Plângere contravenţională. Sentința nr. 2599/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 2599/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 67/200/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECTIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 2599

Ședința publică de la 14.02.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. I.

GREFIER: C. Z.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul B. P. V., cu domiciliul în oraș Pogoanele, ., și pe intimatulINSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.- cu sediul în B., .-10, jud.B.., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petentul, lipsă fiind intimatul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită,cererea se află la primul termen de judecată, fiind scutită de taxă de timbru, prin serviciul registratură intimatul a depus la dosar întâmpinare, raport agent constatator, fișa cazier, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.159 ind 1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004; material, în temeiul art.1 pct. 2 C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 și teritorial, în temeiul art.32 alin.2 din OG nr. 2/2001.

Petentul arată că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petentul solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, anularea procesului verbal și a măsurilor stabilite prin acesta.

Instanța declară dezbaterile închise, conform art.150 C.proc.civ., și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul B. P. V. a formulat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 03.01.2013.

In motivarea cererii, petentul a arătat ca a fost sancționat contravențional întrucât la data de 03.01.2013, petentul, în timp ce se afla la stația „Gaz Transpo SRL” situatã pe ., a efectuat manevra deplecare de pe loc cu autoturismul cu numãrul de înmatriculare_, în direcția Gara Buzãu, fãrã sã acorde prioritate de trecere autovehiculelor care ciruclau regulamentar pe aceeași stradã, din direcția . Buzãu.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițile art.31 din OG 2/2001.

Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995

Intimatul a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare a arătat, în esență, că la data de 03.01.2013, petentul, în timp ce se afla la stația „Gaz Transpo SRL” situatã pe ., a efectuat manevra deplecare de pe loc cu autoturismul cu numãrul de înmatriculare_, în direcția Gara Buzãu, fãrã sã acorde prioritate de trecere autovehiculelor care ciruclau regulamentar pe aceeași stradã, din direcția . Buzãu.

În drept, a invocat dispozițiile art.115-118 C.proc.civ.

Sub aspectul probatoriului, instanța a administrat la propunerea ambelor părți proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar procesul -verbal contestat.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul -verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 03.01.2013, petentul B. P. V. a fost sancționat cu 4 puncte amendă în cuantum de 280,00 lei, și aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, pentru sãvârșirea contravenției prevãzute de disp.art.135 lit.f) din ROUG 195/2002.

In fapt, s-a reținut cã, la data de 03.01.2013, petentul, în timp ce se afla la stația „Gaz Transpo SRL” situatã pe ., a efectuat manevra deplecare de pe loc cu autoturismul cu numãrul de înmatriculare_, în direcția Gara Buzãu, fãrã sã acorde prioritate de trecere autovehiculelor care ciruclau regulamentar pe aceeași stradã, din direcția . Buzãu.

Instanța constată că plângerea a fost formulată de către petent la data de 07.01.2013, în termenul de 15 zile prevăzut de art.31 alin.1 din OG 2/2001, de la data înmânãrii procesului -verbal de constatare a contravenției.

Conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Sub aspectul legalității, instanța constată că în cauză nu este incident nici unul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, care pot fi invocate de instanță din oficiu, iar petentul nu a invocat nici unul din motivele de nulitate prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001.

Astfel, procesul- verbal conține mențiunile privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, instanța constată că procesul-verbal de contravenție indică dispozițiile art. 135 lit.f) din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, care prevãd „Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere […] f) când se pune în mișcare sau la pătrunderea pe drumul public venind de pe o proprietate alăturată acestuia față de vehiculul care circulă pe drumul public, indiferent de direcția de deplasare

De asemenea, conform art. 107 alin. 1 din ROUG 195/2002, la intersecțiile prevăzute cu indicatoare și/sau cu marcaje pentru semnalizarea direcției de mers, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte semnificația indicatoarelor și marcajelor.

Neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept constituie contravenție, potrivit disp.art.100 alin.3 lit.c) din OUG nr.195/2002, și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Potrivit art. 98 alin. 4 lit b) din OUG 195/2002 republicată, clasa a II- a de sancțiuni este reprezentată de posibilitatea aplicării unui numãr de 4-5 puncte de amendă, fiecare punct reprezentând 10% din nivelul venitului minim pe economia națională.

Prin urmare, se poate concluziona că fapta a fost corect încadratã, iar sancțiunea a fost individualizată între limitele fixate de actul normativ de incriminare, procesul - verbal atacat fiind legal întocmit cu privire la acest aspect.

Sub aspectul temeiniciei,

petentul solicită anularea procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 03.01.2013, întrucât nu a sãvârșit contravenția reținutã în sarcina sa.

Deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, făcând dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Anterior oricărei dezbateri privind temeinicia actului de aplicare a sancțiunii, instanța trebuie sã determine dacã garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în continuare Convenția, (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală), sunt sau nu aplicabile în procedura contravențională din prezentul litigiu.

Analizând fapta și sancțiunea aplicată prin procesul-verbal de constatare atacat, prin prisma criteriilor stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, instanța constată că fapta reținutã în sarcina petentului reprezintã o „acuzație în materie penalã”, având în vedere cã norma juridica pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor participanților la trafic, natura faptei, sancțiunea aplicatã, natura și gradul de severitate al acesteia, petentului fiindu-i aplicată și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, restituirea permisului de conducere urmând să aibă loc la expirarea termenului de suspendare, numai în măsura în care titularul a promovat testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, în conformitate cu disp. art.219 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002. Pe de altã parte, rațiunea urmãritã de legiuitor în incriminarea unei astfel de fapte o reprezintã protejarea siguranței pe drumurile publice.

În această situație, instanța apreciază că, în cauzã, se impune în mod necesar respectarea garanțiilor specifice recunoscute persoanei acuzate, printre care și prezumția de nevinovăție a petentului, garantată de art. 6 § 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce privește și aspectul probațiunii în cadrul soluționării unei plângeri contravenționale, care, fără îndoială, profită persoanei acuzate și incumbă intimatei.

Insã, instanța constată că, din probele administrate în cauzã, nu a rezultat că petentul a comis fapta reținută în sarcina sa, aspect de natură a înlătura răspunderea contravențională a acestuia.

Astfel, în dovedirea contravenției pentru care a fost sancționat petentul, intimata Inspectoratul de Poliție al Județului B. a depus raportul agentului constatator Rãdulescu F..

Potrivit acestui raport, la data și ora menționate în procesul-verbal, în timp ce acesta efectua serviciul pe raza municipiului Buzãu, agentul constatator a observat cã autoturismul condus de petent, cu numãrul de înmatriculare_, nu a acordat prioritate de trecere autovehiculelor care ciruclau regulamentar, în momentul în care acesta s-a pus în mișcare.

Vãzând cã este singurul înscris depus de intimatã la dosarul cauzei, instanța apreciază că, dovedirea de către intimatã a faptei pentru care petentul a fost sancționat, exclusiv în baza raportului agentului constatator și a prezumției legale de autenticitate și veridicitate a procesului verbal de contravenție, ar depăși limitele rezonabile impuse de gravitatea mizei și de dreptul la apărare al petentului.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției trebuie să aibă la baza întocmirii sale mijloace de probă temeinice în ceea ce privește existența faptei contravenționale, săvârșirea faptei de către petent și vinovăția acestuia în comiterea contravenției, mențiunile agentului constatator inserate în actul sancționator neputând singure servi drept temei pentru aplicarea sancțiunii contravenționale, în absența altor mijloace de probă. In caz contrar, în cauză se naște o stare de dubiu care, pe baza prezumției de nevinovăție, nu poate decât să profite petentului.

În concluzie, instanța apreciază că, a da relevanță absolută celor consemnate în actul sancționator de către agentul constatator, care nu au fost susținute de nici un element probator, ar duce la încălcarea flagrantă a prezumției de nevinovăție de care trebuie să beneficieze petentul.

Pentru aceste considerente, având în vedere că sancționarea petentului apare ca netemeinică, în lipsa dovedirii de către intimatã a faptei reținute în sarcina acestuia, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/ 2001, instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 03.01.2013.

În ceea ce privește restituirea permisului de conducere, conform art. 219 alin. 2 din H.G. nr. 1391/ 2006, această măsură se dispune de șeful serviciului poliției rutiere pe raza căreia a fost săvârșită fapta, la cererea titularului, în baza hotărârii judecătorești rămase definitive, prin care procesul -verbal de constatare a contravenției a fost anulat. Ori, pentru a se aduce la îndeplinire această măsură administrativă, urmeazã ca petentul să acționeze în consecință.

În temeiul art. 274 C.proc.civ., având în vedere principiul disponibilității procesului civil, instanța va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite plângerea contravenționalã formulatã de B. P. V., cu domiciliul în oraș Pogoanele, ., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.- Poliția Rutieră cu sediul în B., .-10, jud.B..

Anuleazã procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 03.01.2013.

Ia act cã nu se solicitã cheltuieli de judecatã.

Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțatã în ședințã publicã, azi, 14.02.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. I. C. Z.

Red. E.I./ Tehnored.: E.I.

4 ex./ 14.03. 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2599/2014. Judecătoria BUZĂU