Plângere contravenţională. Sentința nr. 9954/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9954/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 06-06-2014 în dosarul nr. 18714/200/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 9954/2014
Ședința publică de la 06 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. C. I.
Grefier M. E.
Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta . cu sediul în municipiul Oradea, ..10, ..14, județul Bihor în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, cu sediul in municipiul București, .. 401 A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederază că acțiunea este la primul termen de judecată, procedura de citare legal îndeplinită, după care:
Nemaifind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține pentru pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată:
Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 31.05.2012, sub nr._, petenta ., a formulat plangere contraventionala impotriva procesului verbal de contravenție . 12 nr._ din 15.05.2012 emis de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, solicitand admiterea plangerii si anularea procesului-verbal de contraventie.
In motivarea cererii, petenta a aratat ca a fost sanctionata pentru faptul ca a circulat cu autoturismul fara a detine rovinieta valabila, dar acest autoturism a fost vandut in data de 30.11.2010 conform facturii . nr.303 către San Dex SRL Suceava.
In drept a invocat prevederile OG 2/2001 si OG 15/2002.
In probatiune a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri și a anexat plângerii formulate următoarele înscrisuri, în fotocopie: procesul – verbal de contraventie, factura, proces verbal de scoatere din evidente, adrese.
Actiunea este scutita de taxa judiciara de timbru si timbru judiciar potrivit art.36 O.G.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si art.15 lit.i Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Intimata nu a formulat intampinare insa a depus la dosarul cauzei: factura . nr.303/30.11.2010, contract de novație, dovada de comunicare a pvc.
A solicitat judecarea cauzei in lipsa.
La termenul de judecata din data de 06.06.2014 instanta a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, considerand-o concludenta, pertinenta si utila solutionarii cauzei, punand in discutie legea contraventionala mai favorabila
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contraventie . 12 nr._ din 15.05.2012 încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, petenta a fost sancționata cu amendă în cuantum de 250 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin.1 și sancționate de art.8 alin.2 din O.G. nr.15/2002, constând în aceea că, la data de 05.04.2012, ora 16,17 vehiculul cu nr. de înmatriculare _ aparținând petentei a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B. fără a deține rovinietă valabilă. Totodată, în temeiul art.8 alin.3 din O.G. nr.15/2002, petenta a fost obligata la plata echivalentului în lei al sumei de 28 euro (122.49 lei) reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.
În motivarea plângerii, petenta a aratat că, din data de 03.02.2009 nu mai este proprietarul autoturismului in cauza deoarece l-a vandut firmei ..
Plangerea contraventionala a fost motivata in drept pe dispozițiile art. 16(6), art. 17, art. 19(1) din Ordonanța 2/2001, art. 10 din OG 15/2002.
Petenta a solicitat judecarea cauzei in lipsa sa.
În dovedirea plângerii, petenta a depus, in fotocopii, un set de inscrisuri.
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat la judecarea cauzei si nu a solicitat administrarea de probe, insa a depus la dosar un set de inscrisuri in fotocopie.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . 12 nr._ din 15.05.2012, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 250 lei și obligata la plata contravalorii a unui tarif de despagubire de 28 euro, adica 122,49 lei, întrucât la data de 05.04.2012, ora 16,17, pe DN 2, la km 115 + 80 m, pe raza loc. Mărăcineni a fost depistat vehiculul cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei, care circula fără a deține rovinietă valabilă.
Asadar, analizând procesul verbal din punct de vedere al legalității, instanța constată că acesta respectă condițiile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG 2/ 2001.
Sub aspectul temeiniciei, instanta retine faptul ca, pentru vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei, limitele amenzii sunt de la 250 lei la 500 lei, iar tariful de despagubire este de 28 euro.
Potrivit art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/ 2002 constituie contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 prevede ca obligația contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.
Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Analizand cuprinsul facturii fiscale . br.303 din 30.11.2010, reiese faptul ca, la data de 30.11.2010, petenta a vandut către San Dex SRL Suceava autovehiculul cu număr de înmatriculare_ .
F. de aceste considerente, avand in vedere faptul ca, la data savarsirii contraventiei,05.04.2012, ora 16,17 autoturismul cu numarul de inmatriculare_ nu se mai afla in proprietatea petentei, nemaifiind utilizat de aceasta, instanța va admite plângerea contravențională formulată de petentă si, pe cale de consecinta, va dispune anularea procesului verbal de contravenție . 12 nr._ din 15.05.2012, emis de intimata și a măsurilor dispuse in baza acestuia.
În temeiul art. 129 alin. 6 Cod proc.civ., care statuează principiul disponibilității în procesul civil, instanta va lua act de faptul că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petenta . cu sediul în municipiul Oradea, ..10, ..14, județul Bihor în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, cu sediul in municipiul București, .. 401 A, sector 6.
Anulează procesul verbal de contravenție . 12 nr._ din 15.05.2012
Exonerează petenta de plata amenzii în sumă de 250 lei și a tarifului de despăgubire în sumă de 122,49 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 06.06.2014.
Președinte,Grefier,
Red./I.V.C-tin
Tehnored./E.M./16.06.2014/4 ex
| ← Încuviinţare executare silită. Hotărâre din 25-07-2014,... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9947/2014.... → |
|---|








