Pretenţii. Sentința nr. 790/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 790/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 2395/200/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentinta civila Nr. 790

Ședința publică de la 17 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V.-C. I.

Grefier M. E.

Pe rol fiind judecarea cererii formulata de reclamantul MUNICIPIUL BUZAU PRIN PRIMAR cu sediul in municipiul Buzau,.,judetul Buzau in contradictoriu cu pârâta . cu sediul in municipiul Buzau,.,parter,judetul Buzau, având ca obiect pretenții banesti.

La apelul nominal făcut în ședința publică au absentat partile .

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care învederează ca cererea reclamantului este scutita de taxa judiciara de timbru conform legii dupa care instanta vazind ca nu mai sunt probe concludente de administrat si exceptii de invocat îl apreciaza in stare de judecata si îl retine pentru pronuntare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata constată următoarele:

Prin cererea inregistrata sub nr. 2295 din 01.02.2013 asa cum a fost modificata la data de 29.11.2013 reclamantul MUNICIPIUL BUZAU PRIN PRIMAR cu sediul in municipiul Buzau,.,judetul Buzau in contradictoriu cu pârâta . cu sediul in municipiul Buzau,.,parter,judetul Buzau a solicitat instantei pronuntarea unei hotariri in care sa dispuna obligarea acesteia la plata sumei de 15.689 lei cu titlu de chirie pe perioada august 2010 – iulie 2013,a sumei de 26.812 lei cu titlu de penalitati intirziere pentru aceiasi perioada ,a sumei de 54,30 lei cu titlu de cheltuieli judecata,precum si rezilierea contractului de inchiriere nr.2 din 28.05.2012 si evacuarea acesteia din spatiul ocupat in municipiul Buzau,.,subsol.

In motivarea cererii reclamantul arata ca a pirita nu si-a achitat chiria la care s-a obligat incepind cu luna august 2010.

In dovedirea cererii reclamantul a depus la dosar inscrisuri .

Reclamantul si-a motivat in drept cererea sa pe dispozitiile legii nr.114/1996 a locuintei,HG nr. 1275/2000 si hotarirea CLM nr.77/2007 .

Cererea reclamantului este scutita de plata taxei judiciare de timbru conform art.17 din legea nr.146/1996 privind taxele judiciare de timbru.

Pirita legal citata nu s-a prezentat in instanta si nici nu a depus intimpinare.

In conditiile art.167 C.proc.civ. instanta a incuviintat pentru reclamant proba cu inscrisuri apreciind ca acestea sunt concludente si utile solutionarii prezentei cauze.

Analizind materialul probator administrat in cauza instanta retine urmatoarele:

Intre parti s-a incheiat contractul nr.2 din 28 mai 2012.

Conform acestuia reclamantul a inchiriat piritei spatiul situat in municipiul Buzau,Centru,. destinatia de depozit.

Deoarece pirita nu si-a achitat chiria pe perioada august 2010-iulie 2013 reclamantul a formulat cererea ce formeaza obiectul dosarului de fata.

Avind in vedere situatia retinuta si prevederile legale invocate instanta apreciaza ca cererea reclamantului este intemeiata.

Astfel,pirita obligindu-se la plata unei chirii lunare pentru spatiul de depozitare incheiat si neindeplinindu-si obligatia ia cauzat reclamantului un prejudiciu pe care este obligata a il repara.

Totodata neindeplinirea obligatiei de plata a chiriei are drept consecinta rezilierea contractului incheiat si evacuarea piritei din spatiul ocupat.

In consecinta instanta va admite cererea reclamantului si o va obliga pe pirita sa-i achite suma de 15.689 lei cu titlu de chirie pe perioada august 2010-iulie 2013,suma de 26.812 lei cu titlu de penalitati intirziere pe aceiasi perioada,suma de 54,30 lei cu titlu de cheltuieli judecata,dispunind totodata rezilierea contractului de inchiriere nr.2 din 28 mai 2012 si evacuarea sa din spatiul ocupat .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LE

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulata de reclamantul MUNICIPIUL BUZAU PRIN PRIMAR cu sediul in municipiul Buzau,.,judetul Buzau in contradictoriu cu pârâta . cu sediul in municipiul Buzau,.,parter,judetul Buzau, având ca obiect pretenții banesti.

Obliga pirita sa achite reclamantului suma de 15.689 lei cu titlu de chirie pe perioada august 2010-iulie 2013,suma de 26.812 lei cu titlu de penalitati intirziere pe aceiasi perioada si suma de 54,30 lei cu titlu de cheltuieli judecata.

Dispune rezilierea contractului de inchiriere nr.2 din 28 mai 2012.

Dispune evacurea piritei din spatiul cu destinatia de depozit pe care îl ocupa in municipiul Buzau,Centru,. Buzau.

Cu drept la recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi 17 Ianuarie 2014.

P. GREFIER

Red./Dact. IVC /23.01.2014/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 790/2014. Judecătoria BUZĂU