Pretenţii. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 12/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 18252/200/2014

DOSAR NR. _

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.11.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE A. C.

GREFIER N. A.

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta R. A. MUNICPALĂ RAM B. cu sediul în B., ., J. B., în contradictoriu cu pârâtul R. S. NICUȘOR cu domiciliul în B., cart. Broșteni, ..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns nu a răspuns nicio parte.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul a parcurs procedura de verificare și regularizare, potrivit art. 200 cod proc. civ, este primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, reclamanta a depus prin registratură cerere de restrângere a obiectului cererii, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin. 1 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța ia act de restrângerea obiectului cererii și, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, în temeiul art. 255-258 N.cod proc. civ, constatând că proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei propusă de reclamantă este admisibilă și poate duce la soluționarea cauzei, o încuviințează, constată cauza în stare de judecată și în temeiul art. 394 N. C. proc. civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 28.08.2014, reclamanta RAM B. a solicitat obligarea pârâtului R. S. NICUȘOR, la plata sumei de 285,17 lei, reprezentând servicii de energie termică pentru perioada 09.03._14, suma de 38,10 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 09.05._14, suma de 37,20 lei pentru notificare și 29 lei cheltuieli de judecată.

În fapt reclamanta învederează instanței faptul că a furnizat către Asociația de proprietari NR. 3 PT 6 Broșteni (din care face parte și apartamentul debitoarei), servicii și utilități în baza contractului de prestări servicii nr. 06-03/2002. RAM B. a încheiat cu Asociația de Proprietari un act adițional la contractul de prestări servicii prin care părțile au convenit ca regia să factureze și să încaseze c/val. serviciilor prestate în mod individual, pentru toți proprietarii/locatarii condominiului, începând cu data de 01.02.2005.

Reclamanta mai susține că a procedat la facturarea individuală a debitorului, care deși a beneficiat de furnizarea serviciilor de utilități publice (energie termică încălzire și apă caldă de consum) nu și-a achitat contravaloarea acestora în termenul scadent, acumulând restanțe de 285,17 lei pentru serviciile prestate în perioada 09.03._14, care au generat penalități de întârziere în cuantum de 38,10 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 09.03._14.

Precizează că apartamentul pârâtului figurează în evidențe ca deconectat, deținând centrală termică dar, în conformitate cu legislația în vigoare referitoare la obligativitatea de a plăti contravaloarea cotelor – comune, acesta trebuia să achite și facturile la energia termică aferentă condominiului.

Mai arată că, având în vedere că pârâtul nu și-a plătit sumele restante, potrivit dispozițiilor art. 1522 cod civil coroborat cu art. 454 C.pr.civ., a procedat la comunicarea notificării nr. 237/13.05.2014, însă acesta nu s-a prezentat la sediul regiei pentru achitarea debitului restant, în termen de 5 zile. Mai mult, conform prevederilor Legii Medierii nr. 192/2006, reclamanta s-a adresat cu o cerere de participare la ședința de mediere împreună cu debitorul, însă debitorul nu s-a prezentat nici la biroul mediatorului.

În aceste condiții, în temeiul art. 51 alin. 3 din Legea nr. 51/2006, reclamanta susține că a fost obligată să formuleze prezenta acțiune, motiv pentru care a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care pârâtul să fie obligat la plata sumei totale de totale de 389,47 lei.

In drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile din Legea 51/2006, Legea 325/2006, C.pr.civ., Cod civil, Legea 230/2007, HG 1588/2007, Legea 192/2006, Ordinul 91/2007 al ANRSC, HCLM B. nr. 225/2007.

In dovedirea pretențiilor, a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, sens în care a depus, în copie, următoarele: contract de furnizare a energiei termice, act adițional, acord de colaborare, notificare nr. 237/13.05.2014, invitație la mediere, situația facturilor în sold, fișa contabilă, facturi fiscale, liste consumuri pe apartamente.

Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare în conformitate cu dispozițiile art. 205 C.proc.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 29,00 lei, prin chitanța . nr._/27.08.2014.

Ulterior învestirii instanței cu soluționarea prezentei cauze, reclamanta a depus la dosar convenția de plată înregistrată sub nr._/23.10.2014, încheiată între RAM B. și pârâtul R. S. Nicușor. Pârâtul a recunoscut debitul pretins, potrivit declarației de la fila 79 dosar, iar prin convenția încheiată și-a luat angajamentul de a plăti reclamantei debitul în trei rate lunare.

Pentru termenul de judecată din 12.11.2014, reclamanta a depus cerere de restrângere a câtimii obiectului cererii de chemare în judecată la suma de 289,47 lei, formată din 251,37 lei servicii restante aferente perioadei 09.04._14 și 38,10 lei penalități aferente perioadei 09.05._14, față de împrejurarea că pârâtul a achitat suma de 100 lei cu chitanța nr._/17.10.2014 (33,8 lei restanțe, 37,20 lei c-val. Notificare și 29 lei cheltuieli de judecată).

In baza art. 258 C.proc.civ. instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ca fiind pertinenta, concludenta si utila dezlegării pricinii.

Analizând actele existente la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Între reclamantă și Asociația de proprietari NR. 3 PT 6 Broșteni, din care face parte și pârâtul, s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 06-03/2002, iar ulterior, RAM B. a încheiat cu Asociația de Proprietari un act adițional la contractul de prestări servicii prin care părțile au convenit ca regia să factureze și să încaseze c/val. serviciilor prestate în mod individual, pentru toți proprietarii/locatarii condominiului, începând cu data de 01.02.2005. În contractul respectiv se prevede că, în cazul în care apar incidente de plată mai vechi de 120 zile de la scadență, furnizorul poate să emită facturi și să încaseze, pentru fiecare proprietar/locatar din condominiile ce fac parte din asociația de proprietari.

În baza acestor prevederi, instanța reține că obligația corelativă a pârâtului era aceea de a achita contravaloarea serviciilor prestate de către reclamantă.

Deși R. A. „RAM” B. și-a îndeplinit obligația, prestând serviciile stipulate în contract și emițând facturile depuse la dosarul cauzei, pârâtul nu a achitat contravaloarea acestora, acumulând un debit restant de 323,27 lei, reprezentând servicii de energie termică și de penalități de întârziere.

Instanța reține de asemenea că reclamanta a formulat invitația pentru informarea privind avantajele medierii, însă debitorul nu s-au prezentat.

Potrivit articolului 969 C.civ. alineat 1, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Articolul 970 C.civ. statuează: „convențiile trebuie executate cu bună credință”, iar articolul 1073 din același cod prevede: „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare”. Din aceste texte legale reiese că pârâtul avea obligația, în temeiul contractului de prestări servicii, să achite contravaloarea serviciilor prestate de către reclamantă și penalitățile de întârziere aferente.

A fost întocmit referat tehnic, care cuprinde situația instalațiilor, recomandări și legislație relevantă, referat care a fost avizat de către departamentul tehnic al Ram B. și de către Asociația de proprietari.

Conform art.32 alin.3 din HG nr. 1.588 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari „niciun proprietar de apartament sau de spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință nu va fi exceptat de la obligația de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunțării la folosirea unei părți din proprietatea comună, a abandonării apartamentului sau a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință ori în alte situații”. Potrivit art. 38 alin. 2 din Legea nr. 325/2006, proprietarii apartamentelor individuale situate în imobile de locuit tip condominiu, care sunt deconectate de la rețeaua de alimentare cu energie termică, plătesc o cotă-parte din cheltuielile cu energia termică consumată pentru încălzirea spațiilor aflate în proprietate indiviză, proporțională cu cota indiviză.

Astfel, prin obținerea acordului de deconectare, pârâtul nu este exonerat de la plata energiei termice pentru cotele comune. Din dispozițiile legale enumerate, reiese fără dubiu faptul că, în urma debranșării, pârâtul are obligația de a achita în continuare, cheltuielile cu energia termică consumată pentru încălzirea spațiilor aflate în proprietate indiviză, alături de ceilalți proprietari ai apartamentelor din . învestirii instanței cu soluționarea prezentei cauze, reclamanta a depus la dosar convenția de plată înregistrată sub nr._/23.10.2014, încheiată între RAM B. și pârâtul R. S. Nicușor. Pârâtul a recunoscut debitul pretins, potrivit declarației de la fila 79 dosar, iar prin convenția încheiată și-a luat angajamentul de a plăti reclamantei debitul în trei rate lunare.

Pentru termenul de judecată din 12.11.2014, reclamanta a depus cerere de restrângere a câtimii obiectului cererii de chemare în judecată la suma de 289,47 lei, formată din 251,37 lei servicii restante aferente perioadei 09.04._14 și 38,10 lei penalități aferente perioadei 09.05._14, față de împrejurarea că pârâtul a achitat suma de 100 lei cu chitanța nr._/17.10.2014 (33,8 lei restanțe, 37,20 lei c-val. Notificare și 29 lei cheltuieli de judecată).

Odată reținută situația de fapt de mai sus, instanța, observând și prevederile art. 249 C.civ. potrivit cărora cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, consideră că acțiunea reclamantei este întemeiată.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite acțiunea formulată de reclamanta R.A.M. B. astfel cum a fost restrânsă și va obliga pârâtul la plata sumelor de 251,37 lei, reprezentând contravaloare energie termică cote comune facturată în perioada 09.04._14 și de 38,10 lei reprezentând penalități aferente perioadei 09.05._14.

Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 453 C.proc.civ. care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, instanța, cu privire la capătul din cererea introductivă a reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată, constată că pârâtul a achitat contravaloarea acestor cheltuieli, așa cum, de altfel, a arătat și reclamanta prin cererea de restrângere a câtimii obiectului cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite,astfel cum a fost restrânsă,acțiunea înregistrată sub nr._ ,având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta R. A. Municipală „RAM” B., cu sediul în mun. B., . AB (Sediul încălzire), jud. B., în contradictoriu cu pârâtul R. S. NICUȘOR cu domiciliul în B., cart. Broșteni, ., J. B..

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumelor de 251,37 lei, reprezentând contravaloare energie termică cote comune facturată în perioada 09.04._14 și de 38,10 lei reprezentând penalități aferente perioadei 09.05._14.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Declarația de apel, sub sancțiunea nulității, se va depune la judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică, astăzi 12.11.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

A. C. N. A.

Red. C.A./Tehnored.N.A.

4 ex/08.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria BUZĂU