Pretenţii. Sentința nr. 9165/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9165/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 11141/200/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr. 9165/2014
Ședința publică de la 26 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. N. P.
Grefier Cocuța B.
Pe rol fiind judecarea actiunii civile formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari P.T.6 NR.2, cu sediul in municipiul Buzau, cartier Brosteni, ., parter judetul Buzau in contradictoriu cu parata D. M., domiciliata in municipiul Buzau, cartierul Brosteni, ., judetul Buzau, având ca obiect pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reclamanta si parata .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca dosarul este la primul termen de judecata, cererea este scutita de taxa judiciara de timbru, procedura este legal indeplinita, dupa care:
Instanta verificandu-și din oficiu competenta cf. art. 131 al.1 C.p.c. constata ca este competentă general, material si teritorial să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 94 si 107 C.p.c.
Instanta in baza art. 238 C.p.c. pune in discutia partilor durata estimativa a cercetarii procesului.
Instanta fata de probele ce se administreaza in cauze similare, de incarcatura de dosare existente pe rolul acestui complet de judecata, apreciaza ca daca aceasta cauza nu se va solutiona la termenul de fata, durata cercetarii procesului este de sase luni de zile.
Instanta in baza art. 255 si 258 C.p.c. incuviinteaza pentru parti proba cu inscrisuri, apreciind ca fiind legala,utila, pertinenta si concludenta in solutionarea cauzei.
Instanta in baza art. 244 C.p.c. constata terminata cercetarea judecatoreasca si fixeaza astazi in sedinta publica termen pentru solutionarea cauzei.
Instanta in baza art. 392 C.p.c retine cauza spre solutionare, dat fiind solicitarea reclamantei de solutionare a cauzei in lipsa.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 10.07.2013, sub numarul de dosar_, reclamanta ASOCIATIA DE P. PT 6 NR 2 a chemat în judecată pe pârâtul D. M. solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, sa dispuna obligarea acestuia la plata sumei de 2633,09 lei reprezentand cheltuieli de întreținere restante pentru perioada noiembrie 2011-aprilie 2013, a sumei de 1070,78 lei reprezentand penalitati de interziere aferente perioadei noiembrie 2011-aprilie 2013, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată .
În motivarea cererii, reclamanta a aratat în esență ca, in fapt, paratul nu si-a indeplinit obligatia de plata a cotelor de contributie ce i-au revenit la cheltuielile Asociatiei de proprietari, conform listelor de plata afisate, pe perioada arătată, pentru neachitarea in termenul scadent, fiind calculate penalitati pentru fiecare zi de intarziere .
În drept au fost invocate art 45 și urm din Legea 230/_, statutul propriu
Conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari cu referire la art 29 lit l din OUG 80/2013, cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
Desi legal citat, paratul nu a formulat intampinare potrivit art 205 și urm C.p.civ si nu s-a prezentat in fata instantei de judecata pentru a formula aparari
În cauză instanța a administrat la solicitarea reclamantei proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost atașate în copie certificată filele 6-29
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanța reține următoarea situatie de fapt și de drept:
Din cuprinsul inscrisurilor reprezentand listele de plata a cheltuielilor de intretinere, instanta retine ca paratul locuieste la apartamentul nr. 69 situat în mun. B., cart Broșteni, ., ce face parte din cadrul Asociației de P. reclamante
În această calitate, potrivit dispozitiilor art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, acesta are obligatia să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce ii revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, cheltuielile asociatiei de proprietari fiind, conform art. 47 din acelasi act normativ, urmatoarele: a) cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale; b) cheltuieli pe consumuri individuale; c) cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale; d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari; e) cheltuieli pe consumatori tehnici; f) cheltuieli de altă natură. De asemenea, art. 48 din Legea nr. 230/2007 prevede ca stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.
Potrivit deciziei privind sistemul de penalizari, neachitarea cotelor de contributie la cheltuielile asociatiei in termen de 30 de zile de la scadenta conduce la aplicarea de penalizari incepand cu prima zi dupa scadenta in cuantum de 0,2 % pentru fiecare zi de intarziere, fila 28-29 dosar .
Coroborând atitudinea procesuală a pârâtului cu listele de plata a cheltuielilor de intretinere, inscrisul intitulat „ vizualizare debite“ si decizia privind sistemul de penalizari, instanța reține că acesta nu și-a îndeplinit obligația în discuție, deși a beneficiat de serviciile furnizorilor de utilități pentru apartamentul nr. 69 in cadrul caruia locuieste si, în consecință, s-au acumulat restanțe la plata cheltuielilor de intretinere in suma de 2633,09 lei reprezentand cheltuieli de întreținere restante pentru perioada noiembrie 2011-aprilie 2013, a sumei de 1070,78 lei reprezentand penalitati de interziere aferente perioadei noiembrie 2011-aprilie 2013, calculate până la data de 7.06.2013
F. de aceste considerente, instanta urmeaza a admite cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost formulată.
Instanța având în chitanța depusă la fila 7 dosar, în temeiul art 453 al 1 C.p.civ, față de culpa procesuală a pârâtului, urmează să îl oblige la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecată în sumă de 111,11 lei ( onorariu avocat, fila 6).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI P.T.6 NR.2, cu sediul in municipiul Buzau, cartier brosteni, ., judetul Buzau in contradictoriu cu parata D. M., domiciliata in municipiul Buzau, cartierul Brosteni, ., judetul Buzau, având ca obiect pretenții
Obligă pârâtul la plata către reclamanta a sumelor de 2633,09 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și cheltuieli comune aferente perioadei noiembrie 2011-aprilie 2013, de 1070,78 lei penalități de întârziere aferente perioadei noiembrie 2011-aprilie 2013, calculate până la data de 07.06.2013
Obligă pârâtul la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecată în sumă de 111,11 lei
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.05.2014.
P. GREFIER,
Red. P.F.N.
Tehnored. P.F.N./ 4 ex.
12.06.2014
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 26/2014.... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 13/2014.... → |
|---|








