Plângere contravenţională. Sentința nr. 3265/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3265/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 14382/200/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3265
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 25.02.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – P. E.
GREFIER – C. E. M.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plangere contraventionala, formulată de petentul F. M., cu domiciliul in com. Maracineni, ., jud. Buzau, in contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, în privința procesului verbal de contravenție . nr._/10.04.2012, încheiat de intimata.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petentul M. V. si intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, intimata a depus certificat calificat, confirmare de primire, planse foto, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.159 ind. 1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.1 pct. 2 C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 și teritorial în temeiul art.32 alin.2 din OG nr. 2/2001.
Constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și retine cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 03.05.2012, petentul F. M. a solicitat anularea procesului-verbal . nr._/10.04.2012 încheiat de C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN, iar pe cale de consecinta exonerarea de la plata amenzii si a despagubirilor. In subsidiar a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivarea plângerii, F. M. a arătat că in perioada 03.11.2011 ora 19:10 nu a avut achitata rovinieta aferenta perioadei de utilizare a drumurilor publice conform OG 15/2002 cu modificarile ulterioare.
Acest fapt nu a fost nici pe departe unul intentionat, ci s-a datorat neverificarii datei de expirare a rovinietei anterioare, care o cumparase pe o perioada de un an.
Cand a sesizat ca nu se afla in posesia rovinietei valabile a achitat tariful de utilizare pe o perioada de 12 luni, respectiv contravaloarea a 28 euro.
Anterior primirii procesului verbal contestat a primit si procesul verbal de contraventie.
Intelegand si recunoscand culpa in care s-a aflat a achitat amenda in termen de 48 de ore si de asemenea despagubirea de 28 de euro, echivalentul rovinietei pe timp de un an.
La data de 10.04.2012 a primit procesul verbal de contraventie pe care il contesta.
Inregistrarea a fost efectuata cu ajutorul mijloacelor tehnice CESTRIM SIEGMCR, respectiv o camera de luat vederi montata in localitatea Maracineni.
Consideraca in ceea ce priveste acest proces verbal contestatia nu este intemeiata, motivat de faptul ca este vorba de o singura contraventie savarsita in forma continuata.
In conformitate ci dispozitiile art.13 alin.2 din OG 2/2011, contraventia este continua in situatia in care incalcarea obligatiei dureaza in timp, in cazul sau incalcarea obligatiei intinzandu-se pe parcursul unei perioade de timp, motivat, asa cum a mai aratat, de neverificarea datei de expirare a rovinietei anterioare. Petentul apreciaza ca in mod evident nu i se pot aplica sanctiuni pentru fiecare incalcare a legii.
In acelasi sens invoca prevederile art.6 din Conventiea Europeana a Drepturilor Omului, cat si cele ale Codului Penal R., referitor la savarsirea faptelor in forma continua.
Suma primita de CNADNR drept valoare de despagubiri reprezinta contravaloarea unei roviniete pe 12 luni.
In conformitate cu disp. art.8 alin.3 din OG 15/2002, cu modificarile la zi, contravenientul are obligatia de a achita pe langa amenda contraventionala cu titlu de despagubiei, in functie de tipul de vehicul folosit fara a detine rovinieta, sumele stabiliteconform anexei nr.4.
Conform acestei anexa cuantumul tarifului de despagubiri aplicat pentru un autoturism este de 28 euro, adica identic cu tariful de utilizare pentru 12 luni a drumurilor nationale.
Logic, acest tarif de despagubiri reprezinta contravaloarea rovinietei pentru o perioada de 12 luni si, odata achitat acest tarif utilizatorul drumurilor nationale va avea rovinieta valabila.
Pentru cele expuse anterior solicita anularea procesulu verbal si exonerarea de la plata amenzii si despagubirilor.
In subsidiar, in conformitate cu disp. art.7 alin.3 cu referire la art.5 alin.2,5 si 6 din OG 2/2001 actualizata, inlocurea amenzii cu avertisment.
In sprijinul celor aratate, petentul a depus urmatoarele acte: copia procesului verbal contestat, dovada comunicarii acestuia, ordin de incasare numerar nr._/03.04.2012, chitanta pentru incasarea de impozite, taxe si contributii, copie rovinieta si bon fiscal, CI . nr._.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar, în copii: procesul-verbal . nr._/10.04.2012, f 5, dovada comunicarii acestuia f.6, ordin de incasare numerar nr._/03.04.2012 si chitanta pentru incasarea de impozite, taxe si contributii . nr._ f.7, copie rovinieta si bon fiscal f.8, CI . nr._ f.9, confirmare de primire, planșe foto si certificat calificat f.11-13.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 10.04.2012 a fost întocmit de către agentul constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._/10.04.2012, prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea că la data înscrisă în procesul verbal, 03.11.2011, ora 19:10, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, a circulat pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat petentului sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei și a fost obligat la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, adică 122,61 lei.
Procesul verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
Instanța constată că, în afară de această faptă comisă pe data de 03.11.2011, în sarcina petentului s-a reținut că a mai circulat fără a deține rovinietă valabilă și înainte și după data de 03.11.2011, fiind sancționat contravențional de mai multe ori. Spre exemplu, din verificarea sistemului Ecris al instanței, se constată că petentul a mai fost sancționată pentru aceeași faptă prin procesul verbal de contravenție . nr._/21.03.2012, proces verbal ce face obiectul Dosarului nr._/200/2012.
Intre data săvârșirii faptei, 03.11.2011, si data judecării prezentei cauze, 25.02.2014, OG nr. 15/2002, în temeiul căreia a fost sancționat petentul a fost modificată prin Legea nr. 144/2012. Ca urmare a acestui act normativ, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă ( art. 8 alin.2, în variantă modificată), art. 9 alin.3 statuând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
De asemenea, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează (art. II din Legea nr. 144/2012).
Potrivit art.15 alin.2 din Constitutia Romaniei coroborat cu art. 12 din OG nr. 12 din OG nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; in cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.
Cum caracterizarea faptei ca și contravenție continuă, prevederea că o persoană nu poate fi sancționată decât o singură dată în 30 de zile și anularea tarifului de despăgubire sunt aspecte care se circumscriu noțiunii de regim sancționator, care este mai favorabil în noua reglementare, acest din urmă regim va fi aplicat petentului.
Având în vedere că procesul verbal de contravenție . nr._/10.04.2012, ce face obiectul cauzei, a fost încheiat la data de 10.04.2012, deci la un interval mai scurt de 30 de zile de la data încheierii procesului verbal de contravenție . nr._/21.03.2012, proces verbal ce face obiectul Dosarului nr._/200/2012, prin care petentul a fost sancționat pentru aceeași faptă, instanța constată că sunt incidente prevederile art. 9 alin.3 din OG nr.15/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 144/2012, și va dispune anularea procesului verbal, în integralitate.
În temeiul considerentelor expuse, instanța urmează să admită plângerea contravențională formulată de petent în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN.
În aceste condiții, instanța consideră că este de prisos analiza celorlalte motive invocate de către petent prin plângerea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petentul F. M., cu domiciliul in com. Maracineni, ., jud. Buzau, in contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ -CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/10.04.2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.02.2014.
Președinte, Grefier,
P. E. C. E. M.
Red. P.E../Tehnored.C.M../4 ex/ 05.03.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Hotărâre din 16-09-2014,... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1349/2014.... → |
|---|








