Plângere contravenţională. Sentința nr. 9664/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 9664/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 10101/200/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 9664

Ședința publică de la 03 Iunie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E.-C. V.

GREFIER: S. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. V., cu domiciliul în com. Gura Vadului, .. 447, jud. Prahova și pe intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B., cu sediul în B., .-10, jud. B., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul M. V. prin apărătorul ales – avocat C. M., lipsă fiind intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la primul termen de judecată după ce a fost parcursă procedura prealabilă, s-a depus al dosar prin serviciul registratură al instanței la data de 06.05.2014, adresă comunicare relații, dovada comunicării procesului verbal, certificat calificat pentru semnătură electronică și planșa foto care au stat la baza emiterii procesului verbal, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 alin.1 din Noul Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, material, în temeiul art. 94 din Noul Cod procedură civilă raportat la art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 și teritorial în temeiul acelorași prevederi legale.

În temeiul dispozițiilor art. 238 Cod procedură civilă instanța, pune în discuția părților estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului. Acordă cuvântul pe acest aspect.

Petentul prin apărătorul ales având cuvântul apreciază că procesul se va termina la acest termen de judecată.

Instanța în temeiul dispozițiilor art. 238 Cod procedură civilă apreciază că durata necesară pentru cercetarea procesului este de maxim o lună de zile, având în vedere complexitatea cauzei, cercetările ce trebuiesc întreprinse în cauza potrivit dispozițiilor legale, precum și numărul mare de dosare aflate pe rol la acest complet de judecata.

La interpelarea instanței, petentul prin apărătorul ales învederează că nu mai are cereri de formulat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pe cererea de probatorii.

Petentul prin apărătorul ales având cuvântul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și eventual, dacă instanța apreciază necesar, proba cu cercetarea la fața locului. În ce privește probatoriul solicitat de intimată, solicită respingerea, apreciind că este o eroare la încheierea procesului verbal. Precizează că . nu se face pe . că nu există indicator de limitare viteză pe ruta pe unde a circulat petentul, acesta venind prin Parcul Crâng. Mai arată acesta că indicatorul se instalează pe sensul de mers și are valabilitate până la prima intersecție, iar de acolo și până la F-ca de bere nu există nici un astfel de indicator. Solicită ca instanța să țină cont de marja de eroare de 4%.

Deliberând asupra probelor solicitate, în temeiul dispozițiilor art. 255 și 258 Cod de procedură civilă, apreciind că probele solicitate sunt admisibile și conduc la soluționarea cauzei, încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar. Față de cele învederate de petent prin apărătorul său, apreciază că acestea vizează nu utilitatea probatorului, cât puterea doveditoare, chestiuni ce urmează a fi analizate cu fondul cauzei.

Petentul prin apărătorul ales învederează că nu mai are cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, apreciind cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul părților pe fond.

Petentul M. V. prin apărătorul ales – avocat C. M., având cuvântul pe fond, solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal, arătând că nu există contravenție individualizată corect, viteza reală cu care a circulat petentul nu poate fi încadrată la articolul respectiv, mai mult, să se rețină și permisul de conducere. Învederează că nu există indicator privind limitarea de viteză.

INSTANȚA:

Deliberand asupra cauzei civile, constata urmatoarele:

Prin plangerea inregistrata sub nr._ /20.06.2013 pe rolul acestei instante, petentul M. V. a formulat în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B. plângere împotriva procesului-verbal . nr._/17.06.2013.

În motivarea plângerii a arătat că situatia de fapt retinuta nu corespunde realitatii intrucat nu a circulat cu viteza retinuta in procesul-verbal.

A mai aratat ca in cuprinsul procesului-verbal nu a fost indicat actul normativ care prevede si sanctioneaza fapta savarsita.

A solicitat ca intimatul sa depuna la dosarul cauzei urmatoarele inscrisuri: plansa foto cu locul (pozitia kilometrica), data, ora si autoturismul inregistrat cu viteza de 121 km/h, dovada faptului ca aparatul radar cu care s-a facut inregistrarea este instalat pe autoturismul din dotarea IPJ Buzau, are verificarea metrologica la zi, este omologat si ca a functionat conform reglementarilor in materie, daca operatorul radar poseda autorizatie pentru a lucra cu asemenea aparatura tehnica.

A apreciat ca beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, pe care intimatul nu a reusit sa o rastoarne.

În drept a invocat dispozitiile art. 148 C.p.c., ale art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 si ale art. 6 CEDO.

In dovedire a inteles sa se foloseasca de proba cu inscrisuri si de orice alte probe a caror utilitate, pertinenta si concludenta s-ar dovedi in cauza.

A anexat plângerii următoarele înscrisuri, în fotocopie: dovada de circulatie, procesul-verbal contestat, carte de identitate petent.

Intimata a formulat întâmpinare (fila 14) solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivarea cererii a arătat că procesul-verbal a fost intomcit cu respectarea conditiilor de fond si de forma impuse de prevederile legale in vigoare, implicit cele referitoare la incadrarea juridica a faptei.

A aratat in continuare ca dispozitiile legale privind circulatia pe drumurile publice au drept scop asigurarea desfasurarii fluente si in siguranta a circulatiei pe drumurile publice, precum si ocrotirea vietii, integritatii corporale si a sanatatii persoanelor participante la trafic sau aflate in zona drumului public, protectia drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietatii publice si private, cat si a mediului si nu sunt de natura sa incalce dreptul fundamental reglementat de art. 6 CEDO.

În drept a invocat dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă.

A anexat întâmpinării formulate cazierul auto al petentului, buletinul de verificare metrologica si plansa foto.

Petentul a formulat raspuns la intampinare (fila 24) solicitand instantei sa aiba in vedere NML nr. 021-05 in ceea ce priveste eroarea maxima tolerata.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizand actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:

Prin procesul-verbal de contraventie . nr._/17.06.2013 incheiat de intimat, petentul a fost sanctionat cu amenda contraventionala de 675 Ron, în temeiul art.102 alin.3 lit.e din O.U.G. nr.195/2002 rep., retinandu-se faptul ca a condus autoturismul_ cu viteza de 121 km/h pe .. Buzau. De asemenea, i s-a retinut permisul de conducere.

Potrivit art.102 alin.3 lit.e din O.U.G. nr.195/2002 Rep., se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte-amenda) și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai, a faptei privind „depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.

Insă, conform art.6 pct.20 si art.109 din O.U.G. nr.195/2002 republicata, nerespectarea regimului de viteza se constata de catre politistul rutier prin mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

In materia depasirii limitelor de viteza, contravenientul se afla în imposibilitatea absolută si obiectivă de a face dovada contrara celor consemnate în procesul verbal de contraventie, în aceasta situatie, sarcina probei revenindu-i organului constatator care trebuie să dovedeasca, prin intermediul mijloacelor tehnice din dotare, savarsirea contraventiei.

In acest sens, instanta este obligată să facă verifice procesul verbal de contraventie sub aspectul modalitatii de înregistrare a vitezei, coroborand sustinerile din cuprinsul procesului verbal de contraventie cu probele aduse de către intimat.

Pe de alta parte, potrivit Minutei CSM din data de 19.04.2009 (accesibilă pe site-ul Tribunalului Buzau), care are caracter de recomandare, marja de eroare a cinometrelor in cazul contraventiilor la regimul circulatiei pe drumurile publice, trebuie avuta in vedere din oficiu de către instanta de judecata, chiar daca nu este invocată de petent, fata de dispozitiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 conform carora instanta trebuie sa verifice legalitate si temeinicia procesului verbal, sub toate aspectele, cu atat mai mult sub aspectele care tin de incadrarea juridica a faptei. Aceasta opinie este impartasită si de Sectia C. Administrativ din cadrul Tribunalului B.. Prin urmare, instanta trebuie sa aiba in vedere aceasta marja de eroare.

Astfel, potrivit art.3.1.1 lit.b din cadrul Normei De Metrologie Legala NML 021-05 aprobata prin Ordinul nr.301/23.11.2005, in conditii normale de trafic, pentru cinemometrele care functioneaza numai in regim de stationare, eroarea maxima tolerate este de +/- 3 km/h pentru viteze pana la 100 km/h, respectiv +/-3% din valoarea masurata pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h.

In consecinta instanta retine că, în raport de eroare maxima tolerată, viteza vehiculului se afla in intervalul cuprins între 117 km/h si 124 km/h.

Astfel, conducerea cu 117 km/h se incadreaza in contraventia prevazuta de art.108 alin.1 lit.d pct.3 raportat la art.102 alin.2 si art.99 alin.4 lit.d si se sanctioneaza cu 9 până la 20 puncte-amenda si 6 puncte penalizare.

Pe de alta parte, conducerea cu 124 km/h se incadreaza in contraventia prevazuta de art.102 alin.3 lit.e raportat art.98 alin.4 lit.d si se sanctioneaza cu 9 până la 20 puncte-amenda si aplicarea sanctiunii complementare privind suspendarea exercitarii dreptului de a conduce pe o perioada de 90 de zile, dispunandu-se si masura tehnico-administrativa privind retinerea permisului, conform art.111 alin.1 lit.c.

Prin efectul aplicarii erorii maxime tolerate prevazute de norma de metrologie, se constată că intervalul inauntrul caruia se poate afla viteza autovehiculului, atrage incidenta a doua fapte contraventionale prevazute de O.U.G. nr.195/2002, sanctionate distinct, una fiindu-i favorabila contravenientului.

Avandu-se în vedere ca prin dispozitiile O.U.G. nr.195/2002, ale H.G. nr.1391/2006, dar si ale Normei de Metrologie Legala NML 021-05/23.11.2005, nu se stabileste autoritatea competenta sa aplice eroarea maxima tolerate, aceasta obligatie revine agentului constatator la momentul constatarii contraventiei si incheierii procesului verbal, iar în caz de neconformare instantei investite cu solutionarea plangerii contraventionale.

Apreciem, prin urmare, că se impune aplicarea principiului conform căruia dubiul profită persoanei acuzate (in dubio pro reo), retinandu-se ca organul de politie nu a probat savarsirea contraventiei dincolo de orice indoiala.

Avându-se in vedere dispozitiile art.34 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 potrivit carora legiuitorul nu a lasat la latitudinea instantei posibilitatea schimbarii incadrarii juridice si nici stabilirea altei sanctiuni, iar incadrarea favorabila petentului nu prevede aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce si nici a masurii tehnico-administrative a retinerii permisului, se impune anularea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, intrucat nu s-a facut o descriere corecta a faptei, motiv de nulitate prevazut de art.17 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

Instanta nu poate retine contraventia mai usoara, si in consecinta sa reaprecieze cuantumul amenzii si a celorlate masuri aplicate, avand in vedere ca retinerea faptei contraventionale si incadrarea juridica a acesteia este atributul agentului constatator, instanta neputandu-se substitui acestuia. Aceesi opinie a fost impartasita si in cadrul intalnirii in cadrul Comisiei pentru Unificarea practicii judiciare din data de 19.11.2008, care are caracter de recomandare.

F. de considerentele de mai sus aratate, instanta, in baza art.34 din O.G.2/2001, urmeaza sa admita plangerea si sa anuleze procesul verbal contestat.

Constatarea motivelor de nulitate a procesului verbal de constraventie aratate mai sus, face inutilă analizarea celorlalte motive invocate de către petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plangerea privind pe petentul M. V., cu domiciliul în com. Gura Vadului, .. 447, jud. Prahova și pe intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE B., cu sediul în B., .-10, jud. B..

Anuleaza procesul-verbal . nr._/17.06.2013.

Cu apel la Tribunalul Buzau in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Iunie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E.-C. VLADSIMONA N.

RED. ECV

TEHNORED. ECV-SN

4 ex./11.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9664/2014. Judecătoria BUZĂU