Plângere contravenţională. Sentința nr. 8294/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 8294/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 10344/200/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr. 8294/2014

Ședința publică de la 12 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. N. P.

Grefier Cocuța B.

Pe rol fiind judecarea plangerii contraventionale formulata de petentul P. P. R., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la C.. av. P. N.- cu sediul in municipiul Buzau, cartier Brosteni, ..18., judetul Buzau impotriva procesului verbal de contraventie . nr._ din 22.06.2013 in contradictoriu cu intimatul I. JUDETEAN DE P. BUZAU, cu sediul in municipiul Buzau, .-10, judetul Buzau-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul si intimatul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca dosarul este la primul termen de judecata, cererea este scutita de taxa judiciara de timbru, procedura este legal indeplinita, prin serviciul registratura al instantei, intimata a depus la dosar intampinare+ inscrisuri+ CD, ce au fost comunicate si petentului, dupa care:

Instanta verificandu-și din oficiu competenta cf. art. 131 al.1 C.p.c. constata ca este competentă general, material si teritorial să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 94 C.p.c., art. 32 din OG 2/2001.

In baza art. 238 C.p.c. instanta pune in discutia partilor durata estimativa a cercetarii procesului.

Instanta fata de probele ce se administreaza in cauze similare, de incarcatura mare de dosare aflate pe rolul acestui complet de judecata, apreciaza ca daca aceasta cauza nu se solutioneaza la termul de fata, durata cercetarii procesului ar fi de cel mult opt luni de zile.

Instanta in baza art. 255 si art. 258 C.p.c. va incuviinta pentru parti proba cu inscrisuri, apreciind ca fiind legala, pertinenta si concludenta in solutionarea cauzei.

Instanta in baza art. 244 C.p.c. constata terminata cercetarea judecatoreasca si fixeaza astazi termen pentru dezbaterea in fond a cauzei .

Instanta in baza art. 392-394 C.p.c. retine cauza spre solutionare, avand in vedere solicitarea intimatului de solutionare a cauzei in lipsa.

I N S T A N T A:

Deliberând asupra cererii de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul P. P. R., a formulat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/22.06.2013, solicitând anularea acestuia și a sancțiunii complementare aplicate.

În motivarea în fapt a cererii petentul a învederat în esență că nu se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa, nu s-au prezentat dovezi dacă agentul constatator se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, atestatul operatorului radar, buletinul de verificare metrologică

În drept au fost invocate dispozițiile din OG 2/2001

Prin întâmpinarea formulată intimatul a solicitat respingerea plângerii si mentinerea procesului verbal atacat ca fiind legal si temeinic intocmit, aparatul radar . 492 era montat pe autospeciala poliției MI_, în regim staționar, verificat metrologic deservit de ag C. D., abaterea fiind înregistrată pe hard-disk, petentul a fost oprit și legitimat pentru identificare, s-a constat personal de agentul constator că avea permisul expirat i s-a adus la cunoștință abaterile comise, a semnat procesul verbal iar o copie a acestuia i s-a înmânat

În drept au fost invocate art 205-208 C.p.civ

In cauză instanta a administrat la solicitarea părtilor proba cu inscrisuri și înregistrarea video, filele 6-8, 14-15 dosar

Analizând intregul material probator administrat in cauză instanta retine următoarea situatie de fapt si de drept:

La data de 22.06.2013 a fost intocmit de către un agent constatator al intimatului procesul verbal de contraventie . nr._ prin care petentul a fost sanctionat cu 9 puncte amenda in cuantum de 675 lei, o sancțiune avertisment si cu reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 zile, pentru încălcarea prevederilor art 102 al.3 lit e și art 14 alin 5 din ROUG 195/2002, intrucât la data respectivă orele 18,04 in timp ce conducea autoturismul cu nr. de inmatriculare_ în localitatea Mihăilești, pe DN 2E85 a fost înregistrat de aparatul radar . 492 montat pe autospeciala poliției nr MAI_ cu viteza de 106 km/oră și avea permisul de conducere expirat din data de 16.10.2010.

Petentul a semnat procesul verbal de contraventie iar la rubrica alte mențiuni a fost înscris „consider că nu am depășit viteza legală, voi face contestație”

Instanța in urma verificarii cerute de art.34 din OG 2/2001, constata ca plângerea a fost depusa in termenul legal de 15 zile de la comunicare, asa cum prevad dispozitiile art.31 din actul normativ anterior precizat.

De asemenea, potrivit dispozitiilor art .34 din OG nr. 2/2001, instanta investita cu solutionarea plângerii trebuie sa verifice legalitatea, temeinicia procesului verbal de contraventie si sa hotărască asupra sancțiunii.

Analizand actul in ceea ce priveste legalitatea, apreciaza ca acesta a fost legal intocmit cu respectarea conditiilor de forma prevazute de art 17 și 16 din O.G. nr. 2/2001 sub sanctiunea nulitatii.

Agentul constatator a inserat in procesul verbal toate imprejurarile in urma carora au fost aplicate sanctiunile contraventionale, toate aspectele ce pot duce la o corecta individualizare a contraventiilor fiind vizibil și lizibil înscrise împrejurările comiterii contravențiilor, prin nesemnarea procesului verbal de un martor, petentului nu i-a fost produsa nicio vatamare, aceasta putand invoca toate apararile prin plangerea formulata catre instanta, martorul ar fi trebuit sa ateste nu veridicitatea situatiei de fapt ci doar motivul care ar fi dus la nesemnarea actului de contravenient.

Cu privire la temeinicia actului, potrivit art. 98 - (4) lit d fin OUG 195/2002 „Amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate. d) clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amendă”, iar conform dispozitiilor art. 49 din acelasi act normativ „ limita maxima de viteza in localitati este de 50 km/h” .

De asemenea, in conformitate cu dispozitiile art. 121 din H.G. nr. 1391/2006 „ conducatorii de vehicule sunt obligati sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus precum si pe cea impusa prin mijloace de semnalizare „

. Potrivit art 102 alin 3 lit e din OUG 195/2002 R „ Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile „ depășirea cu 50 km /oră a vitezei

Potrivit art. 147 pct 1 din HG 1391/2006 „ - Conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat: 1. să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare”, fapta fiind sancționat în acord cu art 101 alin 1 pct 18 din OUG 195/2002R care prevede că fapta în discuție reprezintă contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, pentru acestă contravenție a fost aplicată sancțiunea avertisment, în plângerea pendinte petentul nu a criticat actul în privința acestei fapte de a avea permisul de conducere expirat.

Potrivit art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicata, „ Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier „ iar conform art. 179 alin. 2 lit. a si b din H.G. nr. 1391/2006 „ Polițistul rutier, care acționează în cadrul echipajului mixt, are, ca principale atribuții: a) să oprească vehiculele pentru control și să verifice documentele pe care conducătorii acestora trebuie să le aibă asupra lor; b) să constate și să aplice sancțiuni în cazul contravențiilor aflate în competența sa „ .

In speta de fata, avand in vedere prevederile sus-mentionate, instanta retine ca agentul constatator care a intocmit procesul-verbal contestat avea calitatea de politist rutier, avand asadar competenta de a intocmi procesul-verbal contestat si de a aplica sanctiunea contraventionala a amenzii,

Instanța va mai reține din coroborarea motivării în fapt a întâmpinării cu atestatul scanat pe CD ul depus la fila 14 dosar că operatorul radar C. D. era posesor al atestatului nr_/31.03.2010, a constatat abatererile săvârșite de petent, a întocmit actul contestat, este angajatul intimatei.

Pe fondul cauzei, instanta va mai retine ca, pentru a putea fi sanctionata o fapta contraventionala, se impun a fi indeplinite doua tipuri de cerinte: intrinseci, constand in incalcarea cu vinovatie a unei norme de drept, fapta care va atrage dupa sine o sanctiune prevazuta de lege, dar si extrinseci constand in constatarea corespunzatoare a faptei respective de catre o persoana abilitata in acest sens- agentul constator. In plus, agentului constatator ii incumba obligatia de a respecta o . forme expres prevazute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, ce au menirea de a proba dincolo de orice indoiala existenta faptei, vinovatia contravenientului si legalitatea actului realizat in acest sens .

In speta, cinemometrul . 492 in cauza se afla, la data respectiva, in termenul de valabilitate, potrivit buletinului de verificare metrologică nr_/2013 depus la fila 14 dosar fiind destinat să măsoare atât în regim staționar cât și în regim de deplasare, ca era utilizat de un operator radar atestat si ca era montat pe autoturismul cu numarul de inmatriculare MAI_ . Coroborand datele inscrise in procesul-verbal si CD-ul depus de catre intimat, va rezulta ca petentul a depășit viteza legală în localitate, conform celor reținute în actul în discuție.

Solicitarea petentului cu privire la atașarea unei copii de pe planificarea de serviciu a agentului constator excede cadrului legal, acest fapt nefiind prevăzut în nici un act normativ

Procesul-verbal de contraventie face dovada asupra situatiei de fapt retinute si asupra incadrarii in drept a faptei in conditiile in care este legal si temeinic intocmit, iar cele constatate de catre agentul rutier sunt sustinute cu mijloace de proba .

In cauza de fata, analizand procesul-verbal precum si modul in care acesta a fost incheiat prin prisma dispozitiilor art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, instanta retine ca, desi nepenala la nivelul legislatiei interne, materia contraventionala este subsumata notiunii de acuzatie in materie penala in sens contraventional, astfel cum a aratat Curtea de la Strassbourg in mai multe decizii de speta.

Conventia Europeana a Drepturilor Omului a fost ratificata de catre Romania prin Legea nr. 30/1994 publicata in Monitorul Oficial nr. 135/1994 si este un act international care face parte, conform art. 11 alin. 2 din Constitutia Romaniei, din dreptul intern. Mai mult, in temeiul art. 20 alin. 2 din legea fundamentala, daca exista neconcordante intre actele internationale la care Romania este parte si legile interne, au prioritate reglementarile internationale. Prin urmare, nu numai Conventia dar si jurisprudenta Curtii Europene, indiferent de statul care a fost parte in respectiva speta, se impun judecatorului roman, judecator care are obligatia de a face aplicarea directa si prioritara a acesteia fata de dreptul intern in cursul solutionarii cauzelor, in situatia existentei unei neconcordante .

De asemenea, insasi Curtea Constitutionala a Romaniei in Decizia nr. 81/1994, publicata in Monitorul Oficial nr. 14/1995 a subliniat ca deciziile de speta pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului se impun in virtutea art. 20 alin. 1 din Constitutia Romaniei si au prioritate in temeiul art. 2 din acelasi text. Aceasta observatie este reluata de Curtea Constitutionala si in Decizia nr. 349/2001 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 240/2002 in care se subliniaza ca, in urma ratificarii de catre Romania a Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, in conformitate cu prevederile art. 11 si 20 din Constitutie, aceasta conventie a devenit parte a dreptului intern, si ca, se impune ca in examinarea cauzei cu care Curtea Constitutionala a fost investita, sa se aiba in vedere prevederile sale, precum si practica jurisdictionala a Curtii Europene a Drepturilor Omului in aplicarea si interpretarea conventiei mentionate .

Aceste principii extrase din jurisprudenta CEDO se regasesc si in hotararea pronuntata in cauza A. contra Romaniei, in care se statueaza si ca, desi statele membre dispun de o marja de apreciere in ceea ce priveste anumite fapte, putandu-le scoate din sfera sanctionatoare penala si sa le pedepseasca potrivit unor reguli speciale in materie contraventionala, nu trebuie ca prin aceasta politica penala sa fie privata persoana acuzata de anumite drepturi procesuale esentiale. Astfel, persoana acuzata de o fapta pedepsita potrivit unui regim sanctionator, cel contraventional mai bland, nu trebuie sa fie pusa . putin favorabila decat daca ar fi fost sanctionata conform dreptului penal. In acest sens, Curtea apreciaza ca prezumtia de nevinovatie trebuie sa opereze si in materie contraventionala, atribuirea sarcinii celui care contesta savarsirea contraventiei fiind o incalcare a acestei garantii procesuale fundamentale, prevazuta de art. 6 CEDO .

Aplicarea garantiilor procesuale prevazute de acest articol, inclusiv prezumtia de nevinovatie, atrag rasturnarea sarcinii probei in cadrul plangerii contraventionale. Astfel, cel sanctionat nu trebuie sa faca dovada nevinovatiei sale, ci aceasta sarcina revine autoritatii din care face parte agentul constatator, in virtutea principiului in dubio pro reo, orice dubiu profitand celui acuzat de savarsirea faptei contraventionale.

In cauza de fata insa, intimatul a facut dovada existentei faptelor contraventionale retinute prin procesul-verbal în discuție precum si a legaturii de cauzalitate intre faptele contraventionale si urmarea imediata.

Intrucât pe parcursul judecatii contestatorul nu a facut in nici un fel dovada existentei unei alte situatii de fapt decât cea retinuta in procesul verbal de contraventie, instanta constată că forta probanta a acestuia nu a fost inlaturată.

Avându-se in vedere pericolul social al faptelor savârsite ( art.5 al.5 din OG nr. 2/2001 ) precum si dispozitiile art.21 al.3 din OG nr. 2/2001, cazierul contravențional al contravenientului depus la filele 15 dosar, instanta apreciază ca sanctiunile aplicate petentului au fost bine individualizate și nu se impune înlocuirea sancțiunilor aplicate cu avertisment și anularea sancțiunii complementare .

F. de aceste considerente, în temeiul art 34 al 1 din OG 2/2001, instanta urmeaza a respinge ca neintemeiata plangerea contraventionala si a mentine ca fiind temeinic si legal intocmit procesul-verbal pendinte judecății intocmit de intimatul I. de P. Judetean Buzau precum si masurile dispuse in baza acestuia .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E:

Respinge plangerea contraventionala. formulata de petentul P. P. R., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la C.. av. P. N.- cu sediul in municipiul Buzau, cartier Brosteni, ..18., judetul Buzau impotriva procesului verbal de constrararea contraventiei . nr._ incheiat la data de 22.06.2013 in contradictoriu cu intimatul INSPECTORARUL DE P. JUDETEAN BUZAU, cu sediul in municipiul Buzau, .-10, judetul Buzau.

Cu drept de apel la Tribunalul Buzau, in termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecatoria Buzau.

Pronuntata in ședinta publica astazi 12.05.2014.

P. GREFIER,

Red.P.F.N.

Tehnored. P.F.N./ 4 ex.

10.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8294/2014. Judecătoria BUZĂU