Plângere contravenţională. Sentința nr. 8207/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 8207/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 09-05-2014 în dosarul nr. 17515/200/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECTIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 8207

Ședința publică de la 09.05.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. I.

GREFIER: C. Z.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul C. Mãdãlin I., cu domiciliul în București, sector 2, ., prin avocat C. S., nr.29, și pe intimatulINSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.- cu sediul în B., .-10, jud.B.., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cererea se află la primul termen de judecată, legal timbrată, intimatul a depus la dosar prin serviciul registratură întâmpinare, înregistrarea video, fișa cazier auto, atestatul operatorului radar, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 alin. 1 NC.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004; material și teritorial, în temeiul art.94 pct.3 N.C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001.

Instanța, deliberând asupra pertinenței, concludenței și utilității probelor solicitate, în conformitate cu dispozițiile art. 255 și 258 N.C.proc.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 244 alin.1 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreascã, declară dezbaterile închise, conform art.394 alin.1 C.proc.civ., și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA:

Prin cererea înregistrată pe rolul aceste instanțe sub nr_, petentul C. Mãdãlin I. a formulat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 05.10.2013.

In motivarea cererii, petentul a arătat că la data de 05.10.2013, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare TX 7043 XK pe Soseaua Brăilei din mun. Buzãu, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h, fiind înregistrat cu aparatul radar ca având o viteză de 82 km/h, motv pentru care a fost sanctionat contraventional.

De asemenea a mai fost sancționat și pentru faptul că autoturismul condus de petent avea aplicate folii de culoare neagră pe geamurile laterale și luneta, care restrângeau vizibilitatea.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001.

În probațiune, a fost depus în fotocopie: procesul-verbal contestat.

Plângerea a fost legal timbratã, cu suma de 20 de lei, conform disp.art.19 din OG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că la data de 05.10.2013, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare TX 7043 XK pe Soseaua Brăilei din mun. Buzãu, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h, fiind înregistrat cu aparatul radar ca având o viteză de 82 km/h.

De asemenea a mai fost sancționat și pentru faptul că autoturismul condus de petent avea aplicate folii de culoare neagră pe geamurile laterale și luneta, care restrângeau vizibilitatea.

Abaterea a fost inregistrată cu instalația de supraveghere video.

De asemenea petentula fost sancționat și pentru faptul că nu a avut asupra sa documentele și nu a purtat centura de siguranțã.

În drept, a invocat dispozițiile art.115-118 C.proc.civ.

Sub aspectul probatoriului, instanța a administrat la propunerea ambelor părți proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar procesul -verbal contestat.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție .>CP nr._ încheiat la data de 05.10.2013, petentul C. Mãdãlin I. a fost sancționat cu 6 puncte amendă contravențională în cuantum de 480 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de disp.art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționate de disp. art.101 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

De asemenea, petentului i s-au aplicat 4 puncte penalizare, ca sancțiune complementarã.

In fapt, s-a reținut că, la data de 05.10.2013, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare TX 7043 XK pe Soseaua Brăilei din mun. Buzãu, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h, fiind înregistrat cu aparatul radar ca având o viteză de 82 km/h.

Prin același proces-verbal, petentul a fost sancționat cu 9 puncte amendă contravențională în cuantum de 720 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de disp.art. 148 pct.11 din HG 1391/2006, constând în faptul cã, în aceeași împrejurare, s-a constatat că autoturismul condus de petent avea aplicatefolii de culoare neagră pe geamurile laterale și luneta, care restrângeau vizibilitatea.

Instanța constată că plângerea a fost formulatã de către petent la data de 16.10.2013, în termenul de 15 zile prevăzut de art.31 alin.1 din OG 2/2001, de la data înmânării procesului -verbal de constatare a contravenției.

Conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Sub aspectul legalității, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, care pot fi invocate de instanță din oficiu, procesul- verbal conținând mențiunile privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

In ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de petent, instanța îl apreciazã ca neîntemeiat, pentru urmãtoarele considerente:

- fapta petentului a fost descrisã cu suficiente detalii pentru ca un observator independent să ia la cunoștință de aceasta și să aprecieze gravitatea contravenției, nefiind necesar ca agentul constatator să menționeze și alte împrejurări în descriere, în afară de cele reținute în procesul -verbal, urmarea socialmente periculoasă deducându-se din materialitatea faptei, deci nu au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

I. În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor, instanța constată că procesul-verbal de contravenție indică în primul rând dispozițiile art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care prevãd „conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.”

Instanța reține cã petentul a condus autoturismul în localitatea B., pe un sector de drum unde viteza maximã admisã este de 50 km/h, conform disp.art. 49 din OUG 195/2002, iar „depășirea cu 31 - 40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”, constituie contravenție, conform disp. art. 101 alin. (1) și (2), cu trimitere la art. 108 alin. (1) lit. c) și se sancționeazã cu amenda prevãzutã în clasa a III-a de sancțiuni.

Potrivit art. 98 alin. 4 lit c) din OUG 195/2002, clasa a III-a de sancțiuni este reprezentată de posibilitatea aplicării de la 6 la 8 puncte-amendă, fiecare punct reprezentând 10% din din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.

De asemenea, potrivit disp.art.108 alin.(1) lit.c), pct.3 din același act normativ, depășirea cu 31 - 40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de 4 puncte de penalizare.

II. Cu privire la cea de-a doua faptã, procesul-verbal de contravenție indică dispozițiile art. 148 pct.11 din HG 1391/2006, care prevăd „Se interzice conducătorului de autovehicul sau de tramvai:[…] 11. să aibă aplicate folii sau tratamente chimice pe parbrize, lunetă ori pe geamurile laterale, care restrâng sau estompează vizibilitatea, atât din interior, cât și din exterior, cu excepția celor omologate și certificate, prin marcaj corespunzător, de către autoritatea competentă.”

Aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale, cu excepția celor omologate și/sau certificate de către autoritatea competentă și care sunt marcate corespunzător, constituie cotravenție și se sancționează, conform disp. art. 102 alin.1 pct.35 din OUG nr. 195/2002 cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni .

Potrivit art. 98 alin. 4 lit d) din OUG 195/2002, clasa a III-a de sancțiuni este reprezentată de posibilitatea aplicării de la 9 la 20 puncte-amendă, fiecare punct reprezentând 10% din din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.

Prin urmare, se poate concluziona că faptele au fost corect încadrate, iar sancțiunile a fost individualizate între limitele fixate de actul normativ de incriminare, procesul - verbal atacat fiind legal întocmit cu privire la acest aspect.

Sub aspectul temeiniciei,

Petentul solicită anularea procesului-verbal .> CP nr._ încheiat la data de 05.10.2013, susținând, în esență, cã nu a săvârșit contravențiile reținute în sarcina sa.

Instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, făcând dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Analizând fapta și sancțiunea aplicată prin procesul-verbal de constatare atacat, prin prisma criteriilor stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, instanța constată că fapta reținutã în sarcina petentului reprezintã o „acuzație în materie penalã”, având în vedere cã norma juridica pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor participanților la trafic, natura faptei, sancțiunea aplicatã, natura și gradul de severitate al acesteia. Pe de altã parte, rațiunea urmãritã de legiuitor în incriminarea unei astfel de fapte o reprezintã protejarea siguranței pe drumurile publice.

În această situație, instanța apreciază că în prezenta cauză sunt aplicabile prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu toate garanțiile conferite de acesta, petentul beneficiind de prezumția de nevinovăție (Cauza A. contra României), sarcina probei revenind organului constatator, cu respectarea în acest mod a principiului egalității armelor, garanție instituită tot prin articol sus-menționat.

Procedând la vizionarea înregistrării de pe suportul CD depus la dosarul cauzei de cãtre intimatã, instanța constată că, în data de 05.10.2013, orele 14:41, autoturismul cu numărul de înmatriculare TX 7043 XK a circulat cu viteza de 82 Km/h pe raza localitatii B.. Abaterea a fost înregistratã în regim staționar de aparatul radar montat pe autospeciala de poliție marca Dacia L., cu nr.de înmatriculareMAI_, aparatul radar ROM 388 care a înregistrat abaterea fiind verificat metrologic și corespunzând normelor în vigoare, dupã cum rezultã din buletinul de verificare metrologicã nr._ /28.03.2013, a cãrui valabilitate este de un an. De asemenea, intimata a depus la dosarul cauzei și atestatul de operator radaral ag.șef Glinesche L..

Referitor la cea de-a doua faptă, deși recunoaște prin plângerea contravențională că autoturismul său avea aplicate folii de culoare neagră pe geamurile laterale și lunetă, petentul susține că aceste folii sunt autorizate RAR. Insă, din înscrisul depus de petent la dosarul cauzei – certificat de garanție și declarație de conformitate nr.8/15.07.2011 (f 17), instanța nu poate aprecia ca fiind verosimile aceste afirmații, înscrisul necuprinzând și numărul înmatriculare al autoturismului pe care au fost montate foliile a căror calitate se certifică.

Așadar, pe baza ansamblului probator administrat, instanța reține că mențiunile consemnate în procesul verbal de contravenție s-au confirmat, petentul săvârșind contravențiile reținute în sarcina sa, astfel încât sancționarea sa este temeinică.

Pentru aceste considerente, instanța conchide că procesul verbal din cauză este temeinic întocmit.

Referitor la proporționalitatea sancțiunii, instanța apreciază drept justificat cuantumul amenzii aplicate, respectiv amenda în cuantum minim, având în vedere cã, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, care a mai fost sancționat contravențional pentru abateri rutiere.

Instanța constată că nivelul amenzii corespunde pericolului social al faptelor și conduitei petentului, deoarece viteza cu care circula acesta era una destul de mare, având în vedere natura drumului pe care-l parcurgea petentul și faptul că acestă faptă a fost săvârșită pe raza unei localități, iar fapta petentului poate genera atât o stare de pericol pentru siguranța drumurilor publice, cât și consecințe deosebit de grave, precum un accident de circulație cu vãtãmarea corporalã a participanților la trafic sau chiar decesul acestora.

Față de cele expuse anterior, instanța consideră că dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 au fost respectate cu ocazia aplicării sancțiunilor contravenționale, acestea fiind proporționale cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite de către petent.

Cu privire la sancțiunea complementară, aplicarea unui numãr de 4 puncte de penalizare, instanța reține cã aceasta intervine de drept, odată cu săvârșirea contravenției de către petent, astfel încât orice discuție referitoare la oportunitatea luării sale este exclusă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională formulatã de petent, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 453 alin. 1 N.Cod procedură civilă, având în vedere principiul disponibilității procesului civil, instanța va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul C. Mãdãlin I., cu domiciliul în București, sector 2, ., prin avocat C. S., nr.29, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.- Poliția Rutieră, cu sediul în B., .-10, jud.B., împotriva procesului-verbal .>CP nr._ încheiat la data de 05.10.2013, ca neîntemeiatã.

Ia act cã nu se solicitã cheltuieli de judecatã.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecãtoria Buzãu.

Pronunțatã în ședințã publicã, azi, 09.05.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. I. C. Z.

Red. E.I./ Tehnored.: E.I.

4 ex./ 20.05. 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8207/2014. Judecătoria BUZĂU