasta îndeplinește toate cerințele N.M.L. 021-05 pentru a putea fi folosita drept proba în dosar, punând în evidență numărul de înmatriculare al autoturismului, precum și faptul că petentul a circulat în localitate.
Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, prin art. l2l al. 1 din HG nr. 1391/2006, pentru aprobarea ROUG nr. l95/2002, legiuitorul a prevăzut obligația conducătorilor de vehicule de a respecta viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus.
Astfel, potrivit art. 49 al. 1 din OUG nr. 195/2002, limita maxima in localitate este de 50 km/h.
Conform art. 36 alin. 1 din OUG 195/2002 „Conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament”.
Din coroborarea materialului probator administrat in cauza, instanța constată că I.P.J. B. - prin înscrisurile și înregistrarea video depuse la dosar a făcut dovada temeiniciei si legalității procesului verbal de contravenție, în timp ce petentul nu a adus nici o dovada contrară care să înlăture cele consemnate în procesul verbal, simpla afirmație că nu ar fi circulat cu o asemenea viteza nefiind suficientă pentru a combate cele probate de intimat.
Mai mult, instanța reține că din înregistrarea video depusă la dosar de către intimat rezultă în mod clar faptul că petentul nu purta centura de siguranță.
De asemenea, instanța apreciază ca la aplicarea sancțiunii contravenționale agentul constatator a avut în vedere dispozițiile art. 5 si art. 21 al. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea aplicată fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit și urmarea produsă, dar și de circumstanțele personale ale contravenientului, care nu se află la prima abatere de acest gen, astfel cum rezultă din fișa de cazier auto atașată la dosar, ținându-se cont de criteriile de individualizare prevăzute de lege.
Reținând vinovăția petentului, dar și gradul de pericol social deosebit de ridicat al contravenției săvârșite, instanța va respinge plângerea petentului ca neîntemeiată si va menține ca temeinic și legal procesul verbal de contravenție întocmit de I.P.J. B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul D. I., domiciliat în com. R., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. – SERVICIUL RUTIER, cu sediul în B., .-10, jud. B., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la 06.10.2013, ca neîntemeiată.
Menține procesul-verbal, ca fiind legal și temeinic întocmit.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.02.2014.
PREȘEDINTE | GREFIER |
A. B. C. | G. A.-L. |
Red. A.B.C./Tehn. A.B.C./5ex./12.03.2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3/2014. Judecătoria BUZĂU | Încuviinţare executare silită. Hotărâre din 19-08-2014,... → |
|---|








