Plângere contravenţională. Sentința nr. 297/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 297/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 10-01-2014 în dosarul nr. 13752/200/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA NR. 297

Ședința publică din 10.01.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: F. L.

GREFIER: O. N.

Pe rol fiind solutionarea cauzei civile avand ca obiect plangere contraventionala, promovata de petenta . AMBIENT SRL cu sediul în B., .. 23, impotriva procesului verbal de contraventie . nr._ intocmit la 21.03.2012 de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN, cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petenta . AMBIENT SRL si intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care arata ca procedura de citare este legal indeplinita, cererea se afla la primul termen de judecata, nu este supusa timbrajului, intimata a formulat intampinare, partile au solicitat judecarea cauzei in lipsa, potrivit art. 242 al. 2 Cod pr.civ., după care;

In conformitate cu dispozitiile art. l67 Cod pr.civ. instanta incuviinteaza partilor proba cu inscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind legala, pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei, constata cauza in stare de judecata si o retine in vederea solutionarii.

I N S T A N T A:

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 24.04.2012, petenta . AMBIENT SA a solicitat în termen legal, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție . nr._/21.03.2012; anularea masurii de sanctionare a contraventiei si in subsidiar inlocuirea sanctiunii contraventionale cu avertisment..

În motivarea plângerii, petentul a susținut ca la data de 15.10.2011 ora 08:32 autovehiculul categoria A cu nr. de inmatriculare_ a fost înregistrata circuland pe DN 2 km 115+ 80 m în zona localitatii Mărăcineni fara a detine rovinieta valabilă.

Mai arata ca la data constatarii contraventiei auto avea platita rovinieta din data de 01.10.2011, insa dintr-o neglijenta a functionarului de la statia de alimentare OMV Petrom Marketing SRL a eliberat rovinieta pe nr. de inmatriculare_ .

În drept sant invocate disp. art. 5 alin 2 ,art. 7, art. 11, OG 2/2001, art. 4, art. 8 alin 3 din OG 15/2002.

Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiuniii ca neintemeiata si a depus la dosarul cauzei planșa foto a înregistrării săvârșirii abaterii contravenționale, certificat calificat și autorizație de control.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._/21.03.2012 petenta . AMBIENT SA a fost sancționata cu amenda în cuantum 250 de lei și obligat la plata contravalorii tarifului de despăgubire de 121,74 lei, întrucât la data de 15.10.2011 la orele 08:32, pe DN 2, la km 115 + 80 m, pe raza loc. Mărăcineni a fost depistat vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei, care circula fără a deține rovinietă valabilă.

Potrivit art. 34 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta investita cu o asemenea cerere trebuie sa verifice legalitatea, temeinicia si sa hotarasca asupra sanctiunii aplicate.

Sub aspectul legalitatii, instanta constata ca procesul verbal de contraventie incheiat de intimata cuprinde mentiunile obligatorii prevazute de art. 16 – 19 din OG 2/2001, care in lipsa ar putea atrage nulitatea absoluta.

Conform art. 8 al. 1 din OG nr. l5/2001, fapta de a circula fara a detine rovinieta valabila constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda.

Verificand sustinerile petentei prin prisma materialului probator administrat in cauza, instanta constata ca la data savarsirii contraventiei – 15.10.2011, petenta avea achizitionata rovinieta, cu valabilitate 12 luni, de la 01.10.2011 pana la 30.09.2012 pentru vehiculul cu nr. de inmatriculare_, conform bonului nefiscal nr. 15/01.10.2011 și rovinietei dar in mod eronat intimata a consemnat nr. de inmatriculare al autoturismului_ .

Prin urmare, instanta va aprecia ca petenta nu este vinovata de savarsirea contraventiei pentru care a fost sanctionata contraventional, deoarece nu sunt intrunite elementele constitutive ale contraventiei prevazuta de art. 8 al. l din OG 15/2002, potrivit caruia constituie contraventie fapta de a circula fara a detine rovinieta valabila, nefiind intrunit elementul material al contraventiei deoarece petenta a avut rovinieta valabila, dar din culpa intimatei numarul de inmatriculare a fost eronat consemnat.

In consecinta, instanta va admite plangerea formulata ca intemeiata si va dispune anularea procesului verbal de contraventie . nr._ intocmit la 21.03.2012 de intimata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E:

Admite acțiunea avand ca obiect plangere contraventionala, promovata de petenta . AMBIENT SRL cu sediul în B., .. 23, impotriva procesului verbal de contraventie . nr._ intocmit la 21.03.2012 de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN, cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.

Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 21.03.2012 întocmit de intimata.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.01.2014.

P., GREFIER,

RED: F.L.

TEHNORED: O.N .

4 ex./28.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 297/2014. Judecătoria BUZĂU